Site icon gandeste.org

Dan Diaconu: “Haştag-justiţia”

Un şofer beat loveşte cu maşina o tarabă care, împinsă cât colo, omoară un cetăţean. Pentru toată lumea cred că e cât se poate de limpede că vinovat e şoferul. Justiţia noastră însă l-ar investiga pe proprietarul tarabei, apoi pe ăla care i-a dat autorizaţia, ar face zeci şi sute de interogări, care mai de care mai cretine, pentru ca, în final, ori să-l acuze pe mort c-a făcut-o intenţionat, ori să claseze cauza pe motiv că „fapta nu există”.



Desigur, dacă s-ar dovedi că tarabagiul e membru PSD, automat cazul ar fi înaintat către DNA care ar avea „suspiciuni rezonabile” că în spatele întregii afaceri e Dragnea care, prin puterile sale hipnotice, i-ar fi influenţat p-ăia care i-au dat tarabagiului autorizaţia deoarece de la taraba aia intenţiona să vândă carne produsă în combinatele lui fiu-său. Ar rezulta limpede că plasarea tarabei în direcţia de mers a maşinii a fost un fapt criminal gândit din timp, un complot generat de Dragnea care, prin aceasta, urmărea nu doar să vândă carne din producţia sa, ci şi să intimideze membrii #rezist cu un asasinat în plină stradă.

Chiar dacă vă vine să râdeţi, aveţi în faţă un mod de operare al aşa-zisei justiţii autohtone. Să privim la cazul real pe care-l avem în faţă cu ocazia evenimentelor recente. Nişte unii fac agitaţie mare în presă şi social media că organizează un mega-miting pe care-l botează revoluţie. Miting neautorizat, desigur, al cărui scop e trimiterea la plimbare a guvernului. Nu e deranjat nimeni, seara se-adună lumea, se forţează intrarea în Guvern, apoi încep violenţele. Jandarmii sunt atacaţi atât cu căcat(la propriu) cât şi cu bucăţi de asfalt, borduri şi pietre. Câţiva sunt răniţi. Doi sunt atacaţi banditeşte de mulţimea abrutizată, unei femei jandarm aproape i se rupe coloana vertebrală. Culmea, jandarmii reacţionează doar punctual. Lucrurile se precipită şi, pentru a evita o nenorocire, jandarmii evacuează piaţa. Asta după ce anunţaseră în câteva rânduri aşa-zişii „manifestanţi paşnici” să plece de-acolo deoarece urmează ca Piaţa să fie evacuată. Cum pe toţii boţii, cartienii, guranii s.a.m.d. i-a durut undeva, jandarmii au pus tunurile de apă pe ei. Iar piaţa a fost eliberată.

Acestea sunt faptele, exact aşa cum s-au desfăşurat. Din punct de vedere penal, din curgerea evenimentelor ne rezultă următoarele:

– prin agitaţia anterioară mitingului, influencerii se fac vinovaţi de instigare cu scopul săvârşirii de infracţiuni, faptă pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 3 ani;

– prin strângerea manifestanţilor într-o manifestare neautorizată se încalcă legea privitoare la organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, contravenţie pedepsită cu amendă de la 1 000 la 10 000 lei;

– atacarea jandarmilor constituie ultraj contra autorităţii şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Acestea ar fi principalele fapte. Aş mai aminti şi că omniprezenta „muie” reprezintă ultraj contra demnităţii şi se pedepseşte cu amendă penală sau, în funcţie de gravitate, cu închisoare de la 6 luni la 2 ani(aviz muiosofului Liki).

E interesant de înţeles cum a acţionat justiţia noastră. A ignorat total faza anterioară mitingului lăsând trompetele să-şi facă de cap şi să radicalizeze precarii intelectuali. Au ignorat desfăşurarea neautorizată a mitingului. N-au scos niciun cuvânt până când Plăvanul n-a condamnat „violenţa jandarmilor” şi „i-a cerut” porcurorului general să demareze ancheta. Lucru care, surpriză, s-a şi întâmplat în cel mai hazliu mod posibil: a fost numit un procuror din gaşca #rezist a cărui treabă strictă e anchetarea jandarmilor, cu ignorarea totală maldărului de infracţiuni anterioare. Şi-atât de mult îl duce capul(deh, mentalitate de haştagian) încât se mai şi antepronunţă. Pentru o asemenea prostie ăsta trebuia să fie aruncat afară din magistratură în secunda doi! Dar la noi, desigur, fapta merge înainte.

Între timp remarc cu stupoare că prin cererea imperativă pe care Plăvanul i-a făcut-o lui Lăzărică s-a produs un abuz în serviciu şi, în acelaşi timp, un mult prea vizibil trafic de influenţă, iar prin situarea sa vădită de partea taberei „revoluţionare” putem avea suspiciunea – de data asta chiar rezonabilă – că Plăvanul a avut un plan de instrumentare a unei lovituri de stat. Cercetează cineva asta? Ei, aş, dacă-i cu „să trăiţi!” nu se bagă nici dracu.

Înainte de a încheia, mai trebuie să le mai spun tuturor prostovanilor care-şi dau ochii peste cap şi care tot freacă placa aia cu ei „care participă numai la mitinguri paşnice” că desfăşurarea paşnică a unui miting e obligatorie. Aia e normalitatea, proştilor, nu excepţia. Chestia e că tărăboanţa aia de revoluţie a flatulenţei pe care aţi organizat-o mai trebuia şi autorizată, altfel sunteţi cam penali.

Oare a calculat cineva costurile organizării mitingului acestor „che Guevara” de Centrul Vechi? Cât a costat intervenţia jandarmilor, cât au costat ambulanţele, spitalizarea, curăţenia şi reparaţia zonei? Cu alte cuvinte, cât ne-a costat acest deranj. Dacă doar s-ar fi aplicat amenzile minime de 1000 lei fiecărui participant, probabil că s-ar fi acoperit pagubele. Culmea e că ăia sunt atât de proşti încât pot fi identificaţi rapid pe Facebook, astfel încât amenda penală li s-ar putea percepe chiar şi acum. Dar nimeni nu ştie nimic şi nu-şi mai aminteşte absolut nimic.

I-a amendat cineva pe Cartianu, Guran, Bot, Mândruţă şi restul rezistenţilor? S-a încercat recuperarea pagubelor? De ce Primăria nu le face plângeri penale pentru distrugere şi pentru încălcarea legislaţiei? Nu de alta, dar e de-a dreptul hazliu să vezi jandarmi cusuţi pe faţă intimidaţi să nu cumva să facă plângeri penale în timp ce nişte băşinoşi de club se plâng c-au fost agresaţi de gazele lacrimogene. Face cineva dreptate???

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Exit mobile version