Site icon gandeste.org

Dan Diaconu: ”Dineu cu proști”

Pentru că fumează într-un spațiu public închis, Lucovid Onan trebuie să încaseze o amendă contravențională cuprinsă între 100 și 500 de lei. Întrucât e salariat, pedeapsa prevăzută e retrogradarea din funcție, reducerea salariului sau desfacerea contractului de muncă. Întrucât e conducătorul instituției, pompierii ar trebui să-i dea o amendă de 10 000 RON.



De asemenea, sunt circumstanțe agravante ale faptelor sale. Astfel devine obligatorie urmărirea penală a premierului întrucât e clar un abuz în serviciu: abuzează de funcția pe care o deține pentru a fuma, punând în pericol și sănătatea celor care lucrează în proximitatea sa. Pentru așa ceva te autosesizezi deoarece nu te poți aștepta ca femeia de serviciu – și-așa terorizată că nu e de la peneleu – să depună plângere penală!

Pentru restul participanților avem așa:

– nerespectarea distanțării sociale

– nerespectarea reglementărilor referitoare la purtarea măștii în spațiile închise;

– consumul de băuturi alcoolice în timpul orelor de program;

– utilizarea ilegală a spațiilor publice în scop privat

Adică cel puțin 15000 lei amendă și dosar penal.

Sunt curios, care instituții ale statului s-au autosesizat pentru bătaia asta de joc? Nu vedeți că sunteți proști? În supermarket vă tăvălește gardianul că nu stați la „termoscanat”, în timp ce ăștia își bat joc de țară, de voi și de banii voștri. Stați în casă, plecați capul și nu uitați să vă puneți masca și când mergeți la WC. Feriți-vă de coronavirus în timp ce vă mănâncă viermii!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Exit mobile version