Doresc să vă avertizez că începe să se întâmple ceea ce-mi spunea sursa mea și v-am relatat în acel controversat articol publicat luna trecută. Slovacia(rata de vaccinare(RV) de aprox. 50%) e în maximul istoric al infectărilor, Cehia(aprox 60% RV) e la 60% din vârful anterior, Ungaria(aprox. 60% RV) a depășit în 1 noiembrie recordul de infectări zilnice din toate , iar Polonia(aprox 50% RV) a intrat în trend clar pozitiv. În Vest devine din ce în ce mai notoriu cazul Irlandei(75% RV), unde infectările au ajuns la 50% din valul anterior sau cel al Olandei(75% RV) unde avem valoarea de vineri peste maximul perioadei anterioare, iar ca medie s-a ajuns la 80% din valul anterior.
La noi s-a ajuns pe un trend puternic descendent, cu probabilitatea ca în maxim o săptămână să avem sub 1000 infectări pe zi. Repet! Toată această evoluție e una naturală, neavând absolut nicio legătură cu restricțiile aberante impuse. Dovada e faptul că vârful a fost anterior intrării în vigoare a restricțiilor. Rețineți elementul acesta!
Vă repet faptul că informațiile pe care le-am dat publicității în trecut sunt în continuare neverificate(de fapt e greu să obții asemenea informații, dar să le mai și verifici), însă timingul se potrivește perfect, astfel încât vă rog să luați în serios recomandările. Valul acesta este unul al vaccinaților. Nevaccinații, ori au luat boala ori au fost expuși superficial astfel încât, din punctul lor de vedere, imunitatea le e rezolvată temeinic. Pentru vaccinați însă urmează cea mai mare provocare, iar, pentru binele lor, ar fi recomandat să facă tot posibilul să nu contacteze boala!
Mă apostrofa cineva într-un comentariu în ceea ce privește situația din Israel. „Cum de ei au doar 2 morți, iar noi 500?”, mă întreba el. Răspunsul trebuie explicat deoarece, iată, e multă manipulare la mijloc. În primul rând vă voi spune că e extrem de greu să ai informații reale din Israel. Nu vă imaginați ce presiune mediatică și ce terorism medical s-a instaurat acolo! Însă, dacă știi pe unde să te uiți, înțelegi bine care-i situația reală. Voi face însă o paranteză cu un exemplu concret.
Ieri s-a stins din viață cântărețul de muzică populară Petrică Mâțu Stoian. Era vaccinat cu ambele doze, făcuse COVID și se negativase. Însă boala i-a lăsat ca sechele, între altele, o bronho-pneumonie gravă de care n-a mai scăpat. Diagnosticul final: șoc septic. Vă întreb sincer: dacă n-ar fi făcut COVID ar fi murit? Evident, răspunsul e negativ.
Iată-ne, paradoxal, în situația cumva inversată față de anul trecut în ceea ce privește manipularea. De la „orice decedat care infectat cu COVID se trece mort de COVID”, treptat se merge în direcția opusă, anume „orice decedat care era vaccinat trebuie să fie declarat ori mort de altă boală, ori nevaccinat și mort de COVID”. Italia și-a revizuit numărul de morți de COVID. Astfel, de la 130 468 morți de COVID, în urma schimbării paradigmei, Institutul Italian de Sănătate a ajuns la concluzia că în peninsulă au murit de COVID doar … sub 4000 de oameni(cu 97% mai puțini)! Și-atunci de ce atâta lockdown? Și de ce Italia încă e în stare de urgență??? Închid aici paranteza pentru a relua ideea de unde am lăsat-o.
Așadar, cum în ceea ce privește morții de COVID începe să se mintă minimizând numărul lor, e clar că evidența o vom găsi dacă vom căuta statisticile referitoare la numărul total de morți. Acolo nu mai poate manipula nici naiba! Așadar, ce observăm?
Israelul a avut o creștere a mortalității în anul 2020 de aproximativ 6%. Ea nu a fost cauzată de COVID, ci de elemente secundare care au accelerat moartea bolnavilor cronici. Spre exemplu, ca peste tot în lume, le-a fost scurtată teribil viața bolnavilor de cancer deoarece, din cauza lockdown-ului nu și-au mai putut face tratamentele, boala accelerându-și evoluția. Acel fenomen nu mai apare și anul acesta când, aparent, treburile și-au reluat cursul normal. Anul acesta însă a apărut vaccinarea. Și, la fel, au apărut acele rate imense de infectare, dar aparent cu puțini morți. Ceea ce însă frapează este că, în primele nouă luni ale anului Israelul are cu 13% mai mulți morți decât anul trecut. Hmm, asta nu vă spune nimic?
Dar chestiunea e dubioasă inclusiv în țările „campioane” în ultima vreme la capitolul vaccinare și neinfectare. Italia, de exemplu, are un număr de morți cu 22% mai mare decât în perioada similară a anului trecut, iar Franța la fel! Mult prea vaccinata Portugalie are cu 35% mai mulți morți, iar Germania cu … 48%! Iată minciuna care nu e amintită de propagandă. În timp ce la noi morții produși de mixul toxic [politicieni incompetenți + sistem sanitar haotic] sunt contorizați voit tot ca anul trecut(adică la grămadă) pentru a ieși „recorduri la hectar”, la țivilizați se pune batista pe țambal pentru a evita un scandal care pare a sta să explodeze iminent.
O chestiune trebuie înțeleasă. Statistica e o știință. Medicina, din nou, are pretenția – din ce în ce mai exagerată, ce-i drept – că și ea e la fel. Așadar se dă o boală. Dacă inventezi un vaccin pentru acea boală – vaccin care e marketat a fi eficient într-o proporție monstruos de mare – devine clar că, din punct de vedere statistic datele legate de vaccinare și cele legate de boală trebuie să se coreleze cumva, indiferent de teritoriu. Ei bine, iată povestea: datele respective nu se corelează în niciun fel! Iar dacă nu se corelează, povestea începe să pută. E clar că e o minciună la mijloc. O minciună întreținută de un imens aparat de propagandă și de o cerbicie a oficialilor din toate statele lumii care care, iată, mai sunt părtași și la o mega-șpagă globală: vaccin contra mardei. Unii fac vaccinul, ceilalți încasează șpaga. Vă las să deduceți singuri care-s proștii și care șmecherii!
Autor: Dan Diaconu
Sursa: https://trenduri.blogspot.com/