Am abordat subiectul atacului israelian asupra Iranului într-un material publicat pe Telegram și pe Facebook. În mare, am acoperit evenimentul, dar cred că e necesar să ne aplecăm ceva mai atent asupra situației întrucât atacul în sine este un eveniment declanșator care merită abordat în profunzime. Înainte de a începe voi aborda însă un subiect destul de sensibil care însă poate explica numeroase fațete ale istoriei.
Poporul evreu: acesta este elementul de la care trebuie să pornim. La prima vedere acest popor pare a avea un comportament meritocratic. Asta reiese inclusiv din folclorul stradal: „când între evrei apare un membru de valoare, toată comunitatea sare să-l sprijine, în timp ce la noi, dacă ai puțină perspectivă, toți sar să te omoare”. Recunoașteți locul comun? Oare așa stau lucrurile? În general da, dar mobilul este cu totul altul.
De fapt, poporul evreu este un popor supus. Nu față de altcineva, ci față de conducătorii săi. Permanent, de-a lungul istoriei, evreii au transformat subordonarea față de superior într-un destin sfânt al neamului lor. Dacă privești cu atenție înțelegi că societatea evreiască este una perfect stratificată, în care cel de jos ascultă de superiorul său și absolut toți ascultă de șeful suprem. Acesta a fost secretul vitalității extraordinare a poporului evreu: încrederea oarbă că cel de deasupra îți vrea binele, indiferent de acțiunile sale. Desigur, există și excepții, de mari revoltați respinși de comunitate, dar, în mare, cam așa funcționează poporul evreu. Iar supunerea oarbă i-a atras mari nenorociri în istorie atunci când șefii au trădat poporul. Cu toate acestea, încrederea în cel de deasupra a rămas neștirbită.
O să dau un singur exemplu: fenomenul „Capilor” din lagărele de concentrare. Spune-i unui evreu despre lagăre și va începe să plângă. Însă, în mod ciudat, amănuntul „Capilor” s-a pierdut. Cine erau aceștia? Erau evrei, prizonieri ca și ceilalți, care aveau însă un rol privilegiat, fiind supraveghetorii deținuților. Adică oamenii de încredere ai germanilor. De multe ori, Capii erau cei care le făceau fraților lor cele mai mari mizerii. În toată literatura stufoasă referitoare la fenomenul lagărelor de concentrare sunt mențiuni cel mult timide la „Capi”. N-am auzit să fi fost judecat vreun Cap după toate nenorocirile făcute. A fost un fenomen șters grosolan din istorie, cu toate că a reprezentat o trădare a evreilor de către șefii lor. Fenomenul Capilor din lagăr este unul marginal față de alte trădări grosolane făcute în istorie. Cu toate acestea, ascultarea față de „superiorul social” nu a fost niciodată pusă la îndoială.
Din lungul șir al erorilor istorice, în care poporul evreu a fost trădat de șefii săi, face parte și actualul episod. Coruptul și mincinosul Bibi Netaniahu, puternic contestat în interior, a pus între paranteze existența statului Israel pentru a-și rezolva propriile probleme. Cât de penibilă e o astfel de micime, din partea unui mincinos absolut? Toată nenorocirea din Fâșia Gaza – unde armata israeliană a comis un genocid monstruos – continuată cu pătrunderea în Liban și Siria, iar acum cu atacarea irațională a Iranului, reprezintă elemente ale unei nebunii care nu are justificare.
Ceea ce trebuie să înțeleagă toată lumea este că, din punct de vedere practic, Israelul este slab. O țară mică, fără resurse. Fără susținerea din partea evreimii internaționale, această țară nu ar putea să supraviețuiască. Și, chiar și cu viramentele evreilor scăpătați, țara tot are nevoie ca de aer de banii canalizați dinspre SUA. În aceste condiții, statul Israel, în loc să caute o modalitate fiabilă de a se înțelege cu vecinii și de a-și croi un viitor sustenabil, pe propriile picioare, recurge la o violență gratuită în numele unui primat pe care și-l asumă într-un mod nejustificat și de-a dreptul păgubos. De fiecare dată Israelul invocă „terorismul arab”, dar oare acel terorism nu este cumva fundamentat de ocuparea abuzivă a teritoriilor arabe, de curățările de populație efectuate abuziv, de provocările permanente pe care sistemul represiv al statului Israel le exercită permanent asupra palestinienilor și a altor vecini? Ne amintim că terorist a fost considerat și Yasser Arafat, pentru ca apoi să i se acorde Premiul Nobel pentru Pace. Nu e ciudat pentru nimeni?
