Site icon gandeste.org

Dan Diaconu: ”Din Absurdistan, cu jenă”

V-am atras de mult atenția asupra USR, încă de când se tăvăleau prin Parlament cu #rezistenții, încă de când făceau live-uri tâmpe pe unde-i apuca nevoia de a acționa butonul mobilul. Modul oligofrenic de-a se comporta ar fi trebuit să atragă atenția oricărui om cât de cât serios, cât de cât cu boii acasă. Dacă am fi fost o țară normală, așa cum clamează Plăvanul în sloganul său electoral cu iz porno, celor care au făcut greșeala să-i voteze li s-ar fi făcut rușine și-ar fi ieșit să protesteze împotriva ipochimenilor scăpătați prin Parlament.



Aiurea, la noi a fost pe dos. Nici vorbă să scadă! La Europarlamentare au dat lovitura devenind a treia forță politică a țării. Rețineți așadar: o șleahtă de indivizi cu comportament de Bălăceanca ajung pe locul trei între forțele politice ale țării. E un simptom grav asupra sănătății mentale a populației acestei țări!

De-aceea nu mă miră câtuși de puțin ceea ce se întâmplă. Deputatul Bulai, un fel de Bulă degenerat, scria pe pagina sa de facebook despre Fecioara Maria ca fiind o „mamă purtătoare”. Cu un asemenea limbaj te-ai fi așteptat la un denunț întrucât, dacă mergi pe firul legal atât de drag useriștilor, s-ar putea să constați că întreaga familie era disfuncțională și opera cumva în afara legii. Să-mi fie scuzat limbajul, dar cam asta ai înțelege din elucubrațiile respectivului. Ca să fie treaba treabă, Bulai revine cu precizarea că e catolic practicant. N-am auzit totuși nicio luare de poziție a Bisericii Catolice, altfel extrem de vocală la chestiuni minore. Mă rog, tăcerea asta care asumă ceea ce a spus Bulai o fi în linie cu directivele Papei care, în ajun de Crăciun, ne spunea că trebuie s-o lăsăm mai moale cu evanghelizarea și să învățăm noi religiile celorlalți. Tolerant omul, ce să zic. Fix în linie cu corectitudinile politice progresiste ale lui Bulai.

În mod cât se poate de evident, lui Bulai i-a sărit în ajutor Andrei Caramitru. Exact așa cum v-ați fi așteptat: cu argumente de doi bani, demne de mintea sa pe care-o bănuiesc de o scurtitudine mult mai mare decât a lui tac-su. Ceea ce le-ar putea părea unora imposibil. Dar deja sunt convins că imposibilul de mult a fost scos în afara legii, astfel încât manifestările idioate să se poată exprima plenar și cu cât mai mulți spectatori. Ca să fie treaba treabă, postarea lui Caramitru ăl mic, cu un ton vădit anticreștin, se încheie apoteotic cu un „Doamne ajută” urmat de punct. Ce poate fi mai hazliu decât asta? Iar punctul ăla – care denotă necunoașterea scopului exclamativ al respectivei ziceri – e doar bomboana de pe coliva inteligenței pe care-o tot pune Caramitru junior în postările sale.

Nici nu se uscase bine cerneala virtuală pe postările celor doi comici de pripas că un alt userist, deputatul Emanuel Ungureanu, și-a dat în petec pe același Facebook afirmând, nici mai mult nici mai puțin, că profesorul Beuran a incendiat o femeie aflată pe masa de operație. Parcă-l și vezi pe profesor cu un aruncător de flăcări, zâmbind sadic în timp ce incinera biata femeie aflată în stadiul terminal al unui cancer. O tragedie, un accident regretabil care ar trebui ne cutremure. Se întâmplă asemenea lucruri, nu-s chestiuni „nefăcute”. S-au întâmplat accidente grave și la case mai mari. Îmi vine în minte un accident teribil în care un pacient a fost realmente hăcuit pe masa de operație. Operația era efectuată la Londra, cu echipamente de ultimă generație, care permit chirurgului să facă pașii virtual, pentru ca apoi echipamentul să optimizeze mișcările. În acel caz a fost o combinație între nepregătirea suficientă a chirurgului și echipamentul mult prea complex. Astfel totul s-a finalizat cu o învârtire repetată și în mai multe direcții a bisturiului în interiorul pacientului și cu previzibilul deces al acestuia. N-am auzit grupuri de presiune care să protesteze vehement și nici de vreun parlamentar care să se târâie pe cur în Parlamentul britanic din pricina incidentului. Într-adevăr, s-au făcut investigații laborioase, o perioadă respectivele echipamente au fost oprite și, în final, s-a decis elaborarea unui protocol mult mai strict în ceea ce privește operațiile făcute cu acele „mașini minune”.

