În 15 noiembrie spuneam următoarele: „Cum bine se ştie, instituţiile financiare internaţionale colcăie de cîţi d-ăştia fără sare şi fără piper, incapabili să detecteze când unul aberează. De-aia mulţi miniştri de finanţe preferă să transmită doar comunicate. Ştiu că ăia din instituţii sunt atât de seci încât sunt incapabili să capteze nuanţele.
Dacă un bou interpretează aiurea o scăpare dintr-o conferință de presă sau declarație, riști să-ți detonezi singur o bombă sub propriul scaun. Imaginaţi-vă acum cum reacţionează nişte animale cu raţiunea limitată când aud din gura Ministrului de Finanţe cum că pesedeul lucra cu două bugete, cum că e imposibil să nu depăşim ţinta de deficit sau că suntem aproape de blocaj.
Într-adevăr, noi râdem, însă când Ministerul de Finanţe va căuta să rostogolească ceva din datorie, o va face la preţuri mult mai mari. ”
Nu am capacități de Mama Omida, nu dau în bobi și nici nu consult globuri de cristal. În absolut toate analizele pe care le fac mă raportez strict la evenimentele palpabile și la logică. E cât se poate de normal ca atunci când arunci o cană de pe geam, ea să o sfârșească pe pământ. Pur și simplu nu va ajunge niciodată în cer. Așa se întâmplă și acum.
Agenția de rating S&P a revizuit perspectiva României de la stabilă la negativă. De ce-a făcut-o? Exact din motivele pe care vi le-am descris: ceva câți din acea agenție s-au inflamat văzând declarațiile „șăfului dă la finanțe”. Oricine lucrează într-o corporație știe ce se întâmplă cu angajatul banal care e pus într-o situație nașpa, riscându-și scaunul din cauză că n-a fost atent: brusc devine scrufulos, recitește în grabă procedurile și își salvează curul într-un Power Point făcut în grabă motivând „care-s cauzele scăpării” și propunând reacții cât mai kosher. Cam asta s-a întâmplat la S&P, iar scăderea perspectivei este primul pas către scăderea rating-ului. Vă atrag atenția că nu s-a schimbat absolut nimic de la fosta evaluare. Toți indicatorii economici sunt identici, singura modificare fiind circarul din fruntea Ministerului Finanțelor.
Poate vă întrebați ce urmează. Răspunsul e cât se poate de simplu și ni-l dă, la liniuță, John Perkins, fostul asasin economic a cărui spovedanie se pare că n-a pus pe nimeni pe gânduri:
„Ideea de bază e simplă: îndatorează o țară fie prin propria imprudență sau prin coruperea conducătorului țării. Apoi impune condiții sau politici de ajustare structurală care cel mai frecvent constau în:
– devalorizarea monedei. Când moneda se devalorizează, se devalorizează toate lucrurile. Asta face ca resursele indigene (naționale) să fie disponibile țărilor prădătoare la o fracțiune din valoarea lor reală;
– tăieri masive de fonduri pentru programele sociale. Acestea includ deseori educația și sistemul sanitar, compromițând bunăstarea și integritatea societății, lăsând oamenii vulnerabili exploatării;
– privatizarea întreprinderilor de stat, ceea ce înseamnă că sisteme importante social pot fi cumpărate și reglementate de companii străine pentru profit.”
Cam asta urmează. Eu cred că la noi e vorba strict coruperea conducătorilor țării care vor avea parte de ceva firimituri din prăduială. Mai o casă la Miami, mai o închidere de ochi la o corupție făcută în miezul zilei, mai o bătrânețe liniștită la un capăt de lume. Asta după ce ai distrus o țară. De-aia unii sunt în pușcărie, iar alții fac golănii în văzul lumii.
Găozăriile deja sunt pregătite. Mai țineți minte când Dragnea spunea că vrea să facă un fond suveran al României? Asta nu se va mai întâmpla niciodată întrucât noii veniți au pregătit privatizarea absolut tuturor activelor rentabile ale statului: Hidroelectrica, CEC, Transgaz, Romgaz, s.a.m.d. În urma guvernării Plăvanului statul va rămâne cu fundu-n baltă, iar gradul de îndatorare va ajunge la peste 80%. Asta în timp ce absolut toate aspectele vieții se vor degrada teribil. Așteptați-vă la spitale mizerabile, cu personal incompetent în care vă veți duce strict pentru a muri. Copiii sau nepoții voștri vor învăța în școlile publice strict cum să se drogheze sau să se prostitueze. Iar societatea va deveni un imens ghetou. Este scenariul clasic, aplicat cu succes peste tot în lume. Nu trebuie să mă acuzați de teoria conspirației, trebuie doar să deschideți ochii și să vedeți că ceea ce vo spun e modelul multiplicat în atâtea și atâtea alte locuri de pe planetă.
De fiecare dată când public o analiză în care trag semnale de alarmă, din public apar contestatarii care spun sfidători: „Bine, bine, știm toate ăstea, dar ce soluții ai?”. Pe bune? Chiar vreți să știți soluția? Eu cred că o știți, dar nu vreți sub nicio formă să o luați în calcul. Hai să v-o spun ca să nu aud apoi că nu v-am zis-o.
Singura soluție e insurecția generalizată. Vreți modelul? Există și ăla: Revoluția din Iran. 1979 – momentul în care imperialismul american a fost trimis acasă fără drept de apel. Și, după cum știți, de-atunci n-au mai reușit să penetreze țara. Într-adevăr, acolo aveau de-a face cu un popor hotărât, coerent și care, dincolo de idealurile fizice, avea și unele spirituale. La noi oamenii au fost deja infectați cu virusul consumerismului de junk-uri, iar necesitățile spirituale și le-au redus la zero. Nu-mi dau seama pe cine te mai poți baza aici, întrucât un mult prea larg segment al populației e format din conserve care nu văd nici măcar un centimetru dincolo de PET-ul cu bere infectă din care trag cu nesaț.
De-aceea nu-mi rămâne decât să constat cu amărăciune realitățile prezentului și să vă prezint ceea ce urmează. Fac totul cu amărăciunea cronicarului care vede cum, în jurul său, lumea se prăbușește. Asta e realitatea.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice