Jack Maxey este unul dintre personajele pe care orice democrat american l-ar sfârteca. Motivul este dat de faptul că Maxey este în vârful informaţiilor referitoare la laptopul lui Hunter Biden.
Chestiunea este deja ultracunoscută. După ce în toată campania electorală s-a spus despre laptopul lui Biden Jr. că ar fi o făcătură rusească, iată că acum iese la lumină adevărul: povestea laptopului este cât se poate de reală, iar operaţiunea de acoperire a fost una menită a-l salva in extremis pe ramolitul de la Casa Albă. A fost probabil una dintre cele mai mari manipulări ale lumii, o manipulare care, probabil, a costat pe măsură. De unde-au venit banii, cine a condus operaţiunea şi restul chestiunilor nu se cunosc. Ceea ce se ştie este că subiectul laptopului a reapărut, iar acum se vorbeşte inclusiv de o condamnare a lui Hunter Biden. În ciuda faptului că republicanii aşteaptă ca totul să se petreacă peste noapte – ca o consecinţă logică a frustrării lor – un asemenea proces s-ar întinde pe cel puţin trei ani. Însă vorbim despre proces la modul ipotetic întrucât nu prea se mişcă nimic. Eu unul văd doar tangouri laterale.
În acest context apare Jack Maxey. Omul vine de pe o traiectorie pur republicană, este girat de Steve Bannon, unul dintre cei mai vocali critici ai regimului Biden şi duşmanul absolut al statului subteran american. Jack Maxey deţine o copie a SSD-ului din laptopul lui Hunter Biden şi a dat pubicităţii mai multe materiale compromiţătoare. În sine acţiunea e devastatoare deoarece se vede limpede că odrasla pezidenţială de fapt tranzacţiona influenţa pe care tac-su o avea în politica americană. Şi n-o făcea cu oricine, ci cu duşmani ai SUA. De exemplu cu China. Fapt pentru care Trump are tot dreptul să se adreseze nervos gloatei inepte care-a votat cu Biden. Însă acum puţin mai contează.
Pentru a-şi asigura securitatea proprie, Maxey s-a mutat în Elveţia. În sine mi s-a părut o măsură exagerată. Nu cred că ar mai fi avut cineva curaj să-l atace în SUA. Însă, pe un teritoriu străin, poţi oricând deveni victima unui „jaf”, ceea ce în SUA n-ar fi fost posibil. Aşadar, o operaţiune cu efect strict mediatic. Şi aici mi s-a părut că ceva scârţâie.
Însă există un element care scârţâie şi mai rău. Maxey a anunţat că va publica peste 450 GB de material şters, recuperat din calculatorul lui Hunter Biden(am dat şi eu ştirea pe Telegram). Problema este că laptopurile de tipul celui utilizat de Hunter Biden aveau un SSD de 500 GB. Cu copia fizică a SSD-ului s-au jucat şi experţii angajaţi de Rudy Giuliani încercând să recupereze inclusiv materialul şters. La acel moment SSD-ul laptopului avea ocupaţi cam 200 GB, ceea ce înseamnă că nu mai erau decât 300 GB spaţiu liber. Fişierele şterse le poţi recupera doar de pe spaţiul liber. Dacă spaţiul a fost rescris, îţi poţi lua adio.
Pentru cei care nu ştiu, programele de ştergere securizată folosesc un algoritm simplu: deschid fişierul respectiv şi rescriu conţinutul lui cu ceva(de exemplu 0 sau 1), după care îl salvează. În acest fel, pe suportul de stocare(HDD, SSD, card de memorie, stick etc.) se suprascriu locaţiile ocupate de fişier cu noua informaţie care e irelevantă. Abia apoi se apelează la funcţia de ştergere a sistemului de operare. Astfel, cel care va încerca recuperarea fişierului va recupera un fişier plin cu informaţie irelevantă.
Am făcut paranteza pentru ca toată lumea să înţeleagă de ce informaţia se poate recupera numai dacă, după ştergere, spaţiul pe care se află fizic n-a fost suprascris de alte fişiere. Această logică simplă ne indică fără doar şi poate că Maxey n-are cum să facă rost de 450 GB de fişiere recuperate de pe acel laptop. Pur şi simplu e imposibil! Şi-atunci?
Ei bine, aici e marele mister. Ceea ce ştiu este că prostul şi drogatul cel mic al lui Biden ar mai fi pierdut încă un laptop, computer despre care se bănuieşte că ar fi ajuns la ruşi. Prin prisma acestei chestiuni, mutarea lui Maxey în Elveţia ar avea un rost deoarece acolo ar putea stabili mai uşor contactele de care ar avea nevoie pentru a prelua material compromiţător de pe celălalt laptop. Asa ar avea o miză, dar e un scenariu mult prea complex.
Există şi o variantă mai simplă, de care am putea ţine cont. Mă gândesc că în afacerea spălării lui Biden s-au cheltuit sume obscen de mari. Şi-atunci, conform vorbei noastre strămoşeşti – „unde s-a dus mia, ducă-se şi suta” – am putea avea pusă în scenă o scenetă penibilă sub steag fals. Jack Maxey ar putea publica o grămadă de material care într-o primă instanţă ar face vâlvă pentru ca, după un scurt respiro, să se dovedească fals. În acest fel, din nou, imaginea lui Biden va fi spălată şi toată lumea va rămâne cu impresia că laptopul a fost o poveste falsă.
Au nevoie de o asemenea „fabricaţie” pentru a deturna atenţia publicului. Conform unor sondaje, cel puţin 40% dintre cei care au votat cu Biden au declara că nu l-ar fi votat dacă ar fi ştiut de povestea laptopului. Eu nu cred asta. Probabil mulţi oricum l-ar fi votat întrucât era „salvatorul” de „diabolizatul” Trump. Însă acum, pentru cei mai mulţi, e scuza care justifică „momentul de orbire”. Puneţi asta peste cota de încredere rahitică a lui Biden şi aveţi toată imaginea.
Într-o asemenea tensiune, a-l achita pe Hunter Biden s-ar putea transforma într-un teribil moment de frustrare. Dacă însă toată povestea lui Maxey se fâsâie, s-ar putea ca întreaga chestiune să se întoarcă în favoarea jigodiilor. Ceea ce, sincer să fiu, nu m-ar mira absolut deloc.
Autor: Dan Diaconu