În timp ce probele devastatoare efectiv îngroapă DNA, factorii politici gen Plăvanul se declară mulţumiţi de activitatea instituţiei.
Cu toate că se constată limpede că numai justiţie nu se face acolo, absolut niciun fir de păr din capul lui Koveşi nu se clatină. Şi nici nu se va clătina! Mai mult, pentru ca sfidarea opiniei publice să fie şi mai mare, şefa DNA începe să-şi şteargă în văzul tuturor urmele, prin închiderea marilor dosare de corupţie: Microsoft, Alro, EADS. Mai vreţi altă imagine mai sugestivă pentru zicala „câinii latră, caravana trece”?
Dosarul Microsoft, cel în care fostul ministru Gabriel Sandu a făcut un denunţ exploziv, acuzând la pachet implicarea firmei Microsoft, a ambasadorilor SUA, Austriei şi Germaniei, a conducerii SRI şi STS, s.a.m.d. a fost închis pe motiv de prescriere a faptelor. Fix în momentul în care începeau să iasă la iveală adevăraţii făptaşi, iar cercul infracţional să includă o grămadă de apropiaţi de-ai Ciorduţei, ce să vezi?, s-a costatat prescrierea faptelor. Asta da performanţă! E ca şi cum în cazul jafului unei bănci îi condamni pe măturătorii de pe stradă din cauză că nu s-au implicat suficient în prevenirea infracţiunii.
Dosarul Alro a fost permanent unul bombă, menit a ţine în şah o grămadă de personaje politice. Cu toate că s-a vorbit despre el mai mereu, pe măsura trecerii timpului nu s-a întâmplat altceva decât să crească grosimea stratului de praf care s-a aşezat pe el. Şi, desigur, şi-acest dosar a ajuns la prescripţie. Că doar n-aţi fi vrut să ajungă în instanţă o asemenea bombă care ar fi generat victime doar din tabăra „corecţilor politici”, a elevilor destoinici ai Bruxelles-ului sau ai diverselor ambasade „binevoitoare”.
În ceea ce priveşte dosarul EADS, exact aşa cum am spus încă de la „alegerea” Plăvanului, a fost ascuns bine aşteptând prescrierea. Păi cine-ar avea curajul să dea drumul unui asemenea dosar care, dincolo de faptul că aduce atingere marelui nostru partener-jefuitor Germania, mai şi riscă să bage la puşcărie zeci de reprezentanţi de „bună credinţă” ai statului subteran? Cine să aibă un asemenea curaj?
Trecând peste mizilicurile de zeci de miliarde aruncate la gunoi de către Ciorduţa, te cruceşti când vezi cum DNA, instituţia care-ar trebui să scoată la suprafaţă cel puţin o parte a jafului de câteva miliarde anual, duce în instanţă cazuri hazlii de tipul naşilor de pe CFR care-ar fi luat doi lei mită sau a fochiştilor protejaţi de şefii lor. Culmea, în ciuda faptului că se ocupă de funcţionari mărunţi, dosarele marelui parchet anticorupţie se dărâmă în instanţe precum casele de carton în faţa uraganului.
Te şi întrebi sincer, ce mai rămâne din dezastruoasa activitate a Parchetului lui Koveşi? Cu zeci şi sute de dosare buşite, întoarse de instanţe pe motiv că „faptele nu există”, cu o groază de probe anulate din motiv că-s făcute după „schema Portocală”, cu o groază de victime ale aşa-zisei justiţii(în fapt un serviciu de factură stalinistă), cu toate aceste probe devastatoare a ticăloşiei şi incompetenţei de-acolo, vorba reclamei, „coafura rezistă”.
Ca să înţelegeţi cât de dezastruos se prezintă lucrurile, o să vă spun că DNA riscă să influenţeze chiar ierarhia milionarilor autentici şi, culmea!, nu prin confiscări spectaculoase ci, din contră, prin despăgubiri pe care statul va fi nevoit să le plătească din cauza ticăloşiei instituţiei. Numai Dan Radu Ruşanu cere despăgubiri de 6,5 milioane din cauză că a stat degeaba la puşcărie timp de şase luni. Bani pe care, cu siguranţă, îi va obţine. Un alt caz celebru, de data aceasta avându-i ca instrumentatori pe cei de la DIICOT, este cel al lui Ovidiu Tender care cere statului daune de 10 milioane EUR lunar pentru că e încarcerat pentru o infracţiune care nu mai există: „abuzul în serviciu”, cea pentru care Ciorduţa se tefelea pe la toate televiziunile şi care a fost desfiinţată „de facto” de către Curtea Constituţională. Imaginaţi-vă că 10-12 luni îi sunt de ajuns lui Tender să urce pe scara ierarhică a averii doar din despăgubirile pe care i le va plăti statul român. Şi asta fără ca nimeni să răspundă!
Constatând atâtea nebunii, atâta incompetenţă şi ticăloşie te-ai putea întreba sincer cum de mai poate avea cineva tupeu să apară în faţa publicului să spună că „sunt mulţumit de activitatea DNA” şi să zâmbească sfidător? Cum poate exista cineva care să încalce în acest mod bunul simţ? Aceeaşi întrebare mi-am pus-o şi eu şi am ajuns la concluzia că cel care e în eroare nu e Plăvanul, ci fix cel care are asemenea dileme. Când mă declar(sau vă declaraţi) dezamăgit de DNA o fac pentru că mă raportez la scopul pe care consider eu că ar trebui să-l aibe această instituţie şi nicidecum la scopul real al existenţei sale. Din punctul meu de vedere care, cu siguranţă, coincide cu al dumneavoastră, DNA ar trebui să fie instituţia care vânează marii corupţi, care dematelează scheme sofisticate de fraudare a statului, care descoperă organizaţii oculte lipite de banul public şi care, în final, despăduchează în masă şi recuperează cel puţin o parte a miliardelor de EUR care se scurg ilicit din Buget. Ei bine, dacă asta vă este opinia, vă aflaţi în totală eroare!
În fapt, scopul real al DNA nu pare a fi acela de a preveni vreo fraudă. Ştiu că veţi fi şocaţi, dar aceasta nu este o institiuţie a noastră ci a ocupantului, iar scopul ei este strict acela de a se asigura că treburile se desfăşoară „aşa cum trebuie” în colonie. DNA nu trebuie să recupereze prejudicii, ci să facă dosare oricărui individ mai răsărit, iar în momentul în care-a ridicat capul, să-l reteze rapid cu sabia aşa-zisei justiţii. DNA nu este o instituţie al cărei scop e legat de cinste sau corectitudine ci de cine şi cum trebuie să conducă România. Iar din acest punct de vedere, Plăvanul are perfectă dreptate atunci când afirmă că e mulţumit. Dacă gândiţi altfel nu ştiţi unde-aţi intrat şi, mai mult, nici măcar n-aveţi habar că desupra uşii de la intrare scrie limpede: „Lasciate ogni speranza, voi ch’intrate”.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice