Mi-a livrat cineva spicuiri dintr-un raport al Kievului din care rezultă că, până la momentul actual, armata lui Zelenskyi a pierdut peste 200 000 oameni. Este o tragedie fără margini, mai ales în condiţiile în care majoritatea celor împinşi la război au fost luaţi cu japca de acasă. Trebuie să ne uităm şi în partea cealaltă pentru a constata că este un moment critic şi pentru Rusia. Uciderea Dariei Dughina este elementul care, dincolo de personalitatea victimei, semnalizează reapariţia fenomenului terorist pe teritoriul Federaţiei Ruse, iar aceasta este o presiune în plus pentru Putin şi conducerea Rusiei.
Aşadar, în noaptea care-a trecut – prelungindu-se şi acum – Rusia a scos pe teren bombardierele strategice care-au avut ca ţinte principale depozitele de muniţii, cazarmele şi zonele de aprovizionare a armatei. De asemenea, în Odesa au apărut semnele pătrunderii forţelor speciale sub acoperire care, cel mai probabil, vor derula operaţiuni de sabotaj în spatele frontului. Situaţia se încleştează teribil.
Practic nicio parte nu-şi mai permite să piardă timpul. Rusia se bate cu întreg Occidentul şi dacă va pierde va fi practic actul de desfiinţare a ţării. De partea cealaltă, Occidentul a luat-o realmente razna. E capabil să-şi împingă întreaga populaţe într-un scenariu similar cu cel de la Blocada Stalingradului. De ce?
Ar trebui să ne întoarcem în perioada imediat anterioară fatidicei date de 16 decembrie 1989. Dintre toate ţările Estului Europei, România a fost singura care s-a opus mişcării de dezintegrare a comunismului. E adevărat? Desigur, nu! În realitate nu România s-a opus, ci aparatul de stat, mai precis cadrele de la vârful puterii. Oligarhia Partidului Comunist Român, în frunte cu Nicolae Ceauşescu, a refuzat iniţierea reformelor care-ar fi dărâmat paşnic regimul comunist de la noi. Aici nici nu putem şti cine anume s-a opus mai tare. Ceauşescu era destul de bătrân, deci ar fi putut fi „convins” să predea puterea, doar că era înconjurat de o şleahtă de lingăi incapabili de acţiune. Practic nu putem găsi un vinovat principal care-a refuzat, vina fiind colectivă, a întregului sistem anchilozat în propriile-i şabloane. Era o incapacitate a sistemului de face vreo mişcare în afara celor obişnuite. Asa în condiţiile în care o componentă esenţială a sistemului – Securitatea – făcuse deja pactul cu diavolul rus, promiţând non-combatul contra … măririi soldelor! De aceea sistemul a trebuit spart forţat. Ceea ce trebuie reţinut este faptul că dezastrul de la noi s-a produs deoarece oligarhia pur şi simplu nu a vrut să se reformeze.
Fie că vreţi sau nu, acum suntem într-un alt 1989. De fapt nu în 1989, ci în 1987, momentul în care sistemul sovietic dă semne vizibile de fisurare teribilă ca efect al loviturilor interne de cuţit date prin intermediul „reformelor” lui Gorbaciov. Doar că acum în poziţia URSS este întreg Occidentul. Oligarhia de tip sovietic a Occidentului îşi joacă ultima carte în Ucraina. În cazul în care Ucraina scapă, oligarhia speră ca detonarea şi împărţirea Federaţiei Ruse să-i producă bunăstarea pentru încă 30-40 de ani, aşa cum Estul Europei a hrănit-o până acum. Dar ce se va întâmpla în cazul în care Rusia va învinge?
Ei bine, acesta e coşmarul Vestului. Oligarhia occidentală va fi obligată să respecte termenii Tratatului de la Malta şi, asemeni comuniştilor de pe vremuri, să se auto-desfiinţeze. Prima victimă va fi NATO care se va rupe. Adică ceea ce ar fi trebuit să se petreacă în paralel cu desfiinţarea Tratatului de la Varşovia. Iar cea de-a doua victimă va fi, fără doar şi poate, Europa. De ce nu SUA? Pentru că SUA încă se ascunde cu laşitate în spatele unor confruntări proxy pe care le creează sperând că astfel îşi va slei duşmanii. Însă Europa trebuie luată la pachet cu Marea Britanie. Este foarte posibil ca după terminarea epopeii ucrainene, Anglia – împinsă de SUA – să declanşeze un război devastator cu Rusia. Asta, probabil, pentru că în continuare crede în steaua sa de ultim bastion, similar celui de-al Doilea Război Mondial. Doar că nu mai sunt aceleaşi condiţii, iar insula lor riscă să fie definitiv ştearsă de pe suprafaţa planetei.
Revenim la realitatea de pe teren. Termenul limită pentru ruşi este sfârşitul acestui an. Este obligatoriu să finalizeze rapid în Ucraina deoarece rapoartele militare interne arată posibilitatea ca Marea Britanie să deschidă un al doilea front în Kazahstan. De-aici probabil va începe conflictul direct Rusia-Marea Britanie. Dar să nu anticipăm. În Ucraina, conform analiştilor, deja nu mai contează oamenii. Zelenskyi trimite în Marea Britanie câte 10 000 de oameni la fiecare 120 de zile pentru a fi instruiţi la standarde NATO. Deja Kievul are o armată de rezervă de 20 000 de oameni dotaţi cu artilerie modernă pe care o ţine pregătită pentru apărarea capitalei. Practic prelungirea stării de fapt va avea ca efect confruntarea cu o armată din ce în ce mai puternică şi în care Occidentul va băga din ce în ce mai mulţi bani, ridicând serioase probleme pentru Rusia în ceea ce priveşte viabilitatea Operaţiunii Militare.
În concluzie, pentru ruşi este obligatorie ori o capitulare a Kievului până la sfârşitul anului, ori cucerirea unor poziţii care să asigure un spaţiu suficient de manevră astfel încât Ucraina să fie anihilată. Ce înseamnă aceasta? Practic e obligatorie cucerirea cel puţin a întregului sud al Ucrainei şi avansarea în est până al linia Niprului înainte de sfârşitul anului. E o operaţiune deosebit de grea, însă greul abia acum începe.
Inrăm în a doua etapă a Operaţiunii Militare Speciale. La finalul acesteia, ori ne vom învecina cu Rusia, ori Rusia va fi istorie. În ceea ce priveşte al doilea scenariu, mi-e teamă ca nu numai Rusia să devină istorie şi să nu cumva să tragă cu ea întreaga planetă.
Autor: Dan Diaconu