Pe 30 septembrie 2019 vă atrăgeam atenția asupra operațiunilor REPO gigant ale FED. Articolul cu pricina, REPOrtarea mizeriei, îl puteți reciti pentru a verifica veridicitatea celor pe care le afirm acum. Vă redau mai jos concluzia articolului de atunci:
„Mizeria care urmează acum e de câteva ori mai mare decât cea din 2008. Cred că dacă am aplica problemelor de atunci un factor de multiplicare de peste 7 n-am greşi. Cifra pe care am înaintat-o nu e arbitrara, ci rezultă din durata perioadei de „easy money”, diferenţa de dobândă şi inflaţia. Reţineţi că în criza trecută băncile centrale au acţionat perfect sincronizat pentru a ţine piept tsunami-ului financiar rezultat din retragerea disperată a participanţilor la schemele ponzi puse la cale de bănci. De data aceasta n-ar mai putea să ne mai salveze decât Banca Centrală a Galaxiei. Dar, ştiţi cum e, chiar şi ea e ameninţată de găurile negre, iar ceea ce s-a format în sistemul financiar al planetei noastre e o mega-gaură de hoţie, manipulare, minciuni şi ticăloşie.”
Înainte de a analiza cele spuse de mine atunci, o să vă mai plimb puțin prin istorie întrucât aceasta e rece și nu minte. Iar de lucrat vom lucra cu materialul clientului. La pagina 2019 a raportului anual pentru anul 2020 al FED(disponibil aici) avem un istoric extrem de interesant cu deținerile FED. Pe coloana 3 a acestuia avem istoricul operațiunilor REPO(vezi imaginea din stânga). Dacă veți studia cifrele, fără doar și poate, veți constata că una dintre ele iese din „pluton”. Într-adevăr, se observă limpede cum anul 1999 are o creștere cu 462% a repo-urilor față de anul anterior. Mai țineți minte istoria? Pe vremea aceea se vorbea intens de Y2K bug. Spuneau meseriașii din domeniu că, întrucât data mainframe-urilor este ținută pe doi digiți, când va veni anul 2000 absolut toate calculele vor fi date peste cap întrucât acele mașinării imense de care nu se debarasaseră companiile vor considera că anul curent este … 1900 și astfel absolut toate calculele vor fi date peste cap. În mod evident, pentru cei din domeniu era cât se poate de simplu că povestea „Y2K bug” era o gogoriță bună de speriat fraierii care credeau în povești. De avut n-am avut niciunY2k bug, dar în martie am avut spargerea bulei dotcom, adevăratul „bug” cu consecințele pe care le cunoașteți. Rețineți, vă rog acest aspect.
Vom merge mai departe pentru a analiza ce s-a întâmplat în continuare. Situația a părut a se pacifica până în 2008, când am avut din nou o creștere cu peste 170% a repo-urilor. Ce am avut în 2008 știți bine deoarece nici acum nu ne-am revenit.
Să sărim acum în perioada noastră, mai precis la fatidicul an 2019. Ce s-a întâmplat atunci? Ceva absolut incredibil, cum n-am mai avut în istorie. Repo-urile au sărit de la 0(zero!) la 255 619(numerele sunt exprimate în milioane de dolari!). Și-acum să revenim la concluzia mea din momentul în care am observat nebunia facilităților repo. S-a întâmplat ceva? Mai nimic, nu-i așa?
De fapt n-ați fost atenți. La criza din 2008, băncile centrale au acționat la unison pentru peticirea motorului monetar crizat. Mai țineți minte cum se pompau bani în același timp în SUA, Europa și Asia? De data aceasta criza a fost de o asemenea magnitudine încât nicio instiuție financiară n-ar fi putut să-i facă față(așa cum am menționat în concluzia articolului citat). Și-atunci, când treaba e atât de gravă, ce faci? Un blat planetar, desigur întrucât nu prea s-au văzut extratereștrii care să critice măsurile politico-economice. Și care-i acel blat? Nu vă mai amintiți? Din 2020 trăiți în scenariul războiului cu COVID. Practic din ianuarie China a dat semnalul de alarmă, iar după aceea, pe modelul băncilor centrale din 2008, statele și-au închis economiile timp de cel puțin un an, dând prilej gripatei mașinării financiare să-și mai revină. Și-a revenit? Puțin, foarte puțin. Partea bună e că majoritatea oamenilor încă n-au înțeles ce li s-a întâmplat. Astfel, mafioții planetei au putut masca operațiunea lor de sărăcire a populației printr-un război surd în care unii urlă că s-au vaccinat și ceilalți spun că n-au de gând s-o facă. Dacă toți ar ști și ar înțelege care-i adevărata origine a nebuniei pe care-o trăim, și al cărei brainstorming s-a făcut în octombrie 2019, atunci când s-a simulat scenariul pandemic, poate că lumea ar fi mai normală la cap.
De ce v-am înșirat toate aceste date istorice? Simplu. FED-ul e din nou în suferință și din septembrie va da drumul iar mașinăriei repo. Asta înseamnă că oprirea planetei n-a funcționat, astfel încât se va căuta un scenariu mai creativ. Pentru rolul exemplar jucat în pandemie, China a primit cadou Afganistanul. Dacă mai joacă din nou un rol important, cu siguranță că va primi și Taiwanul. Da, acel Taiwan pe care americanii se gândesc să-l burdușească cu soldați de-ai lor. E simplu, ca să ai un război trebuie să-i fabrici cauzele. Nu vă îngrijorați încă. E doar o presupunere, un scenariu de lucru. Multe altele sunt în studiu.
Certitudinea care rezultă din toată încrengătura de evenimente pe care-o trăim este aceea că dolarul efectiv este terminat. URSS a căzut din cauza unui picaj economic fără precedent. SUA este pe cale să cadă din cauza unei monede rămase fără fundamente economice. Și, la fel toată lumea întrucât dolarului i s-a dat întâietate. Problema este una a participanților: oare când își vor da seama entitățile care acum execută fără crâcneală scenariile dictate că regele e gol? Nu putem ști. Ceea ce știm este că în toată nebunia pe care-o trăim noi suntem cobaii.
Autor: Dan Diaconu