Site icon gandeste.org

Dan Diaconu: „Îi spune cineva Plăvanului că e prost?”

Israelul merge pe ipoteza(atenție: IPOTEZA!) ca imunizarea oferită de vaccinul de la Pfizer să fie de patru luni. De aceea speră ca întreaga campanie să fie un succes întrucât au de gând să-și vaccineze întreaga populație până în vară.
Ideea e că întreaga campanie se bazează pe o ipoteză. Pornind însă de la acea ipoteză putem lesne constata că minunata campanie de vaccinare a Plăvanului nu-i nimic altceva decât un eșec costisitor. Păi dacă imunitatea ține doar patru luni, asta înseamnă că cei vaccinați acum vor deveni vulnerabili din aprilie-mai(hai să zicem iunie). Păi și cui mai folosește vaccinarea în etapa a doua în condițiile în care etapa a treia începe abia în septembrie?
Îi spune cineva Plăvanului că e prost? Mă rog, nu trebuie să-i spună că el se vede zilnic în oglindă. O spun doar așa, ca figură de stil!
Să nu uit, în condițiile în care imunitatea dată de vaccin este de 3 luni(așa cum s-a comunicat inițial), s-ar putea ca și mult prea eficientul program al Israelului – care, fie vorba între noi, s-a transformat de bunăvoie în cobaiul planetei – să fie un eșec răsunător. Despre noi ce să mai spunem? Iar dacă la ei se va dovedi un eșec, la noi va fi un dezastru, o catastrofă!
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri Economice
Exit mobile version