„Sunt un om cu nevoi simple. Cheltui lunar cam 10 000 lei”. Asta spune actualul Ministru al Finanțelor, Dan Vîlceanu, care nu-i doar prost, ci și agramat. Că omul e varză se vede de la o poștă. N-are habar cât s-a împrumutat România, n-are habar cât e salariul minim, n-are habar ce-i aia inflație, dar e ministru! Și nu unul oarecare, ci chiar la Finanțe. De ce? Pentru că acolo e nevoie de un prost, astfel încât șmecherii care încasează comisioanele să-și poată face treaba în continuare fără deranj. Prostul e bucuros că e ministru, asasinii economici își fac treaba. Și toată lumea e fericită.
Criza sanitară e și ea motiv de explozie a prostiei în public. Cum altfel poate fi caracterizată afirmația lui Arahat: „Românii nevaccinați care ies din case după ora 22 se pot îmbolnăvi”. Bă, ești prost??? Cum să scoți asta pe gură? Înseamnă că n-ai creier. Dar stați ușurel, că nu se termină aici. În domeniul sănătății fiecare are dreptul să-și spună părerea. Inclusiv fufeturile-vedete ale PNL. Bunăoară Gorghiu, interpelată de un internaut despre siguranța vaccinurilor răspunde halucinant: „Dacă mori, o faci pentru tine, pentru sănătatea ta”. Asta a fost cumva o „replică peste timp” pe care i-a dat-o lui Turcan, cea care a scos păsărica la vedere afirmând că e necesar ca „omul să aibă garanția că nu se culcă sănătos și se trezește mort”. Ce să spui? Spui Doamne Ferește și scuipi în sân. Mă rog, Turcan e un monument de prostie. Vă dați seama cât a stat ea, săraca, pentru a trage concluzia că „oamenii săraci duc lipsă de bani”. Văzând-o cu câte emfază își pronunță concluziile docte aproape îți vine să crezi că a ajuns la o stare de flux similară bătrânului Arhimede care alerga pe străzi strigându „Evrika”.
Vă vine să râdeți? Știu. N-am pomenit de Plăvan, șeful lor suprem întrucât nu ne-ar ajunge un volum pentru a-i expune prostia. Ca să fie treaba treabă, în timp ce suptalternii(sic!) săi au o prostie cu o anumită tentă de umor, Plăvanul e dotat cu o prostie bolovănoasă, deranjant-agresivă. Astfel, când îi vezi figura bovină parcă îți vine instinctiv să-i dai un par în cap. Nu de alta, dar la fiecare imagine pe care-o văd cu el îmi vine-n minte caracterizarea sa: „neprecaut de prost și crizator”.
Dacă luăm la bani mărunți întreaga clasă politică, observăm că e plină ochi de proști notorii. Nu cred că greșim dacă spunem că suntem reprezentați de cei mai proști dintre noi. De mult nu mă mai întreb care-i motivul. Știu că prostul, pentru a putea supraviețui, are nativ o doză de ticăloșie direct proporțională cu prostia sa. Cu cât ești mai prost, cu atât ești mai ticălos. De aceea putem spune că suntem reprezentați nu doar de cei mai proști dintre noi, ci și de cei mai ticăloși. „Avantajul” democrației.
Probabil vă întrebați unde suntem noi în toată această ecuație? Noi suntem peste tot deoarece toate ticăloșiile făcute de șleahta asta nemernică trebuie plătite cumva. Iar noi suntem cei care plătim. Plătim pentru a fi lăsați în pace. Așa ne place să spunem. Doar că vă întreb sincer: ați încercat vreodată să înțelegeți psihologia cerșetorului? Prima dată vine la tine spășit, încearcă să-ți spună o poveste care să te facă să bagi mâna în buzunar. Dacă-i dai, a doua oară va veni la tine țintă și-ți va spune doar concluzia poveștii. Știe c-o știi. Și mai știe ceva, anume că-i dai. De-aia nu se mai chinuiește. Odată obișnuit nu-ți va mai spune nicio poveste, ci te va lua familiar cu : „Dă-mi și mie!”. Iar dacă-i dai mai puțin decât se așteaptă e capabil să te înjure.
