Cât a fost ministru al sănătăţii, piţiponcul Vlad Voiculescu a făcut tot posibilul pentru împingerea în râpă a sistemului sanitar autohton. A reuşit distrugerea secţiilor de arşi, pentru vina de a fi făcut faţă cu brio tragediei de la Colectiv.
Nu ştiu câte state din lume ar fi reuşit să intervină aşa cum s-a intervenit acolo. Faptul că au murit numeroşi oameni ţine de tragismul situaţiei în sine. Trebuie să fii tâmpit să crezi că un om ars în proporţie de 80% mai are vreo şansă de supravieţuire. Şi tot tâmpit trebuie să fii atunci când dispui transportul unor oameni în stadii critice la spitale de aiurea pentru a-ţi muri în timpul transportului. Din punctul meu de vedere acelea au fost crime cu premeditare, responsabilitatea împărţindu-se între Plăvan, Cioloş şi piţiponcul de la Sănătate.
Nu ştiu exact câţi oameni au murit din cauza aberantelor măsuri dispuse de Vlad Voiculescu. Într-adevăr, când te ascunzi în spatele hârţoagelor, mirosul de cadavru ajunge mai greu la tine. Ceea ce ştiu e însă modul în care Vlad Voiculescu a omorât direct un om. Pentru cei care-şi mai amintesc, cel mai mare act de bravură al tiripliciului a fost interzicerea efectuării unui transplant pulmonar la Spitalul Sfânta Maria, în condiţiile în care, pentru asigurarea succesului operaţiei, aceasta urma să fie coordonată de o somitate în domeniu. Motivul invocat a fost acela că omul ar putea muri la operaţie. În scandalul de atunci, acoperiţii de peste tot au ieşit vocal cu „crampoanele în faţă”. Până şi prostălăul suprem, Radu Tudor, a declarat că, după ce a consultat „somităţi în domeniu” devine limpede că Spitalul Sfânta Maria nu e capabil să facă un transplant pulmonar. Efectul direct al acestor amânări până la calendele greceşti a fost moartea pacientului. Managerul spitalului şi coordonatorul echipei de transplant pulmonar, doctorul Narcis Copcă, i-a făcut plângere penală lui Vlad Voiculescu. Desigur, porcuroraşii noştri nu s-au atins de iconicul tefelist susţinut pe la spate şi de „don Nic”, baronul medicamentelor din zonă. Dar moartea acelui om rămâne.
Iată-ne ajunşi acum la al patrulea transplant reuşit, de data aceasta unul deosebit de complex deoarece pacientei a fost nevoie să i se monteze o pompă pentru asigurarea circulaţiei sanguine, o metodă utilizată de doar câteva spitale de pe continent. Aşadar, „micul spital” despre care securiştii spuneau că ar fi prea mic pentru a putea face o asemenea operaţie reuşeşte să ducă cu succes la bun sfârşit nu una, ci patru operaţii, din ce în ce mai complexe.
Nimeni însă nu-l întreabă „de sănătate” pe Vlad Voiculescu, cel care pare-a fi avut în mandatul său un singur target: îmbogăţirea celor de la AKH Viena. Ar fi totuşi interesant să înţelegem cum naiba de erau bune spitalele româneşti pentru colectarea de organe pentru uzul Eurotransplant? Nu erau infecţii nosocomiale? Sper să se facă odată dreptate şi-n ceea ce priveşte mafioţii din sănătate. Nu de alta, dar nu cred că există crimă mai mare decât aceea de a face profit pe spatele bolnavilor amărâţi.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice