Probabil vă surprinde perindarea prin China a atâtor delegaţii străine, la fel cum v-a surprins împăcarea istorică dintre Arabia Saudită şi Iran. Dacă în urmă cu vreo doi ani se punea problema atacării Iranului de către saudiţi în coaliţie cu Israelul, acum se deschid ambasadele în regim de urgenţă. Ce se întâmplă totuşi?
Ştiţi cum spune zicala noastră: „interesul poartă fesul”. Cam la fel e şi cu „marea peregrinare”: fiecare vrea să prindă un loc cât se poate de în faţă întrucât anunţurile care se vor face vor fi cruciale.
De fapt în ce constă schimbarea? Ca să fim sinceri, nu-i vorba despre o schimbare ci, pur şi simplu, despre o conştientizare a stării reale de fapt. China, care din multe puncte de vedere este cel mai mare colos economic al lumii, nu mai poate continua să existe într-o lume a dolarului. Pur şi simplu este artificial plafonată, iar asta e inacceptabil. De altfel nu doar China simte presiunea dolarului. Rusia în primul rând, dar şi alte „ţări problemă” pentru hegemonia SUA au simţit pe propria piele tentativele de sufocare monetară prin practici efectiv abuzive.
De fapt, dacă e să fim corecţi, vom observa că dolarul a ajuns să care după sine două caracteristici absolut negative şi exasperante pentru toţi participanţii la ceea ce numim economia mondială. Pe de o parte avem de-a face cu un dolar-parazit, o monedă care permite SUA să-şi externalizeze nu doar gravele dezechilibre ale propriei economii, dar şi greşelile sau răfuielile interne ale politicienilor săi. Astfel, prostiile făcute în SUA ajung să fie decontate de ţări care nu au nicio treabă cu nebuniile de-acolo. Dincolo de dolarul-parazit avem însă şi un fenomen mult mai grav, anume dolarul-armă. Dolarul-armă e cel care a încercat să scufunde Venezuela, le fel cum acum a confiscat efectiv fără nicio justificare rezervele internaţionale ale Rusiei. Pur şi simplu, prin voinţa SUA, echivalentul a 350 de miliarde de dolari aparţinând Rusiei, au fost îngheţaţi în băncile occidentale, iar acum politicienii vor să atenteze la ei pentru a „ajutora Ucraina”. „A ajutora” înseamnă de fapt „a înarma” Ucraina, adică a-i vinde pe banii ruşilor arme occidentale, astfel încât să se finanţeze industria războiului din SUA şi din Occident. Interesant, nu-i aşa?
Fenomenul dolarului-armă este inacceptabil pentru multă lume. Inclusiv ţări aparţinând aşa-zisului Occident Colectiv sunt deranjate de concept întrucât conducătorii lor n-au cum să nu realizeze că într-un diferend cu SUA, dolarul-armă i-ar putea distruge. Însă nu politicienii sunt cei care realizează cel mai profund asta deoarece ei sunt paiaţe în mâna ocupantului. Cel mai mult situaţia e simţită la nivelul firmelor din ţările respective. Pierderile lor legate de sancţiunile aplicate Rusiei sau Chinei sunt extrem de mari şi trebuie suportate. Să vă dau un singur exemplu: doar ca efect al sancţiunilor aplicate de SUA, compania Renault a trebuit să abandoneze două dintre cele mai profitabile investiţii ale sale, Iran şi Rusia. Cele două ţări erau esenţiale dezvoltării companiei. Renunţând la două pieţe explozive din punct de vedere al oportunităţilor, Renault abia se mai ţine pe linia de plutire.
Fenomenele descrise sunt unanim recunoscute, astfel încât, cu o simplă promisiune, China a reuşit să-şi alăture state extrem de importante în jurul conceptului pe care-l coace de multă vreme. Dar care e acest concept? Ei bine, e vorba de „moneda internaţională de schimb”.
Aşa cum am mai spus în articolele trecute, saltul de la dolarul internaţional la un yuan internaţional nu este dorit nici măcar de China. Yuanul s-a internaţionalizat forţat, doar pentru a se evita hegemonia monetară a SUA. Ceea ce va propune China, împreună cu partenerii săi, a îngheţat efectiv orice argument occidental. La următorul summit BRICS, China va propune o monedă internaţională de schimb, care să aibă acoperire atât în aur cât şi în monedele emise de băncile naţionale ale participanţilor la proiect. Iată misterul care a întors peste noapte naţiuni întregi!
O monedă internaţională nu mai poate exercita rolul tiranic pe care l-a exercitat dolarul deoarece nu se mai subordonează politic unui stat. De asemenea, fiind ferită de interesele unui stat, respectiva monedă nu va mai permite nici externalizarea exceselor unei ţări. De fapt ea va constrânge statele care adoptă modelul de schimb bazat pe ea să-şi limiteze excesele. Se obţine astfel o monedă care e efectiv curăţată de toate păcatele pe care le-am văzut la dolar.
Iată elementul şocant care a deschis ochii multor politicieni şi care aruncă efectiv în derizoriu modelul dolaro-centric. Indiferent că vor sau nu, americanii vor fi nevoiţi să accepte realitatea că nu sunt singuri pe lume. Iar asta – care de fapt e un element cât se poate de normal şi real – pentru lumea iluzorie în care s-au scăldat de la căderea comunismului estic, este un adevărat sfârşit, o apocalipsă. Ceea ce veţi vedea vă va şoca deoarece căderea SUA va fi bruscă. Însă, cea mai mare revelaţie pe care o veţi avea va fi cea în care aliaţi „de nezdruncinat” ai SUA vor părăsi englezeşte corabia dolarului. Nu mai e mult până la vremea revelaţiilor. Nu mai e mult până la marea eliberare a naţiunilor aflate sub ocupaţie americană ilegală.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: https://trenduri.blogspot.com/2023/04/eliberarea-de-sub-jug.html#more