Să revenim însă la cazul nostru. Emanuel Ungureanu este vicepreședinte al Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaților. Printre faptele sale de vitejie se numără extrem de multe plângeri penale făcute la DIICOT împotriva a numeroși profesori din mediul medical. Cu alte cuvinte, atacul face parte din „obiceiul casei”. Problema cu adevărat jenantă este că, numeroasele sale plângeri au fost fără obiect, nefiind confirmate de către procurori. În cazul de față, chestiunea este una îndreptată vădit împotriva profesorului Beuran. Limbajul folosit de bravul userist în postare este unul revanșard și aproape suburban. Însă surpriza vine în urma declarațiilor profesorului Beuran care a afirmat pe un ton tranșant că NU S-A AFLAT ÎN SPITAL la momentul producerii accidentului! Acesta a afirmat că martori îi sunt camerele video montate în spital și care au înregistrat orice mișcare. De asemenea, profesorul a promis că se va adresa instanței și sper din tot sufletul să se țină de cuvânt și să-i solicite o despăgubire piperată întrucât asemenea comportamente suburbane trebuie cumva pedepsite.

Așa cum era de așteptat, smucitului userist i-a sărit în ajutor un alt smucit, regele isterizării în direct, Cristian Tudor Popescu. Într-o postare de-a dreptul halucinantă, CTP îl acuză pe Beuran că „a pătat albul halatului”. Știți cum ajunge la această concluzie? Făcând o analiză gramaticală a declarației lui Beuran în care acesta a utilizat anumite cuvinte într-un sens lax(de exemplu „banii se colecționează la Buget”). Cu toate că e de râsu’-plânsu’ pot pune pariu cu oricine că ovinele admiratoare de usereu au preluat din zbor argumentația „doctă” a cetepeului.

Lăsându-l de-o parte pe smucitul de serviciu al presei românești, ar trebui remarcat faptul că Emanuel Ungureanu atacă de pe poziția sa de vicepreședinte al Comisiei de Sănătate întreaga elită a medicinei autohtone. Din câte știu, există numeroase ONG-uri care trag în aceeași direcție. Mai țineți minte lichidarea mediatică și juridică a doctorului Burnei? Se înscrie în același plan de distrugere a medicinei autohtone. La fel cum lichidarea mediatică a lui Raed Arafat servește de minune intereselor de privatizare a unei hălci importante a serviciului de urgență. În mod normal, asemenea acțiuni ar trebui investigate cu celeritate de procuratură. Dar cine să le investigheze? Dulăii puși de statul paralel să distrugă orice urmă de inițiativă românească?

Aveți două exemple de userism galopant care, în mod normal, ar trebui să ne stârnească zâmbete. Însă noi nu trăim o realitate normală, în care astfel de excentricități ar fi tratate cu un haz general, ci una anormală, în care circul acesta generează scor electoral. În ciuda idioțeniei, a argumentelor superflue – în fapt de-a dreptul oligofrene – asemenea elemente creează „fani”. Ce poți face în fața avalanșei de irațional? Ceea ce nu înțeleg este însă un lucru de-a dreptul banal: cum se face că miile de pacienți salvați de doctorul Burnei sau de doctorul Beuran n-au un minim bun simț să iasă, în spirit de solidaritate, în apărarea acestor oameni care acum sunt efectiv lăsați să înfrunte singuri hidra unui sistem avid după bani câștigați facil?

Cum de există atâta ignoranță în societatea noastră? Cum de vă lăsați, oameni buni, călcați în picioare, terfeliți, trântiți în noroi și aruncați la gunoi? Cum de nu aveți un minim bun simț, o minimă solidaritate atunci când vedeți cum oameni nevinovați sunt executați la vedere? Vi se pare normal ca doctorul Burnei să încaseze trei ani de pușcărie, fie și cu suspendare? Vă reamintesc că întreaga investigație a pornit de la „experimente efectuate pe copii”, iar condamnarea s-a făcut pentru „dare de mită”. Nu vă sună ceva strâmb în toată această tărășenie?

Ați asistat „neputincioși” la distrugerea țării și acum afișați aceeași „neputință” când vine vorba de distrugerea celor care se îndeletniceau cu salvarea voastră. Se va termina și cu ăștia și v-o spun clar: următorii pe listă veți voi! Da, voi, cu nume și prenume, pe persoană fizică! Asta e pedeapsa care li se pregătește celor care, de prea mult timp se raportează la realitate fix ca găina la tăiere. Găina într-adevăr, nu poate face nimic, însă experiența unor țări din jur ne arată limpede că poți să-ți iei destinul în propriile mâini. Chiar și-atunci când TOȚI reprezentanții tăi sunt trădători ordinari!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Exit mobile version