Bursele cresc ero(t)ic în timp ce datele macro arată fără drept de apel economii din ce în ce mai fragile. Statele sunt supraîndatorate, băncile sunt la fel de pline de rahat cosmetizat contabil, însă titlurile cresc în ciuda faptului că situaţia de la firul ierbii e dezastruoasă.
„Vechea economie” – am numit aşa industria, producţia de bunuri – e în suferinţă, iar „noua economie” pare ajunsă la saturaţie. Acestea sunt realităţile din teren reflectate în indici bursieri care depăşesc maximele istorice(isterice?) şi într-o politică ultra-ciudată a FED.
Lumea se uită cu suspiciune în curtea chinezilor arătând bomba care – spun ei – e pe cale să explodeze, ignorând cu desăvârşire economiile occidentale mega-sleite şi rămase total fără fundamente. Singurul lucru pe care-l mai are Occidentul este piaţa, adică o populaţie „educată” să consume isteric orice junk. Cât timp producţia era locată în interiorul statelor respective, lucrurile se echilibrau. Când însă s-a făcut pasul decisiv al externalizării producţiei către China, partea reală a economiei s-a mutat acolo, în timp ce Occidentului i-a rămas „partea virtuală”. Considerând că „optimizarea producţiei” – în sensul minimizării profitului celui care realizează bunul şi al maximizării profitului celui care-l comercializează pe propria piaţă – va conduce la transmutarea în economie a tehnicii alchimice de „producţie a aurului din nimic”, arhitecţii occidentali ai „noii lumi” se văd din ce în ce mai înconjuraţi de propriile probleme.
Ceea ce ţine în viaţă economia americană şi, prin extensie pe cea occidentală, este continua producţie a celei mai de preţ mărfi a acestora, anume banul. Banul a fost momeala care a atras producătorii lumii spre civilizaţia poleită a Occidentului, cel care s-a constituit în baza dezvoltării fără precedent a pieţelor sale. Occidentul are cele mai mari pieţe pentru că are cei mai mulţi bani, sau, mai bine spus, pentru că banii săi sunt moneda forte a întregii lumi. De-aceea până acum SUA şi Occidentul au trăit bine exportându-şi problemele sub forma crizelor globale şi importând bunuri – adică bunăstare – de la ceilalţi.
Lucrurile însă sunt pe cale să se schimbe. O să vă dau un simplu exemplu: mamutul Apple. De ceva vreme încoace, mai precis de la revitalizarea companiei de către Steve Jobs, Apple n-a făcut altceva decât import din China. Produsele sale – într-adevăr proiectate parţial în SUA – se produc în „puşcăriile” industriale deţinute în China de către Foxconn. În timp ce producătorul taiwanez – care în China este cel mai mare angajator după stat! – păstrează o marjă minoră, Apple ia partea leului doar din acţiuni de marketing şi junk sales. Până acum lucrurile au mers ca unse. Însă, recent, cei de la Foxconn au anunţat că intenţionează să intre pe piaţă cu linia proprie de produse. Dacă stăm să ne gândim logic, cantitatea de know-how deţinută în prezent de taiwanezi este covârşitoare faţă de cea a Apple, aceasta datorată faptului că, în afara chestiunilor de bază care sunt cunoscute de ambele părţi, Foxconn deţine reţete secrete de optimizare a costurilor, de proiectare a facilităţilor industriale, de organizare a liniilor de producţie s.a.m.d. Astfel încât, în momentul în care se vor hotărî să iasă cu o linie proprie, poate direct concurentă cu cea a Apple, vor fi avantajaţi. Însă, din punct de vedere logic, Foxconn nici n-are nevoie să concureze direct Apple. Pot intra pe pieţe diferite cu propriile produse, avantajaţi fiind de faptul că propria dezvoltare le va fi subvenţionată de către Apple. Şi, în timp ce Apple se va fi sleit în lupta de marketing cu concurenţii săi, Foxconn va continua să funcţioneze ca urmare a banilor Apple şi a experienţei sale pe care Foxconn o cunosc încă de pe liniile de producţie. Având în mână producţia ştii ce produs merge, ce produs nu prea confirmă aşteptările, ce facilităţi se cer s.a.m.d. O grămadă de lucruri pe care, altfel n-ai avea cum să le afli.
De fapt aici stă toată cheia dilemei în care se scufundă economia occidentală actuală. Captivă fiind în parcurile industriale ale Asiei, economia Occidentului nu face altceva decât să subvenţioneze asaltul economic al Chinei în special şi al Asiei în general. Cu facilităţile de producţie total externalizate şi imposibil de a le re-internaliza, Occidentul se află într-o captivitate totală. Singura soluţie care se întrevede este asaltul roboticii şi al tehnologiilor AI. Acestea ar permite reinternalizarea unei bune părţi a producţiei şi optimizări superioare celor actuale. Însă lucrurile nu sunt atât de simple. Tehnologiile sunt încă la început, iar liniile de testare şi implementare se află tot în Asia şi tot acolo se acumulează know-how-ul deoarece acolo e baza industrială.
Singurul element care ţine economia Occidentală în picioare sunt banii, mai precis monopolul producţiei de bani decis după al doilea război mondial. Acest monopol însă este deja spart de China care, încet şi sigur, îşi urmează cu stoicism propriul plan de dizlocare definitivă a banchizei monetare. Fie că vorbim de lansarea unei alternative la Banca Mondială, fie că vorbim de tratate bilaterale sau de pieţe şi infrastructură monetară paralelă, toate acestea reprezintă pietre de temelie pe care China, împreună cu aliaţii săi, le pun la cale pentru spargerea monopolului. Adevăratul „război al sfârşitului lumii” va fi cel monetar, în care o Americă sleită va îngenunchea în faţa noului rege de la răsărit.
Revenind la prezent şi la actualele recorduri ale burselor, tind să cred că ne aflăm în anticamera unor schimbări istorice. Actuala „bunăstare” afişată de pieţe poate fi ultimul strigăt, ultimul vals de pe Titanicul care se scufundă. Cu fundamentele inexistente, cu neîncrederea dintre aliaţi la cote maxime(vezi repatrierea rezervelor de aur) şi cu doctrine politice din ce în ce mai debilizante, lumea Occidentală e pe cale să capituleze, să moară definitiv. De-aceea cred că viitoarea criză economică va fi prima dintre cele postbelice care se va simţi abrupt mai mult în sânul Occidentului decât în restul lumii şi aceasta pentru că va fi criza în care falsul „centru al lumii” realmente va lua foc. Nu mai e mult!
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice