Site icon gandeste.org

Dan Diaconu: “Iată cum funcţionează manipularea şi reeducarea practicate la scară prin reţelele sociale”

În această dimineaţă am făcut un experiment, publicând pe toate reţelele sciale pe care activez(FB,Twitter, MeWe, Telegram s.a.m.d.) informaţii despre sângele infectat cu HIV, hepatita B, C şi alte boli trimis de NATO în Ucraina. Informaţiile au fost făcute publice după ce un grup de hackeri au reuşit să spargă serverele guvernamentale ucrainene. OK, în fiecare scurgere de informaţii există posibilităţi multiple de intoxicare. Însă, ca să ajungi la concluzia că ai de-a face cu o intoxicare, trebuie să studiezi temeinic şi s-o documentezi corespunzător.

În mod evident, Facebook mi-a blurat aproape instantaneu postarea pe motiv că-s informaţii fake. OK, pot fi de acord cu povestea asta, dar am fost curios să înţeleg de ce. De aceea am urmat link-urile de identificare a „surselor credibile” care se jură pe roşu că imaginile prezentate de mine sunt fake.

Prima sursă este mythdetector.ge(link-ul către articol este acesta). Explicaţia e halucinantă:

Informațiile despre depistarea de către medicii ucraineni a diferitelor infecții în sângele furnizat de statele membre NATO nu corespund realității. De fapt, Ucraina nu a apelat niciodată la parteneri străini pentru sânge sau componente ale acestuia, de când în Ucraina a fost înființat Serviciul Național de Sânge, care oferă pacienților sânge de înaltă calitate testat în laborator.
Scrisoarea, distribuită de Ministerul Sănătății al Ucrainei pe 7 noiembrie, precizează că încă din prima zi de război cetățenii Ucrainei trebuie să efectueze sistematic donații planificate, care asigură disponibilitatea rezervelor de sânge stabile. De asemenea, este în desfășurare inițiativa „Sângele tău poate lupta, devii donator”, al cărei scop nu este doar acela de a încuraja donarea de sânge, ci și de a crea un registru permanent al potențialilor donatori.
Cu alte cuvinte, fact check-erii lu’ Peşte cum îmi demonstrează mie că informaţia e falsă? Spunîndu-mi că e fals şi-atât. Nu tu demonstraţie sau mai ştiu eu ce. Păi ce-i asta, dragii moşului. Nimic altceva decât Ministerul Adevărului.

Dar, totuşi, cine este dubioşenia asta de site, ajunsă partener global al Facebook? Căutând în domeniu, constatăm că acesta aparţine lui Nini Tsagareishvili, o georgiancă extrem de corectă politic, Profilul ei este edificator. Fostă angajată a Deutsche Gesellschaft für Internationale Zusammenarbeit GmbH – care-i o agenţie germană de dezvoltare internaţională, adică un fel de agentură economică -, UNDP Georgia care-i un ONG orientat pe drepturile omului(în principal bătând apa-n piua egalităţii de gen), după care a trecut la Consiliul Europei ca Senior Project Officer într-un proiect legat tot de drepturile omului în Georgia. În prezent, duduia este National Project Manager la filiala georgiană a Agenţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare. Ce înţelegeţi din profilul ăsta? De fapt ce altceva să înţelegi decât că doamna e o coadă de topor a instituţiilor globalizării.

Să vedem acum ce-i cu site-ul ei. Nu e greu de intuit: aparţine(sau este sponsorizat) de The Black Sea Trust for Regional Cooperation, o carcasă care maschează implicarea German Marshall Fund. Şi cu asta avem deja stop-joc deoarece pute de a o poştă a implicare a CIA.

Bun, cu ăştia ne-am dumirit. Să vedem cum stă treaba cu ceilalţi, anume stopfake.org(articolul aici). De ce ceea ce public eu e fake, e de-a dreptul tulburător de halucinant:
Ministerul Sănătății ucrainean a negat informațiile difuzate, menționând că în timpul invaziei pe scară largă nu a apelat la parteneri străini cu solicitări de furnizare de sânge donat sau componente ale acestuia. În plus, un document fals nu respectă regulile de eliberare a documentelor oficiale în Ucraina.

O serie de resurse de propagandă ale Kremlinului raportează că NATO ar fi trimis sânge donat pentru soldații ucraineni răniți, iar în el au fost găsite HIV și diferite tipuri de hepatită.

„Acum țara se confruntă cu o epidemie de boli mortale. După ce informația a fost dezvăluită, Kiev a trimis o scrisoare NATO în care cere o evaluare independentă a stării sângelui și cerând ca acesta să nu fie achiziționat „pe continentul african”. El a cerut și 680 de milioane de grivne pentru „prevenirea bolilor virale”, scrie Lenta.ru.
Păi cum îmi demonstrezi, prietene, că e fake? Punând un citat dintr-un comunicat al Ministerului Sănătăţii din Ucraina? Adică mergând la ăia care ascundeau documentele şi întrebându-i dacă „nu-i aşa că-i fals?”. Zău? Păi hai să ne gândim ce-ar fi comunicat Ceauşescu în 18 decembrie dacă ar fi fost întrebat în legătură cu evenimentele de la Timişoara? Evident că ar fi negat, iar asta s-ar fi constituit probă irefutabilă în fact checking-ul actual.

Dar treaba e mult mai abruptă. StopFake.org nu e o platformă americană, aşa cum ne-am fi aşteptat, ci … o platformă 100% ucraineană. De altfel, dacă veţi studia conţinutul său veţi vedea că e specializată în a caracteriza ca fake news orice nu-i convine lui Zelenskyi. Ca să nu avem vorbe, vă voi mai spune că platforma aparţine oficial Facultăţii de Jurnalism din Kiev, iar restul informaţiilor care ne-ar putea identifica iniţiatorii sunt … strict secrete. Cu alte cuvinte, suite-ul aparţine fix părţii implicate direct în război. Afilierea sa la Facebook este, în mod sigur, tot o operaţiune specifică de-a serviciilor secrete americane, menită a pune pumnu-n gură narativului neconvenabil Kievului.

Iată aşadar, pe scurt, cum funcţionează manipularea şi reeducarea practicate la scară prin reţelele sociale.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: https://trenduri.blogspot.com/2022/12/cenzura-noastra-cea-de-toate-zilele.html#more

Exit mobile version