Cam la fel e și cu politicienii. Prima dată vin la tine așa, proști și spășiți cum îi știm. Te roagă să le dai votul și tu li-l dai, cu ușurința cu care scoți un leu din buzunar ca să scapi de-un cerșetor puturos. Doar că, odată cu votul, le dai și ceva din independența ta. Îi pui șefi peste tine, peste viața ta. Și așa ajungi dependent de niște cerșetori care, prin votul tău, se fac stăpâni peste tine, peste buzunarul tău, peste familia ta, peste întreaga ta existență. Mai mult, structural, statul desenat de societățile prezentului îi permite politicianului să facă tot ceea ce vrea fără să răspundă. Știu că mă vor contrazice vehement vreo câțiva dintre cei mai paraleli cu realitatea, dar dacă veți avea curiozitatea să răsfoiți Constituția, veți observa că în art. 72 se specifică: „Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului”. Am îngroșat ceea ce e esențial de înțeles. Cu alte cuvinte, dacă un parlamentar votează ca de mâine să fiți sclavi, nu va putea fi tras la răspundere pentru ticăloșia sa. Culmea e că, lipsa răspunderii este întărită de un alt articol, anume 69, în care se spune că „orice mandat imperativ este nul”. Așadar nu poți încheia un contract cu un parlamentar prin care să-i spui că te votez, dar ești obligat să votezi într-un anume fel. Vă întreb așadar: de ce se mai fac alegeri? Nu e limpede, sistemul e special gândit să fie putred! Nici nu-i de mirare de ce ajung toți neica nimeni să ne reprezinte!
În același fel este gândită și legea referendumului. Acesta este decizional doar în privința modificării Constituției sau a demiterii președintelui. În rest este consultativ. Ce înseamnă aceasta? Că se face absolut degeaba întrucât Parlamentul nu e obligat să pună în aplicare rezultatul referendumului.
Luând la puricat întreaga structură a statului de drept veți constata limpede că întreaga democrație e o făcătură. Chiar și în ceea ce privește răspunderea treburile sunt făcute special pentru a încuraja hoția. Dacă un politician ia șpagă pentru un anumit vot, de anchetat e anchetat dacă binevoiește un procuror. Păi cum vine asta? Eu l-am votat, el mi-a afectat mie interesele, dar de anchetat îl anchetează o terță parte care nu are treabă cu mine. Și asta dacă acea terță parte vrea! Înțelegeți ticăloșia?
În mod normal dacă un politician e votat de mine, ar trebui să aibă un contract cu mine. Adică mandatul său să fie imperativ. De asemenea, votul n-ar trebui să fie secret decât dacă așa decid eu. Asumarea votului, marcată ca atare, ar trebui să vină la pachet cu controlul și cenzurarea activității acelui politician. Doar așa treburile ar putea fi clare. Iar în ceea ce privește judecarea activității unui politician, de asemenea aceasta ar trebui să fie apanajul celui care l-au votat: n-ai votat cum ți s-a cerut, la pușcărie! Și nu printr-o procedură care să implice o terță parte, ci direct, prin votul celui care l-au votat. Să vedem dacă atunci când știi că poți fi băgat direct la pușcărie îți mai arde de rahaturi legate de „binele tuturor” sau ticăloșii făcute la vedere.
Așa cum arată statul acum, noi suntem doar obiect al ticăloșiilor politicienilor. Schimbările pe care trebuie să le impunem sunt cele menite a muta electorul de la periferie, din subordine, direct la butoane, ca centru absolut al interesului politicianului. Aceasta însă nu se poate face decât printr-o schimbare din rădăcini a statului, în care controlul să se exercite de jos în sus. Fără asta nimic nu va funcționa!
Autor: Dan Diaconu