În lumea libertăţii absolute singura constantă care asigură echilibrul este tirania absolută. Ştiu că pentru cei mai mulţi acest lucru pare desuet, dar este fix ceea ce trăim. Ne place să ne credem liberi, creativi, cu lumea la picioare, dar uităm să observăm lanţurile care ne leagă şi să înţelegem că realitatea nu ne dă în niciun fel dreptate.
Iată cum se configurează viitorul. O lege intrată în vigoare de la 1 octombrie a.c. în Germania introduce în mod oficial cenzura privată în societate. Cum funcţionează, e de-a dreptul diabolic. Orice administrator al unei platforme media, fie că se numeşte facebook, youtube sau twitter, are obligaţia să blocheze sau să şteargă orice mat erial considerat calomnios, ofensator, defăimător sau incitat în maxim 24 de ore de la notificare. Nu contează dacă respectivul material e adevărat sau fals, ci doar dacă este considerat într-unul dintre modurile enumerate.
Ca să înţelegeţi mai bine cum funcţionează lucrurile, o să vă dau un exemplu: o gaşcă de arabi violează cu bestialitate o tânără germană care se plimba noaptea prin oraş. În momentul în care eu postez pe o reţea de socializare ştirea că tânăra a fost violată de către gaşca de arabi prospăt imigranţi, cineva de la mai ştiu ce organizaţie de combatere a discriminării(dacă nu cumva chiar violatorii!), notifică platforma pe care am postat că materialul încărcat de mine este rasist, defăimător şi incită la ură. Motivele? Faptul că am specificat că violatorii sunt arabi imigranţi mă transformă într-un nazist ticălos care „refuză să înţeleagă că ăia erau tot oameni”, mai precis cetăţeni germani în curs de naturalizare. Platforma media care mă găzduieşte va trece la ştergerea/blocarea conţinutului în numele legii.
Şi astfel se trece la „privatizarea” unei alte componente care, până nu de mult, constituia o putere absolută a statului: cenzura. Da, aţi citit bine, prin această lege cenzura este privatizată, devenind o armă prin intermediul căreia entităţile private pot decide ce anume are voie să spună şi să audă cetăţeanul. Este probabil cea mai mare şi mai violentă intruziune în viaţa privată de până acum. Dacă înainte măsura cenzurii era justificată de raţiuni de stat, precum apărarea identităţii, protejarea colectivităţii şi masca, de obicei, protecţia unui regim politic, acum cenzura se „democratizează” devenind o armă utilizată în lupte din ce în ce mai derizorii. Aceasta deoarece se va ajunge, spre exemplu, să fie considerat ofensator un mesaj care denunţă consumul de Coca Cola şi contribuţia acestei nefaste băuturi răcoritoare la creşterea incidenţei obezităţii şi a bolilor cronice. Chiar dacă mesajul respectiv se bazează pe studii temeinice, nu va mai putea ajunge la public din cauza „caracterului ofensator” al său. Desigur, faptul că în spate sunt interesele administratorului platformei media care, în loc să sprijine o iniţiativă civică(sau să o lase pur şi simplu în pace) , preferă să încaseze cecul gras cu publicitatea de la gigantul băuturilor răcoritoare, este, desigur, o coincidenţă. Una dintre multele pe care le vom vedea din ce în ce mai des.
Ca să înţelegeţi mai bine cât de autiste sunt autorităţile germane, vă voi reaminti faptul că în luna august anul curent, Michael Stürzenberger – blogger şi comentator politic – a fost condamnat la şase luni de închisoare şi 100 de ore de muncă în folosul comunităţii pentru că a postat pe facebook o fotografie care-l înfăţişează pe Marele Muftiu al Ierusalimului dând mâna, în 1941, cu un înalt oficial nazist şi un link spre un articol în care erau descrise relaţiile apropiate dintre nazişti şi musulmani, precum şi informaţii despre „divizia musulmană” a lui Hitler. Absolut toate informaţiile postate de către Stürzenberger erau cât se poate de reale, unanim recunoscute de către istorici, dar mesajul în sine a fost considerat de către instanţă unul ofensator.
Autorităţile germane nu au ascuns faptul că doresc ca această legislaţie să fie extinsă în toată Europa, motiv pentru care, cel mai probabil, o vom vedea cât de curând implementată şi la noi. Libertate spuneaţi? Mai bine ţineţi-vă gura!
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice