Site icon gandeste.org

Dan Diaconu: „La mulți ani, Românie! Să ai parte de un popor demn!”

De ce atunci când stăteați prin văgăunile ălea infecte, atacați nu doar de dușmani, ci și de beteșugurile grave generate de condițiile precare, de ce atunci nu ați plecat acasă? De ce n-ați spus că vi s-a luat să stați în noroaie, să dârdâiți de frig și să mestecați cu greu o turtă amară? De ce ați preferat să auziți cum șuieră glonțul pe la tâmplă în loc să vă luați bocceaua în spate și să spuneți că nu-i lupta voastră? De ce v-ați ridicat împotriva lor cu pieptul gol, îmbibând pământul acesta cu sângele vostru sfânt?

Știu că nu vi se pare real, dar chiar asta se întreabă majoritatea urmașilor voștri în ziua de azi. Cum naiba să stai în șanț, ud până la genunchi și gata să te ridici în luptă știind că în fața ta, la doar câțiva metri, pușca dușmanului e pregătită să-ți ia viața? Cum să te-arunci nebunește în luptă, fără niciun glonț pe țeava puștii, având doar baioneta? Ce-i nebunia asta? Doar îți puteai da demisia, nu-i așa? Ca să nu mai vorbim că, din picturi și fotografii, se vede clar că nu purtați măști! Era în plină pandemie, ce-a fost în capul vostru?

Da, chiar asta v-ar spune azi unul dintre noi. Și v-ar spune-o fără pronumele de politețe pentru că ne-am pierdut de mult chiar și bunul simț. Nu vă răsuciți în morminte, n-a fost vine voastră. Se numește degenerare și e boala nemiloasă care să ne face să ne zbatem atât de inutil și hilar pe-acest pământ. E boala care ne-a lovit de mult timp, făcându-ne să-i punem de fiecare dată în frunte pe cei mai proști dintre noi. Și când n-am găsit suficient de proști dintre ai noștri, am căutat prin străini. De-aia e atmosfera asta atât de sumbră. De-aia vă uitați cu uimire, neînțelegând cine-s proștii care-au ajuns să populeze pământul vostru sfânt.

Da, suntem puțini cei care ne mai amintim de voi și pentru care fiecare amintire a voastră însemnă un șuvoi de lacrimi izvorâte din adâncul sufletului. Suntem puțini cei care tresar atunci când trec pe lângă monumentele pe care au rămas înscrise numele voastre. Suntem puțini cei care vă mai simțim și care mai înțelegem strigătul vostru de supărare. Să ne iertați, dar și noi suntem niște neputincioși. Iar cel care vă scrie cuvintele acestea, probabil că e cel mai neputincios dintre toți.

Ați murit pentru noi, ați murit în credință. Ați trecut Carpații ca să-i eliberați pe frați. N-ați luat în seamă gloanțele și forțele inamicului. Ați mers înainte până ați eliberat ultimul colțișor de țară. S-au bucurat atunci toți, tot neamul nostru a strigat unison. S-au auzit strigăte de bucurie venite hăt, din adâncurile istoriei, dinspre dacii cei bărboși și nepăsători de forțele dușmanului. Ei, cei care aveau aripi în luptă și care nu se temeau decât de cerul care s-ar putea prăvăli, ei s-au bucurat văzându-vă victoria. Atunci eram din nou împreună, eram din nou toți la masă.

Au trecut vremurile acelea mărețe și iată-ne acum loviți de pecinginea degenerării. Suntem atât de mici și de nevolnici încât nici nu ne merităm locul pe acest pământ. Să vă mai spun că unii dintre frați au început să spună că e mai bine în iobăgia trecutului și că se duc prostește spre ștreangul străinului? Să vă mai spun c-am ajuns atât de proști încât între un frate și-un străin alegem întotdeauna străinul? Da, știu că știți toate acestea și văzându-le vărsați lacrimi amare. Știu că tremurați gândindu-vă că tot sacrificiul vostru măreț a fost în van, atâta timp cât cei care v-au urmat s-au dovedit atât de netrebnici încât să nu fie în stare să-și deretice ograda, chemându-i pe alții s-o facă. Din păcate asta e ceea ce suntem și-o spun cu amărăciune.

E 1 Decembrie, ziua noastră, a românilor și-a țării noastre. La mulți ani, Românie! De data asta îți doresc doar un singur lucru: să ai parte de un popor demn! Să ai români adevărați care să se dovedească demni de tine și de cei care-au scăldat în sânge pământul tău. La mulți ani, Românie! Fie să ne regăsim cândva cu oamenii pe care-i meriți cu adevărat!

Autor: Dan Diaconu

Exit mobile version