O informație fabuloasă făcută la emisiunea Ancăi Alexandrescu este cea referitoare la școlirea Plăvanului și a lui Pledoiu în … SUA. Știați că au fost colegi, primind „educație de specialitate” la licurici în ogradă? Hait, nici p-asta n-o știați!
Iată rețeta unei scheme de plasare a conservelor parazite în fruntea statului captiv. Iei niște indivizi cărora le asiguri o imunitate și pe care-i folosești pentru toate potlogăriile pe care vrei să le faci în statul țintă.
Ce-a făcut Plăvanul până acum e limpede:
– A forțat reîntărirea serviciilor secrete după ce Dragnea le luase puternic din atribuții;
– A reușit să taie impozitele și taxele pe care Dragnea le pusese pe exploatările offshore. Acum, întrucât „partenerii strategici” n-au chef să se apuce de extras gaze, forțează cumpărarea concesiunii cu mai multe miliarde de EUR în condițiile în care tot Exxon va lucra acolo!
– L-a plasat pe Ciucă la vârful guvernului după ce acesta le-a dat americanilor mai multe contracte bănoase de dotare a armatei. De menționat că echipamentele achiziționate de armata română sunt uzate moral și tehnic, fiind plătite sume imense pe niște gunoaie, cu încălcarea grosolană a Legii offset-ului.
– multe alte coțcării prin care lipitoarea „strategică” trage sume imense de-aici.
Dar n-am spus nimic despre Pledoiu. Poate că aveți impresia că el nu face mai nimic. Aiurea: e omul de bază, pus să destructureze statul român. Acțiunile lui Pledoiu se desfășoară în mediul juridic unde caută să dea o lovitură de palat pentru a pune bazele unei restaurații. Astfel, prin toate modalitățile vrea să desființeze SIIJ, singura secție care ar putea trage la răspundere procurorii și judecătorii abuzivi ai sistemului. De asemenea, caută să revină la vechea formulă de organizare a DNA ca principal serviciu de exercitare a terorii juridice în România. De ce, e simplu. La vârful structurii DNA americanii au avut detașate mai multe persoane din CIA și USSS care au făcut politica acestei structuri. Practic, în momentul în care apărea vreun individ care amenința interesele de căpușare ale SUA, instantaneu porcurorii anticorupțe(sic!) erau asmuțiți asupra respectivului, cu suport instantaneu al desantului media controlat, de asemenea, de către alți infiltrați ai SUA.
De ce vă spun toate acestea? Pentru că, iată, se pregătește lovitura finală. În timp ce sunteți captivați de certurile pe ciolan dintre USR, PNL, UDMR etc., în timp ce vă amuzați văzând grotescul spectacol, de fapt nici nu vă închipuiți ce se pregătește. Ceea ce puteți înțelege dacă veți privi cu atenție este că „înrăirea USR” este, în realitate, coordonată de către Plăvan. Scopul său e acela de a „demonstra” PNL că nu poate avea o poziție de forță. De asemenea, jocul acesta are ca principal obiectiv fragilizarea și trecerea pe linia moartă a lui Orban. Care, oricum, s-a compromis definitiv prin guvernarea dezastruoasă pe care a păstorit-o. Atenție: nu vreau să sugerez că Iohannis ar merge pe mâna lui Cîțu. Ăsta e din nou scos la mezat pentru fragilizarea poziției PNL. Și-atunci?
Scopul imediat al Plăvanului este intrarea într-un „scenariu imposibil”, în urma căruia să fie nevoie de intervenția sa „salvatoare”. Astfel, Plăvanul va scoate de la naftalină un premier care poate împăca pe toată lumea. Și cine să fie acest premier altul decât … fostul său coleg de școală americană, Pledoiu.
Uite-așa, pas cu pas, Plăvanul va reuși să implanteze toate conservele americane în funcțiile cheie ale statului. Vă spuneam ieri că e cam fiert. Motivul e dat de înmulțirea vocilor care-l înjură din PNL. Sunt mulți cei care s-au prins că Plăvanul, de fapt, are programul său teleghidat și că principala victimă a acestui program va fi PNL. De aceea ei încearcă să se coalizeze și să saboteze acțiunile Plăvanului care ar avea ca efect dărâmarea partidului pe modelul PNȚ. În plus, sunt câteva voci din servicii care i-au cam prins de ouă pe „trimișii” săi de-acolo. Mă rog, n-aș miza prea mult pe ei. Au mai fost asemenea deranjuri și pe vremea lui Coldea și s-au rezolvat discret. La urma urmei la ce să te aștepți de la unii care sunt penetrați până-n măduva oaselor și transmit informațiile pe care le au ba prin Club de Berne, ba prin interfața NSA, ba direct către „stăpânii” din BND sau te miri de pe unde.
Din ce în ce mai frumos.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri Economice