Site icon gandeste.org

Dan Diaconu despre „rețeaua” lui Vlad Voiculescu, USRPLUS și distrugerea sistemului de sănătate

După dezastrul de la Colectiv și impunerea prin forță a guvernului Cioloș, la Sănătate a apărut Vlad Voiculescu. Este interesant că intrarea sa în politică s-a făcut după rețeta experimentată pe Cioloș. Nu știu dacă vă mai amintiți, dar toată suflarea gurnalistică vorbea, la începuturile personajului, despre „tehnocratul Cioloș”. Nimeni nu auzise de el, dar o mână nevăzută cu coadă de vulpe a început împroșcatul informațiilor pozitive. Și astfel personajul a fost propulsat până la nivelul de Comisar European.

Întorcându-ne la Vlăduț, trebuie să observăm că apariția sa s-a făcut tot printr-o operațiune intensă de PR. O mână nevăzută l-a împins în față prin intermediul unui film numit „Rețeaua”. Filmuul a fost produs și regizat de un alt premiat al Ambasadei Franței, Claudiu Mitcu. În acest fel, un cvasi necunoscut rezident vienez este propulsat pe fotoliul de la Sănătate.

Ceea ce-a făcut în primul său mandat este cunoscut: a distrus toate secțiile de arși luându-le licența de funcționare, cu toate că s-au comportat admirabil la dezastrul de la Colectiv. Apoi a interzis efectuarea unei operații de transplant de plămâni, cu toate că echipa respectivă avea sprijinul unei autorități în domeniu. Dacă vă veți uita la consecințele acțiunilor acestui individ, veți constata limpede cine a profitat de banii plătiți pe diversele transplanturi care s-au făcut în clinicile externe și cine a proftat tratamentul arșilor care nu mai puteau fi tratați în România. Poate vă reamintiți scandalul bolnavului trimis la tratament în Bulgaria, unde spitalul la care se afla arăta înfiorător, mai rău decât orice spital din România. Însă ordinul dat de „Sistem” trebuia respectat.

A trebuit să plece acest personaj nefast de la Sănătate pentru ca operația de transplant de plămâni să se poată desfășura și întreg programul să devină un succes remarcabil. Astfel mai multor români li s-a dat dreptul la viață, cu prețuri mult sub cele practicate de clinicile preferate de tefelimea ajunsă la butoane. Dar pentru a se realiza așa ceva a trebuit să vină „ciuma roșie” la putere. Nu fac apologia PSD, mai ales în condițiile în care actualul PSD – castrat din interior – ar fi incapabil să schimbe ceva dacă ar veni la putere.

Iată-ne ajunși acum, în prezent, când nu doar băiatul acela odios e din nou la butoane,ci întreaga rețea creată atunci și denumită USR-PLUS a fost propulsată în funcții cheie. Mi-a atras atenția un alt atac asupra sistemului medical românesc instrumentat acum la un mod mult mai pervers. Mulți se întreabă, pe bună dreptate, ce-a apucat-o pe Clotilde Armand(nu mai trebuie să amintesc că are legătură cu Franța, nu-i așa?) să taie finanțarea spitalelor din Sectorul 1. Mai mult, aceeași primăriță refuză să semneze cererea de demolare a unei clădiri vechi. Toată lumea se întreabă de ce. Ei bine, treaba e cu schepsis deoarece există o finanțare de la Banca Mondială pentru construirea unei clinici pentru copiii arși. Finanțare care se va duce pe apa sâmbetei dacă respectiva clădire nu e demolată până pe 31 martie. Suntem în februarie, iar USR-PLUS și PNL au votat umăr la umăr eliminarea finanțării spitalelor. Practic e o declarație prin care Primăria Sectorului 1 spune că spitalele nu-i aparțin. De ce? E simplu: pentru ca franțuzoaica să se spele pe mâini și nu mai fie „obligată” să semneze cererea de demolare.

Totul capătă aspecte halucinante. Pur și simplu nu poți face ceea ce au făcut PNL și USR-PLUS la Sectorul 1! Scandalul, probabil, va dura până după 31 martie, astfel încât să se piardă finanțarea și speranța existenței în România a unei clinici pentru copiii arși. Și, din nou, ne întrebăm care-i șpilul. Cine câștigă? La orizont se întrevede tot „binefăcătoarea” Austrie, cu spitalele sale avide de bani de la proști.

Există însă și-o altă întrebare: absolut toți cei care execută sau au executat acțiunile de dărâmare a sistemului medical românesc au sprijinul Franței. Binomul Coldea&Koveși a fost medaliat de Ambasada Franței – o chestie atât de grosolană încât i-ar de gândit chiar și unui copil. Cioloș vine pe filieră franceză, Clotilde Armand la fel. Oare ar investi Franța atât de mult pentru bunăstarea Austriei? E greu de crezut și tare mi-e că urmează ca în scurt timp să aflăm despre o lovitură de calibru pe care Franța – sau vreun grup de interese de-acolo – îl va da în România. Încă n-am informațiile necesare, dar e clar că ceva începe să pută groaznic.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri Economice

Exit mobile version