Site icon gandeste.org

Dan Diaconu: Nemții prăbușesc a treia oară(și definitiv) UE

Știu, veți zice că bat câmpii, veți spune că fabulez, dar, ca de fiecare dată, realitatea îmi va da dreptate. N-o să vă țin mult deoarece totul e transparent și multe dintre evenimente le-ați trăit și experimentat pe propria piele. De început începem de la planul franco-german de unire a Europei, plan reușit de minune. Marile economii nu doar câștigau și mai mult, dar aveau asigurat viitorul pe o piață primară de 450 milioane de oameni. O perioadă le-a mers bine, după care s-a întâmplat ceva. Germania a înțeles că i se gripează industria și a încercat să pună la punct diverse strategii, toate nereușite.
Prima a fost cea cu energia verde. Nu-mi dau seama dacă au fost atât de idioți încât să creadă că prin eoliene și solare vor înlocui Rusia sau, pur și simplu, au intrat în jocurile verzilor care erau manipulați la spate de SUA. Ceea ce e cert e că au împins întreaga Europă în aventura cu producția de energie verde, aventură de care nu am scăpat nici azi. Dar care le era planul? Conform celor din spate, Germania devenea „fabrica de regenerabile” a Europei, timp în care Sudul se umplea de panouri solare, iar Nordul de eoliene. Astfel, industria germană devenea o componentă esențială a sistemului energetic european. Ce s-a întâmplat? Chinezii i-au rupt în două. Firmele nemțești au dat faliment, sub presiunea prețurilor derizorii la care au ieșit chinezii pe piața internațională. Și astfel, întreaga Europă și-a luat o țeapă imensă. Culmea, în timp ce Europa a eșuat în energia verde, de triumfat triumfă chinezii care chiar și-au clădit o componentă esențială a sistemului lor energetic.
Din același registru a fost istețimea cea cu hidrogenul. Aceleași minți cretine au decis că gazul poate fi înlocuit cu hidrogenul care urma să fie produs prin metode eco, adică din curentul electric produs de panouri și eoliene. Din start orice expert le-ar fi spus că e o imbecilitate, că ai de-a face cu prea multe transformări pentru a-ți mai rămâne loc de randament. Și fix pe fantasma asta au fost de acord să-și lase conductele de gaz sabotate. Ambele inițiative își au rădăcinile în guvernarea Merkel. Doar că Merkel încă mai avea picioarele pe pământ și n-ar fi permis niciodată ca sursa de energie să-i fie sabotată înainte de a avea ce pune în loc. Noroc cu urmașul său, un cretin absolut.
A doua mișcare absolut idioată a nemților a fost cea cu trecerea la transportul electric. Vă vine sau nu să credeți, producătorii germani au fost primii care au fost de acord, bazându-se pe o presupunere tâmpită: dacă se va schima paradigma, europenii vor fi nevoiți să-și schimbe întreg parcul auto, iar ei vor câștiga partea leului. N-a fost să fie. Infrastructura electrică s-a dovedit a fi o catastrofă, în ciuda susținerii cu bani europeni a proiectului. În plus, chinezii i-au bătut tehnologic. În zona de electrice europenii n-au nicio șansă, iar în zona de termice, deja chinezii au acoperit secolul de avans tehnologic al europenilor. Iar mașinile lor sunt și mai ieftine și mai bune. Astfel, nu doar că europenii au pierdut piața chineză, dar, mai mult, sunt în pericol să-și piardă propria piață dacă UE nu introduce taxe nesimțite mașinilor din China.
Și-aici apare cea de-a treia eroare strategică a nemților. Nici mai mult nici mai puțin, au forțat UE să semneze acordul cu Mercosur. Acordul e o catastrofă deoarece se permite intrarea mărfurilor ieftine din America de Sud. Care-i interesul nemților? Speră ca, prin scăderea taxelor vamale, industria lor să beneficieze de piața Mercosur. Interesul principal este al industriei auto care speră că va găsi desfacere acolo, în condițiile în care este absolut rămasă în urmă. Se va întâmpla asta? Eu cred că nu. Chinezii sunt deja în America de Sud și beneficiază de piață prin integrarea facilităților de producție. BYD, Chery sau Great Wall au o prezență puternică în Brazilia și, cu siguranță, sunt o nucă tare pentru nemți. Cu alte cuvinte, piața nu e nici pe departe atât de goală pe cât speră nemții și, din punct de vedere ideologic, statele Mercosur sunt infinit mai apropiate de China decât de Europa.
Marea problemă nu e însă dacă vor reuși sau nu nemții acolo. Marea problemă e că Germania a pus din nou interesul său în fața interesului întregului Continent, scufundând voit țările din Europa. Dacă e să mă întrebați pe mine, aici nu e vorba de vreo direcție strategică, ci pur și simplu, de aceeași ideologie globalistă pe care Europa continuă să o implementeze. Germania are ca unic scop conservarea sa ca putere industrială. N-o interesează agricultura, n-o interesează altceva decât propria salvare. Prin Mercosur Europa va fi invadată de produse agricole de bază ieftine și de proastă calitate. Asta va scufunda agricultura Continentului, iar Germania speră ca, prin schimbul acesta, să cucerească o piață dublă ca mărime față de cea din Europa.
Ar fi absolut naiv să crezi că europenii sunt singurii deștepți care s-au gândit la strategia asta. Calculul pe care se bazează e unul absolut greșit. De fapt MERCOSUR va fi beneficiarul principal, iar Europa nu va reuși să vândă mare lucru acolo. Oamenii din zona MERCOSUR are putere de cumpărare limitată față de UE, asta însemnând că țările respective nu pot cumpăra produse europene, de multe ori mai scumpe din cauza prevederilor cretine de mediu, egalitate de gen s.a.m.d. Din punct de vedere industrial, multe firme europene produc deja local (Brazilia, Argentina), astfel încât, pentru ele, acordul nu aduce nimic nou. Se spune că va fi un paradis pentru IMM-uri, ceea ce e o prostie. Realitatea este că avantajul net industrial este mai mic decât pare pe hârtie.
Dar cea mai mare problemă e dată de faptul că beneficiul industrial nu compensează politic și social pierderile agricole! Mai mult, Uniunea Europeană devine dependentă de produsele ieftine din America de Sud, asta în timp ce clasa locală a fermierilor va fi efectiv dizolvată. Și-abia aici înțelegem prostia absolută a europenilor deoarece convenția cu MERCOSUR este efectiv fără ieșire deoarece, după ce ți-ai distrus agricultura, orice tentativă de rupere a convenției echivalează cu foametea.
Iată de ce cred că actuala decizie a Germaniei va duce în cap întreaga construcție europeană. Problemele pe care le va cauza, în special în Franța vor fi atât de mari încât, la schimbarea de putere de acolo, unica variantă pentru francezi va fi cea de părăsire a UE. Dar până acolo mă aștept să se activeze o opoziție puternică a agricultorilor europeni care, iată, se văd aruncați la gunoi de politicienii incompetenți.
Trebuie însă să înțelegem că indiferent de direcție, UE este într-o fundătură teribilă, din care îi va fi imposibil să iasă. Și totul ca efect al fluturilor din capul nemților. Absolut toate strategiile lor s-au dovedit falimentare, iar acum e momentul să vadă în față consecințele. Nimeni nu cred că va mai putea resuscita mormanul ăla de fier vechi în care s-a transformat Germania. Și nici socialismul de-acolo nu are șanse să dispară fără un șoc dur. Spargerea UE însă le va scoate definitiv fluturii din cap!
Autor: Dan Diaconu
Exit mobile version