Vorbind despre Hamas, mă întreb, oare cine a înarmat acea organizație, trimițând-o să lupte contra lui Bashar al Assad? Nu cumva Israelul? Care-s legăturile dintre Israel și Statul Islamic/ISIS? Nu-s ciudate aceste elemente pe care omul de rând nu le cunoaște? Mai ales în condițiile în care, în „Operațiunea Hamas”, victime au fost evreii simpli, cei care n-au habar ce jocuri se fac peste capetele lor. La fel cum victimele ale războiului total declanșat de nebunul Bibi nu sunt rudele sau apropiații săi, ci tot evreii de rând, care acționează în primele linii. Nu e oare ciudat ca o asemenea luptă fără miză să fie determinată strict de problemele penale ale șefului?
După cum am spus în materialul publicat pe rețelele sociale, atacul împotriva Iranului a fost un eșec din toate punctele de vedere. Și un eșec extrem de scump întrucât a necesitat implicarea logistica a SUA(se spune că a fost nevoie inclusiv de un avion-cisternă pus la dispoziție de americani, dar nu înțeleg de ce). În timp ce Iranul atacase cu niște rachete – care oricum îl costă extrem de ieftin – Israelul a planificat o lovitură aeriană, rămânând însă în afara spațiului aerian iranian de frica antiaerienei extrem de competente acum, după suplimentarea cu S-400 făcută de către ruși.
Poate vi se pare că sunt părtinitor, dar cel mai popular canal de știri israelian, Keshet 12, consideră că lovitura a fost una minoră, constituindu-se mai degrabă ca o confirmare în zonă a puterii Iranului. De asemenea, media iraniană a ironizat loviturile Israelului. Într-un material(propagandistic, desigur), o fotografie arăta lumea pe străzi în Iran, în timp ce-n cealaltă era un grup de israelieni în buncăr. Înțelegeți mesajul.
E un efort propagandistic imens de-al Israelului pentru a „demonstra” ceea ce spune că a făcut, care însă s-a spulberat în momentul în care însuși ministrul Apărării a publicat o fotografie cu el supervizând din buncăr „distrugerea” Iranului. Ce s-a întâmplat? Pe monitor rula un clip cu o explozie, care s-a dovedit a fi vechi de doi ani, iar asta a dărâmat toată retorica propagandei israeliene. Comunicatul lui Khamenei este însă extrem de relevant pentru a înțelege cu adevărat ce s-a întâmplat acolo: „Răul comis de regimul sionist în urmă cu două nopți nu trebuie nici ridiculizat și nici exagerat.(…) Inamicul însă trebuie să înțeleagă cine suntem noi și care este puterea tinerilor iranieni”.
Situația însă a complicat teribil atât Israelul, cât, mai ales, SUA. Cum alarma roșie a sunat la Casa Albă din mai multe locuri – inclusiv dinspre ceea ce s-a întâmplat la Kazan – au început să pună pe picioare un masiv efort diplomatic. Probabil ați observat cum, marele absent de la întrunirea BRICS a fost Mohammad bin Salman. Acesta, în schimb, s-a întâlnit cu Blinken. Ce-a fost de fapt acolo? O negociere în genunchi a SUA! Pentru ca Mohammad bin Salman să nu participe la BRICS și ca să-i câștige înțelegerea în cazul atacului israelian, americanii i-au dat tot ce-a vrut și ceva în plus: au deblocat contractul cu Raytheon pe care-l blocaseră în februarie, o parte din armament va fi cu livrare imediată, pot lua tehnologie de ultimă oră și la prețuri bune(gurile rele spun că la prețuri mai mici decât Ucraina)! Asta ar fi trebuit să câștige tăcerea lui MBS. Doar că, în ciuda mitei uriașe pe care-a primit-o. Mohammad bin Salman a condamnat atacul Israelului. Pare ciudat în condițiile în care, dintr-un punct de vedere, interesele Arabiei Saudite și ale Israelului sunt similare. Atât Israelul cât și Arabia Saudită ar vrea șterse de pe fața pământului atât Hamas cât și Hezbollah. Ambele țări și-ar dori un Iran mai slab. Doar că realitatea e cea pe care o vedem. În plus MBS este strâns cu ușa deoarece sunt nemulțumiri din ce în ce mai evidente în regat împotriva politicii de blat cu Israelul și împotriva agendei sale de diversificare a afacerilor regatului și de orientare către altceva în afara petrolului. Agenda sa se cam află în impas. De la nivelul de jos, al individului, se văd investițiile gigantice, dar și corupția din jurul proiectelor faraonice gen Neom, The Line, Oxagon s.a.m.d. Și-ar mai fi o observație: chiar dacă MBS își dorește un Iran mai slab, sub nicio formă nu-și dorește un Israel puternic.
