Mă uit la TV din când în când pentru a-mi auto-administra „ora de ură”. Îmi face tare rău, simt că mă copleșește. Văd atâta prostie rostogolindu-se de-acolo încât efectiv îmi vine să vomit. Mă întreb de multe ori, cum pot oare oamenii să stea captivi în acel univers concentrațional? Căci vă spun cu toată responsabilitatea: televizorul este o pușcărie. La fel cum, pentru a pune lucrurile pe poziția corectă, o pușcărie este și net-ul acesta pe care ne petrecem o groază de viață. Singura diferență este că la TV avem ceva mai accentuat sentimentul că ni se impune ceva, în timp ce pe net – și-aici trebuie să fiți atenți – avem impresia falsă că noi suntem în control. Aiurea, nicăieri nu controlăm nimic. Dar să revenim la oile noastre
Pretutindeni văd înfierându-se același dușman: conspiraționistul. Din cauza lui, spun la unison imaculații de la TV, ne merge nouă atât de rău. Din cauza conspiraționiștilor am avut noi valul acela atât de ucigaș și tot din cauza conspiraționiștilor nu merge nimic în țara asta. Bag seama așadar că eu, inclus fiind în această categorie, fac parte dintr-o structură extrem de puternică din moment ce noi suntem atât de temuți de către statul român, Uniunea Europeană și, de ce nu, de către Uniunea Mondială! Culmea, pentru a lupta împotriva noastră, se pun la bătaie resurse practic nelimitate. Oare de ce?
Stau și mă uit la tabăra adversă. E compusă din tot felul de influenceri și jurnaliști plătiți regește. Lui Radu Tudor i-au dat 2 milioane de EUR. Mă întrebam la un moment-dat cât o costa buhăitul de Chireac? Să ții totuși pe linia de plutire un asemenea monstru de slănină necesită un efort substanțial. La fel cum să ții televiziuni întregi – altfel falimentare – cu profituri la care n-au visat niciodată. Constatând aceste eforturi financiare majore – pe care le estimez între 50 mln și 100 mln EUR lunar – mă întreb sincer cum este finanțată tabăra adversă. Menționez că cele peste 50 mln. EUR sunt doar fonduri publice, dublate de fonduri private sau ale altor state, fonduri venite prin intermediul păduchelnițelor finanțatoare a structurii de ONG-uri militante din România. Asta ca să nu mai vorbim despre fondurile europene, direcționate și ele cu cântec spre propagandă! Totuși, e vorba de o grămadă de bani pentru o mână de oameni. Imaginați-vă că un Chireac ridică peste 20 000 EUR lunar doar din partea de presă. La asta se adaugă bani din alte business-uri care, de asemenea, „alunecă” extrem de ușor spre el. Desigur nu toată lumea ridică sumele acestea impresionante. La categoria „low cost” l-am avea pe Tapalabă. Cu toate acestea veniturile sale estimate sunt ceva mai reduse, în jur de 25 000 RON/lună la care, probabil, se mai adaugă ceva bani „de la sertar”. Dar asta e totuși mult pentru un site între alte multe alte site-uri. Punând cap la cap ne rezultă sume impresionante pentru un aparat de propagandă enorm. Cum stau însă treburile în tabăra opusă?
O să încep cu cineva pe care-l cunosc bine, anume pe subsemnatul. Cât primesc eu lunar pentru ceea ce scriu? Nimic. Nimic însemnând absolut nimic, vorba Plăvanului cel prost. Scriu strict ceea ce-mi trece prin cap, ceea ce gândesc, îmi scriu propriile convingeri fără să fac rabat de la asta. Mai mult, mi-am impus să nu obțin nimic nici de la cei care m-au cunoscut prin „canalul public”. De aceea am refuzat orice formă de remunerare. N-o fac dintr-un spirit eroic, ci pentru a fi împăcat cu mine. Știu că pot greși și m-aș simți ca naiba dacă aș fi plătit pentru ceva greșit. Ăsta sunt eu. Dar alții?
Indiferent cum vi s-ar părea nu-i nimic eroic în felul meu de a fi. Din fericire am suficient din activitățile mele astfel încât nu sunt nevoit să trăiesc din asta. Și chiar dacă n-aș avea venituri, cu siguranță nu m-aș axa pe o astfel de meserie(aviz amatorilor care visează la „jurnalism”; e o meserie mizerabilă, nu vă lăsați orbiți de sclipirile false!). Cum sunt însă ceilalți?
Ei bine, de-aici începe partea extraordinară. Cunosc oameni de-a dreptul nebuni, în sensul bun al cuvântului. Și extrem de modești! Oameni care spre deosebire de mine, se dedică 100% luptei. Oameni care n-au de câștigat mai nimic din asta, dar o fac pentru a fi împăcați cu conștiința lor. Și pentru a-i ajuta pe ceilalți. Mă gândesc la cei care se luptă pe piața editorială: traduc și tipăresc cărți, plătesc drepturi de autor și când trag linia nu știu dacă ies pe plus. De multe ori mă și întreb cum de reușesc și câte sacrificii fac pentru asta. Nu mai vorbesc că mai știu pe cineva care a tradus o carte esențială și a dat-o gratis. Nu le pomenesc numele pentru că sunt oameni extrem de decenți care s-ar simți jenați.
Cam așa arată armata noastră de strânsură. De fapt nu suntem o armată, ci oameni cu convingeri solide, care văd răul și care reacționează. De unde vine puterea noastră? Cu siguranță nu din banii murdari pe care ceilalți îi primesc, ci din faptul că avem convingeri și am ales benevol să ne luptăm cu răul. O facem fățiș și, probabil, de-aceea armata noastră e atât de hulită. Noi n-avem o structură, fiecare dintre noi e structura și de-aceea avem această rezistență fantastică. Știm că luptăm pentru bine și asta ne dă puterea. În timp ce ceilalți luptă strict pentru bani. Puneți în balanță și vedeți ce vă iese.
Cum văd eu lucrurile? Simplu. În timp ce ei judecă în termeni de bani încasați pentru fiecare scălâmbăială propagandistică, eu, la fel ca și ceilalți amintiți, nu judec decât în binecuvântarea pe care-o simt știind că nu sunt soldatul câinelui. Și, până la urmă, doar despre asta este vorba. La final toți vom constata asta și chiar și ei ne vor da dreptate nouă, conspiraționiștilor. Doar că pentru ei va fi prea târziu.
Autor: Dan Diaconu