În urmă cu ceva vreme v-am semnalat că în China se testează un yuan digital. De asemenea, Rusia are de multă vreme un asemenea proiect. Și mai sunt câteva țări care lucrează la proiecte similare. Privind de la distanță nu putem spune nici că-i bine și nici că-i rău. Doar că diavolul stă în detalii.
Cum bine remarcasem în urma unei întâlniri de la Davos, interesul statelor este acela de a-și digitaliza monedele. Mai ales că , find prezentată la Davos, chestiunea a devenit publică! Primii pași oricum fuseseră făcuți prin intermediul forțării plăților electronice, dar era puțin probabil să nu se încearcă să se meargă mai departe. Banul electronic are prostul „obicei” de a dezvălui celui care ți-l procesează detalii despre tine pe care nimeni altcineva n-ar trebui să le știe. Un exemplu: dacă merg și cumpăr pâine dintr-un anume loc, e fix treaba mea și a celui de la care cumpăr pâine. Nu trebuie să știe banca mea, spre exemplu, că în fiecare dimineață la ora opt merg zece kilometri ca să cumpăr o pâine și că, după aceea, mă opresc să-mi beau cafeaua la o terasă. V-am dat un exemplu banal, dar probabil înțelegeți că prin digitalizarea monedei se ajunge la cunoașterea unor chestiuni intime, care n-au ce căuta la o terță parte.
Este evident că, în toată tevatura cu monedele digitale trebuia să intervină și SUA. Doar hegemonul, prin intermediul unui acoperit al CIA, a creat ceea ce cunoaștem azi sub numele de „fenomenul crypto”. Acum americanii au criticat inițiativa chinezilor deoarece criptomoneda lor nu respectă valorile SUA precum „confidențialitatea și libertatea comerțului și a cuvântului”(Jerome Powell). Până acum doar îl suspectam pe Powell de prostie. După declarația asta deja oricine își dă seama că e un idiot retardat. Să trecem însă mai departe întrucât vom vedea cum absolut toată „controversa” este strict praf în ochi.
O criptomonedă n-are cum să asigure confidențialitatea întrucât altfel nu mai e credibilă. Are nevoie de un registru public al tranzacțiilor(„public ledger”), cel care asigură consistența și încrederea rețelei. Mai mult, altfel nu pot fi confirmate tranzacțiile. Chiar dacă în acest registru public ești înregistrat într-o formă anonimă – ca ID(cheie publică în termeni de specialitate) – ești perfect identificabil: angajatorul care-ți plătește salariul știe „ID”-ul tău, altfel n-ar avea cum să-ți dea banii, statul căruia îi plătești impozitele, de asemenea te identifică prin același mecanism s.a.m.d. Din momentul în care cineva știe cine se ascunde în spatele unei adrese, vede absolut toate tranzacțiile pe care acea persoană le face. Imaginați-vă cât de simplu este pentru stat – care oricum, prin mecanismul de acordare a adresei știe cine se ascunde în spatele fiecărui ID – să vă urmărească fluxurile financiare. Mă rog, cei care au cât de cât habar despre modalitatea actuală de lucru ȘTIU că deja statul cunoaște fiecare tranzacție pe care-o faci prin cont. Spre exemplu, în România, Finanțele primesc zilnic de la bănci situațiile mișcărilor prin conturile tuturor persoanelor fizice și juridice. Unora nu le spun o noutate, dar sunt foarte mulți care habar n-au că un funcționar din Ministerul de Finanțe le-ar putea spune cât se poate de limpede câți bani au în fiecare cont.
Partea frumoasă abia acum vine. Chinezii au introdus în criptomoneda lor un mecanism prin intermediul căruia se poate seta o dată de expirare a banilor. Cu alte cuvinte, dacă nu-i folosești până la o anumită dată, expiră. Se șterg! Interesant, nu? La fel de interesant e că, în proiectele lansate de americani, „facilitatea” de expirare a banului există. Practic i-au copiat pe chinezi. Și iată cum, în timp ce vorbesc despre libertate, nu fac altceva decât să o încalce la nivel grosolan.
Oricum și până acum statul și de mafia bancară, îți păpau banii prin intermediul inflației. Date fiind problemele sistemului, adversarul cel mai mare a devenit nu traficantul de arme sau droguri, ci omul simplu care-și pune de-o parte un bănuț pentru zilele negre. Nu vorbesc doar despre faptul că, dacă vând un bun tangibil trebuie să primesc ceva la fel de tangibil la schimb. Acum e vorba de ceva mai mult: statul va fi capabil să facă „mini-stabilizări” de câte ori va avea chef. Și asta indiferent dacă e un stat care respectă sau care nu respectă „valorile” clamate de SUA.
Concluzia e una cât se poate de simplă: în timp ce șmecherii se bat la suprafață, în subteran sunt parte a aceluiași joc murdar. Iar victime cad tot oamenii simpli.
Simt că vor fi mulți care mă vor întreba ce e de făcut? Le voi răspunde cu o întrebare: ce procent din tranzacțiile pe care le faceți sunt cu numerar și ce procent cu card? În condițiile în care ai depășit 30% faci deja parte dintre cei are pun umărul la edificarea noului sistem financiar global. Și te vei descurca de minune în Noua Lume!
Autor: Dan Diaconu