Ceea ce trebuie să înțelegem este faptul că oportunismul saudit(care-i specific nației arabe) nu oferă garanții pe care să te poți sprijini. Biden a eliberat în disperare de cauză armament, în timp ce atât MBS cât și Netaniahu îl așteaptă pe Trump la Casa Albă. Toți copiii problemă ai Orientului așteaptă schimbarea de la Casa Albă. Sunt însă două probleme. Prima dintre ele este aceea că, prin fraudarea din nou a alegerilor, s-ar putea ca la Casa Albă să vedem o schimbare doar între Biden și Kamala(rețineți ce-am spus acum!), cu consecințe dezastruoase în ecuația stabilității interne. Însă, chiar dacă Trump va accede la putere, așteptările celor doi devianți sunt exagerate. Trump moștenește un imperiu cu picioare de lut, intrat într-o grămadă de belele geopolitice.
Să vă dau un exemplu legat tot de conflictul din Orientul Apropiat. După cum probabil știți, SUA a deplasat sisteme THAAD în Israel, încercând astfel să protejeze zona de atacul previzibil al Iranului. În timp ce inspecta o facilitate nucleară, întrebat despre livrarea de rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei, Putin a spus: „Poate că SUA ar trebui să-și mute THAAD-ul înapoi acasă”. Răspunsul are multiple fațete. Prima este legată de secătuirea rezervelor de armament și muniție ale SUA. Implicarea în Ucraina și aruncarea acolo cu echipament de ultimă generație au condus la o subțiere periculoasă a rezervelor SUA de armament și muniție. THAAD se presupune că apără SUA de rachete balistice. Comentariul ironic al lui Putin e mai mult decât transparent: dacă dau rachete cu rază lungă de acțiune, să-și mute sistemul înapoi în SUA ca să încerce să se apere de ceea ce urmează din partea noastră. Există însă și-o altă fațetă a zicerii lui Putin. Nu m-ar mira ca, în răspunsul Iranului, să fie țintite tocmai aceste sisteme considerate „avansate” de către SUA.
Revenind la subiect, ceea ce vreau să spun este că SUA, indiferent de cine va veni la Casa Albă, va fi nevoită să treacă la masa negocierilor, având ca subiect cedări masive. După cum limpede puteți remarca, se dă un atac hibrid la adresa SUA. Amenințarea BRICS cu noua monedă induce, de fiecare dată, panică în birourile occidentale. Cineva spunea că terminarea actualului summit BRICS de la Kazan i-a făcut pe occidentali să răsufle ușurați pentru că nu s-a anunțat noua monedă. S-au anunțat însă platformele de tranzacționare ale lui Putin care deja, într-o formă mai rudimentară, funcționează. Și, într-o dezvoltare cu adevărat dramatică pentru lumea occidentală, s-a rezolvat diferendul China-India asupra graniței. Totul, fără medierea SUA sau a vreunui vector occidental.
