Trump se vede cu Putin într-o întâlnire mult prea mult amânată. Aceasta ar putea fi principalul titlu al momentului în condiţiile în care, deep state-ul american a făcut tot posibilul pentru ca o asemenea întâlnire să nu aibă loc. Motivul? Se va juca un joc direct, cu cărţile pe masă. În ciuda fake news-urilor care au tot bombardat perioada premergătoare summit-ului ruso-american, o să încerc în cele ce urmează să creionez principalele elemente care vor sta la baza discuţiei dintre cei doi.
Situaţia mondială nu e deloc una simplă. Avem conflict în Ucraina, conflict în Siria, o răzmeriţă generalizată în Iraq – în urma căreia muncitorii companiilor străine au fost extraşi din ţară, o situaţie critică între Iran şi alianţa Israel-Arabia Saudită, o situaţie critică în Marea Chinei de Sud, un conflict intrat în pauză în Coreea s.a.m.d. Sunt principalele elemente ale tablei de şah mondiale. Ce au toate acestea în comun? Aţi ghicit: SUA! În fiecare dintre aceste conflicte SUA este amestecată. De cealaltă parte apare ba China, ba Rusia, ba altcineva. Privind astfel ecuaţia devine cât se poate de simplă: SUA e în război cu toată lumea, un război care-o seacă.
Economia americană este prinsă într-o spirală a problemelor. E ceva extrem de grav, în ciuda cosmetizării atente. Cel mai bine se vede în raport cu Rusia. Sancţiunile şi embargoul impuse lui Putin nu doar că nu au produs efectele scontate, dar au condus, în mod inexplicabil, o renaştere economică a Rusiei. Trimisă la colţ, Rusia a învăţat să-şi devină auto suficientă. Nu mai importă mâncare deoarece şi-o produce singură. „Pariul cu agricultura” demarat de Putin a transformat Rusia în primul jucător pe piaţa mondială a grâului, aruncându-i în derizoriu pe fermierii americani. Imensele combinate zootehnice au reuşit să depăşească suratele occidentale. În prezent Rusia se îndreaptă spre o economie rotundă, în care hidrocarburile vor juca un rol din ce în ce mai mic. Mai mult, în aproximativ şapte ani Rusia va atinge un moment al dezvoltării la care n-ar fi visat nici măcar Petru.
Ce-i poate propune Putin lui Trump? Nici mai mult nici mai puţin decât o retragere din toate conflictele momentului. SUA are o problemă cu modelul său de dezvoltare bazat aproape exclusiv pe conglomeratul militaro-industrial. Dacă după Război acest conglomerat a contribuit – oarecum în virtutea inerţiei – la bunăstarea americană, la ora actuală este cel care-o seacă. Este un parazit mult prea mare pentru o ţară din ce în ce mai mică, într-o lume în care lucrurile se schimbă accelerat.
În primul rând Putin îi poate arăta lui Trump adevărul, anume că Rusia nu-şi doreşte decât statutul de putere regională într-o lume multipolară. N-are idealuri globale, însă nu poate suporta ameninţări directe la graniţele sale. De asemenea, îi poate arăta încălcările flagrante ale înţelegerii de la Malta. Mai mult, făcându-i cu ochiul dinspre URSS, îi poate sugera că, la momentul actual, URSS-ul lumii e SUA.
Nu-i o speculaţie minoră. SUA deja nu mai face faţă cheltuielilor militare, în condiţiile în care datoriile au scăpat de sub control. De aceea face apel la aliaţi să dubleze cheltuielile de înarmare cu încă 2% din PIB, în condiţiile în care majoritatea covârşitoare a membrilor NATO nici măcar n-au ajuns la cei 2% consideraţi obligatorii. Însă statele NATO, conştiente că nu există vreun conflict iminent, pur şi simplu n-au chef s-o facă. Şi, probabil, nici bani. Iar argumentul e unul simplu: de ce-ar plăti tribut SUA pentru parazitul suprem, anume complexul militaro-industrial, în condiţiile în care au provocări grave în statele lor cu probleme tipice economiilor din ce în ce mai socialiste.
Putin i-ar putea arăta lui Trump că statutul de putere regională nu-i unul tocmai rău ci, din contră, îţi permite să te concentrezi pe interesele tale, să-ţi maximizezi profiturile în favoarea propriilor cetăţeni. În plus, e un model mai suplu, care nu mai presupune plata inutilă a atâtor păduchi grupaţi prin ONG-uri „strategice” şi care nu fac altceva decât să slujească interesele aceluiaşi parazit care suge seva economiei americane. Până la urmă, tot ceea ce-a făcut Trump până acum s-a încadrat în acest tablou. Nu-i oare clar că impunerea de tarife vamale şi retorica radicală legată de reinternalizarea producţiei nu-s elemente ale unei strategii globaliste?
Dacă privim limpede modul în care se aşează lumea, putem înţelege că modelul viitorului este cel multipolar. Nu-i unul obligatoriu mai bun, dar e mult mai eficient din punct de vedere economic. Realitatea pe care Trump pare a o înţelege este aceea că menţinerea agendei globale are un singur câştigător, anume China. O ştie şi Putin, dar n-o atacă frontal întrucât, în cazul în care lucrurile vor merge în direcţia continuării utopiei actuale, o alianţă China-Rusia va fi de neocolit atât din punct de vedere teritorial cât şi economic.
La modul teoretic, Rusia şi SUA se cam află în aceeaşi barcă. De-aceea întâlnirea dintre cei doi lideri ar trebui să-i găsească pe aceeaşi parte a baricadei. Problema este însă că, într-o asemenea înţelegere, SUA ar trebui să abandoneze cam tot ce-au construit globaliştii: alianţele militare, înţelegerile comerciale s.a.m.d. Practic, pentru a se restructura, SUA ar trebui să treacă printr-un infern similar celui prin care-a trecut URSS. Şi-aici vine marea întrebare: este oare cineva dispus să facă asemenea sacrificii? Şi asta, mai ales în condiţiile în care lucrurile nu-s atât de stringente. Economia pare să funcţioneze şi-aşa, iar mafia militaro-industrială are oameni plasaţi peste tot în punctele cheie.
Aceste elemente mă fac să cred că, în ciuda evidenţelor pe care americanii le conştientizează de ceva vreme, nu vor fi dispuşi să facă pasul în spate. Şi-o vor continua la fel, până la marea implozie. O implozie care va veni prea târziu, atunci când asta nu va mai interesa pe nimeni. Dacă vă întrebaţi cam cât va dura până atunci, o să vă dau răspunsul în termeni comunişti: un cincinal şi ceva. Nu mai mult!
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice