V-ați întrebat de ce un scandal atât de mare se judecă atât de greu? De ce a bubuit atât de târziu? Și, fiind târziu, de ce oare a mai bubuit? Sunt multe necunoscute în cazul Epstein. S-au încercat diverse narative și n-a mers nimic. Totuși, despre ce e vorba în toată treaba?
N-am informații secrete, dar nici nu mai e nevoie de așa ceva. Întreg spectacolul s-a desfășurat ca un film prost. Nu mai e nevoie să se scoată documente secrete. De fapt n-a fost nevoie de la început, cazul fiind unul banal. Un pește își face un cuibușor de nebunii pentru oamenii cu bani. Nimic spectaculos, există asemenea cuibușoare peste tot în lume. Afacerea e banală: în timp ce interlopii și peștii de rând plasează femei oamenilor obișnuiți, unii mai cu ștaif țintesc segmentul superior al societății. Boala e aceeași, uniform răspândită în societate. La prima vedere nu e ceva ieșit din comun: curvele însoțesc omenirea aproape de la începuturile sale. Ce avea Epstein separat? O componentă de pedofilie. Și pare că fix asta era cea care atrăgea.
Scandalul Epstein a pornit de la acuzele de pedofilie împotriva sa. Omul știa care-s riscurile și de aceea își făcuse cuibușorul de nebunii în afara SUA. Doar că nu s-a putut abține și a acționat inclusiv pe teritoriul SUA. Partea și mai interesantă e că ceea ce se petrecea în întregul cuibușor de nebunii era filmat. Așadar, omul era cu misiune. Avea legături la nivel înalt peste tot. Faptul că veneau diverse personaje pentru a-și procura plăceri interzise l-a transformat într-un personaj cheie. Cu toate acestea, Epstein era extrem de discret. Desigur, era cunoscut în zonele pe care le frecventa, dar a stat întotdeauna discret.
Când a izbucnit scandalul, Epstein a încercat să joace aceeași carte a discreției. Doar că ceva s-a prăbușit. Care-a fost elementul? Mai multe victime nu s-au lăsat și au dat în judecată tot ce mișcă(inclusiv SUA). Asta după ce FBI pusese batista pe țambal obținând pe repede-înainte o condamnare de lux, în care Epstein a stat închis acasă vreo trei luni. Nebunia a luat amploare ceva mai târziu când idioți din zona presei, instigați de indivizi incompetenți din zona discretă, au crezut că-l vor lovi mortal pe Trump cu acest caz. Așa s-a rostogolit toată treaba și ceea ce ar fi trebuit să aibă un deznodământ discret a explodat. Doar că treburile au stat fix invers întrucât nu Trump era beneficiarul serviciilor lui Epstein, ci o liotă de democrați, între care Clinton e figura cea mai proeminentă. E interesant că procesul a continuat cu probele secretizate, astfel încât abia acum Joe Doe #36 s-a dovedit a fi Clinton. Fac o paranteză informându-vă că Bill Clinton se află pe moment în Republica Dominicană de unde nu s-a întors încă( e acolo din 29 decembrie).
Așadar, de atâta amar de vreme procesul se desfășoară într-un secret absolut deoarece nu trebuiau să se afle niște lucruri. Mai mult, inițial, când FBI-ul a pus batista pe țambal, a lăsat să se înțeleagă că fac asta deoarece Epstein face parte din comunitatea de informații. Abia când a explodat buba, Epstein a făcut cunoștință cu închisorile federale. Și tot atunci s-a decis că e deja periculos, iar pionul a fost sinucis.
Există multe informații publice care ne arată că omul era integrat într-o structură globală. Sub nicio formă nu făcea parte din comunitatea americană de informații, ci lucra la un nivel superior. De altfel, întreaga sa afacere de prostituție era una creată strict pentru a-i agăța pe gușteri. Bill Clinton, obsedat cum îl știm, a fost agățat de rețeaua Epstein și, cel mai probabil, manipulat în „direcția stabilită”. De altfel, acest munte de corupție, s-a bălăcit cu dezinvoltură în ilegalități, întreaga sa viață fiind una de bandit. Doar că, întrucât a jucat cum i s-a cântat, a fost protejat. De ce s-au judecat „cazurile Epstein” cu documente secretizate? Fix pentru a proteja diverse identități, pentru a se avea în vedere acoperirea cazurilor și împiedicarea unor noi procese. Fără doar și poate, în toată epopeea care se desfășoară sub ochii noștri, serviciile au acționat discret, astfel încât să prevină rostogolirea unor alte cazuri.
Ceea ce a ieșit acum la iveală este o nimica toată. Deja lumea știa, astfel încât impactul e minim. Practic am asistat la un proces în care s-a lucrat astfel încât daunele să fie minime. Cu Epstein dus din lumea asta și cu Ghislane Maxwell extrem de discretă chiar și la mititica, cazul se va închide deoarece nu cred că mai are alte perspective. Rămâne însă de înțeles modul de operare al mafiei globaliste. E similar celui specific mafioților mărunți care filmează sau fotografiază indivizii cu perspectivă atunci când se dedau „plăcerilor plătite”, iar mai târziu storc bani de la ei pentru a nu da în vileag ceea ce au. Schema e simplă, dar eficace. Și uite-așa lumea e condusă prin intermediul unor metode utilizate de golanii banali.
Indiferent de rezultatul proceselor în curs, cazul Epstein este o sfidare a bunului simț întrucât investigațiile s-au oprit la el și asociata sa, în condițiile în care trebuiau cercatați beneficiarii materialelor lui Epstein. De-abia de-acolo începe povestea adevărată, poveste care acum e îngropată pentru totdeauna!
Autor: Dan Diaconu