Poate mai țineți minte cum, în fostul mandat al lui Trump, s-a stabilit o întâlnire de urgență cu Kim Jong Un. De ce? Pur și simplu, statul subteran american a fost îngrozit de scenariul în care liderul nord-coreean ar lovi nuclear baze ale SUA din Pacific. Între timp Coreea de Nord și-a extins capacitățile balistice, având acum posibilitatea să lovească direct SUA. Iar acum Coreea de Nord nu mai este singură, ci e parte a unei alianțe militare cu Rusia. Și, într-o dezvoltare dramatică, aceasta a dat semnalul că e gata să intre în război cu Sudul. Ceea ce ar însemna o nouă ștrangulare.
În materie de relații internaționale ale lumii de azi, pentru a-i atrage atenția adversarului tău, nu este nevoie să faci o mișcare, ci doar să-i arăți intenția ta de a o face. Astfel, el îți poate transmite printr-un mesaj similar intenția sa. Să analizăm puțin harta intențiilor. În Ucraina SUA a împins armamentul său semnalând Rusiei că trebuie să accepte ruperea acestei bucăți din corpul său. Pentru cei care privesc tefelistic situația: conform ordinii de după Al Doilea Război Mondial, Ucraina e parte a hinterlandului rus. Iar acea ordine este singura recunoscută unanim. Tot ceea ce s-a întâmplat după 1989 au fost reașezări negociate, dar care nu au statutul de permanență pe care ți-l dă o ordine mondială parafată. Asta înseamnă inclusiv că Germania poate fi reîmpărțită după termenii tratatelor semnate atunci(dacă veți studia harta preferințelor electorale pentru AfD s-ar putea să aveți o surpriză majoră)! Dar să nu ne pierdem în detalii.
Reacția Rusiei în Ucraina a transmis SUA că nu e de acord cu cedarea. Și, mai mult, că deja s-a depășit linia roșie. Din partea cealaltă, China transmite că nu mai e de acord cu ocupația americană din Taiwan. Alt punct critic. SUA a transmis că nu e de acord, făcând mișcări în Filipine și Vietnam. China a răspuns prin pași concreți către scoaterea Cambodgiei din controlul vietnamez al râului Mekong. Și, mai mult, și-a intensificat activitatea în jurul Taiwanului. Situația din Orient a fost complicată de către Rusia cu ajutorarea Iranului. Sistemele S-400 date republicii islamice au făcut imposibil atacul israelian. Iar inflamarea lui Kim în Coreea este o altă sugestie transmisă. Ca să nu mai vorbesc de o nouă „explozie bolivaristă” în America Centrală. Personal mă uit cu foarte mare atenție la inflamarea din Panama, ca și la jocurile făcute de Maduro în Comunitatea Latino-Americană și a Caraibelor(CELAC). Cu toate că pe aici nu au ajuns știri, vă asigur că avem o dezvoltare vibrantă acolo.
Poate răspunde SUA eficient tuturor acestor sugestii? Eu cred că nu, motiv pentru care, indiferent de persoana care va veni la Casa Albă, în perioada imediat următoare se vor declanșa negocieri de capitulare ale SUA. Exact ca-n 1989 în cazul URSS.
În aceste condiții, nebunia lui Netaniahu capătă o cu totul altă culoare. Fără doar și poate și-a condus țara într-o situație de zugzwang. Cu patru fronturi irațional deschise(Gaza, Liban, Siria, Iran), Netaniahu este principalul vector care amenință existențial Israelul. Viitorul atac iranian – care nu poate fi evitat decât cu cedări inacceptabile din partea SUA – va avea rolul de a slăbi teribil Israelul. Și, v-o spun încă de pe acum!, regatele-sclav ale SUA din regiune, dacă vor vedea slăbiciunea adversarului ca efect al slăbirii jandarmului mondial, vor începe să-și crească nivelul de iritabilitate. Doar cei care n-au văzut cum se schimbă la față arabul atunci când se simte în control n-au habar de ceea ce urmează. Iar surpriza cea mai mare, dacă va exista, va veni nu din partea vreunei țări mai rebele, ci chiar de la … iordanieni!
Închei aici prezentarea situației deja inflamate din Orientul Mijlociu. Va fi interesant de văzut care vor fi consecințele pe care le va cunoaște Israelul ca efect al iraționalității conducătorilor săi. Din păcate, suntem iar într-un moment limită în care problemele Israelului pot conduce iar spre un dezastru al celor de la bază și care apoi se va proiecta din nou la scară globală.
Autor: Dan Diaconu