În 2004, Schwarz Group a primit din partea IFC un credit de 100 milioane EUR pentru expansiunea în Polonia. În 2007 au obţinut de la acelaşi finanţator 100 mil. EUR pentru extinderea pe pieţele din Sud-Estul Europei(în principal România şi Bulgaria), iar în 2009mai primesc 150 mil. EUR tot pentru extindere şi tot din partea BERD. BERD şi IFC au tot pompat în extinderea reţelelor controlate de Schwarz (LIDL&Kaufland).
Până în 2015, expansiunea agresivă a retailerului neamţ a fost finanată cu 900 milioane de EUR de cele două instituţii financiare. Sper să aveţi memoria destul de limpede şi să vă amintiţi ce a însemnat creditarea în România de după 2008. Intrai în bancă şi erai aburit, ţi se cereau acte, după care ţi se spunea în faţă că cererea de credit ţi-a fost respinsă. În această perioadă în care buticarii mureau pe capete sub povara datoriilor, retailerul german găsea înţelegere de la două instituţii supranaţionale. Banii ieftini luaţi de la BERD şi IFC le-au dat un avantaj competiţional, astfel încât au intrat victorioşi pe pieţe sărăcite de criză.
Cei care urlă non stop despre concurenţă, piaţă liberă şi alte himere ar trebui prima dată să ia în considerare această evidenţă. Ce şansă poate avea un retailer care se ridică de la firul ierbii în faţa unui monstru finanţat cu dărnicie de instituţii gigantice şi care, în plus, beneficiază şi de dobânzi preferenţiale? În timp ce un buticar român credea că-l apucă pe Dumnezeu de picior dacă obţinea un credit cu 10%-12% la lei(de fapt se duceau la peste 20% la cei care finanţau), LIDL şi Kaufland beneficiau de finanţări generoase din fonduri publice(ambele instituţii sunt publice, nu private) la dobânzi de sub 2% la EUR. Poate-mi explică şi mie adepţii pieţelor libere cum e cu concurenţa în această situaţie.
Acest mod de acţiune e un caz şcoală pentru toţi prostovanii care se hrănesc din propagandă şi recită sloganuri. Piaţa şi libera concurenţă sunt doar praf aruncat în ochii proştilor. În realitate mecanismele care stabilesc „liderul de piaţă” sunt mult mai banale şi se traduc astfel: ai finanţare, eşti rege.
Să vă dau un exemplu simplu. Dacă mâine m-aş apuca de retail – să presupunem că aş avea vreo 200 milioane de EUR de investit – n-aş avea nicio şansă, cu toate că suma e una generoasă. Mi-aş putea pune la punct baza logistică, aş putea deschide câteva magazine, totul la standarde înalte. Cu o asemenea suma aş putea concura pe piaţa locală de la egal la egal cu orice retailer.
Fără să vreau însă, mai devreme sau mai târziu, se va ajunge la bani. Pentru a mă menţine pe piaţă sunt condamnat să mă extind. Extinderea n-o s-o pot face din profitul pe care-l am. E o iluzie. În timp ce din profit eu abia îmi finanţez deschiderea câte unui magazin, concurenţii mei deschid 15-20 magazine pe an, ocupând ţara stradă cu stradă. Degeaba eu îm propun ţin preţurile jos, degeaba am calitate mai înaltă, ei mă atacă punându-şi magazinele în drumul clienţilor. Şi-atunci ce fac? Mă îndrept spre bănci care să-mi finanţeze expansiunea. Teoretic modelul meu e unul simplu: investiţia într-un magazin se amortizează în 10 ani de funcţionare(folosesc date aproximative, doar pentru exemplificare). Aşadar, mi-ar trebui un finanţator care să-mi ofere un credit pe 10 ani prin intermediul căruia să-mi finanţez expansiunea. Întrebarea e simplă: la cine apelez?
Vă garantez că în România nicio instituţie financiară nu-mi va da un credit de 100 milioane EUR! Dacă se va găsi cineva care să mi-l acorde, sub nicio formă nu mi-l va da fără garanţii existente. Cu alte cuvinte, va trebui să garantez cu ceea ce am pentru a-mi putea finanţa extinderea. Să pun garanţie ceea ce urmează să fac, nici vorbă. Iar dobânzile la care pot accesa creditul sunt şi ele pe măsură: sub 3% nu cred că pot visa(mai degrabă spre 5%)! Chiar dacă presupunem că aş putea obţine finanţarea, diferenţa de 4 puncte procentuale între cât obţin eu şi cât obţine Schwarz e imensă. Pe an, pentru mine înseamnă cu 4 milioane de EUR mai mult la fiecare sută de milioane împrumutată! Imaginaţi-vă că aceşti 4 milioane de EUR pot fi folosiţi într-o campanie de marketing sau se pot face reduceri agresive la anumite sortimente. Ei vor putea pentru că au bani, eu însă nu.
Iar asta nu e singura diferenţă. Dacă mie mi se acordă creditul pe 10 ani şi lor li se acordă pe 20 de ani, din nou e o diferenţă substanţială întrucât eu sunt obligat să acopăr de două ori mai repede principalul, iar de-aici ei câştigă un alt avantaj competiţional, adică alţi bani pe care-i pot folosi în concurarea magazinelor mele.
Ajunşi aici vă veţi întreba de ce nu fac şi eu la fel ca ei, adică să merg la IFC şi BERD să mă împrumut. Păi dacă voi merge acolo, ăia mă vor aburi că ei sunt instituţii publice şi că finanţează proiecte ale statelor(e vorba de BERD). De fapt cam asta ar trebui să facă. Şi-atunci cum de-i finanţează pe Schwarz şi pe mine nu? Păi e simplu, îmi va spune neoficial un băiat mai zâmbăreţ, poate că Schwarz e un proiect al statului german. Cum naiba, mă voi încovoia eu, e un grup particular, deţinut de o familie, ce treabă are statul german cu el? N-are, dar îl susţine şi probabil e limpede pentru toată lumea de ce.
În concluzie, dacă în continuare mai vorbiţi despre pieţe libere şi concurenţă înseamnă că aţi consumat ceva. În lumea de azi, la fel ca întotdeauna în istorie, puterea e dată de proptelele pe care le ai. Iar proptelele sunt cu atât mai mari cu cât statul din care provii e mai puternic. Dacă n-ai un stat puternic în spate, mai bine mergi pâş-pâş să nu afle tâlharii că ai bani.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice