Citesc un editorial de-al lui Nistorescu și mă apucă așa niște amintiri din vremurile de altă dată. „Mama povestea cu multă candoare cum și-a dat seama că ar trebui mâncată o portocală abia când a văzut o coajă proaspătă aruncată în zăpada de la marginea drumului”. Ce poate înțelege un om al prezentului din această imagine sfâșietoare și, în același timp, de o delicatețe greu de explicat? Erau alte vremuri, vremuri în care țările erau închise în propriile carapace, iar deschiderea era cea dintre oameni. Aveai o familie, te simțeai ancorat în lumea în care trăiai. N-aveai portocale și banane la discreție, dar aveai rădăcini puternice.
Fără doar și poate, Nistorescu e un jurnalist bun, dar vârsta îl face să fie din ce în ce mai defazat. Lumea îi apare precum portocala mamei lui. Nu știe ce-i sub coajă, știe însă că se învârte dac-o pui pe masă și, la o adică, poate fi folosită pe post de minge. Într-adevăr așa e, dar asta nu înseamnă că o înțelegi. De-aceea se plânge că două treimi dintre români nu și-ar apăra țara.
Dacă ar fi să vorbim logic și corect, părerea mea este că peste 85% dintre români ar refuza să participe la un război cu Rusia. Cei 15%, conform lui Gauss, sunt idioții care naiba știe e-ar face. Un exemplu: Mândruță spune că ar lua AKM-ul, dar îl crede cineva? Mai degrabă ar da fuga la taica rusu să vadă dacă nu-i rost de vreo haleală ca să mănâncă și gura lui ceva(sic!). Dacă stau să mă gândesc bine, în 1989, probabil 90% dintre români s-ar fi înrolat într-un război împotriva rușilor. Asta, desigur, nu i-a împiedicat pe ruși să organizeze farsa din decembrie prin intermediul căreia au șters cam multicele urme de pe-aici. Dar să lăsăm pista aceasta pentru un alt articol și să ne întoarcem la esență.
De ce ar lupta românii împotriva rușilor? În primul și-n primu rând n-ai cum să lupți împotriva cuiva care nu ți-a declarat război decât dacă vrei să-l cucerești. Ați auzit că ar fi declarat rușii război României? Sum nicio formă! Și-atunci de ce să te înrolezi într-un război împotriva lor? Pentru a apăra Ucraina? Scuzați-mă, dar asta e o prostie fără margini! Cine naiba e atât de tâmpit încât să înghită o asemenea gălușcă? Se ceartă rușii cu ucrainienii? Să se certe, e problema lor!
Dar, îmi veți spune, întrebarea nu sună așa, ci dacă ți-ai apăra patria. Într-adevăr, însă oamenii pun totul în context. De ce să ne atace rușii? Oare pentru că ținem absolut aiurea partea unui dușman istoric(acum comun nouă și rușilor) precum Ucraina? O să vă întreb acum un lucru care vi s-ar părea surprinzător: câți oameni s-ar fi înrolat de bunăvoie în 1989 ca să lupte împotriva americanilor? Vă spun eu: mai puțin de 1%! De ce? Pentru că oamenii știau că răul vine de la Est, adică din URSS, de-acolo de unde ni s-au tras numeroase nenorociri. Pentru a impulsiona propaganda, Ceaușescu a ieșit la TV pentru a declara aproape transparent că ceea ce se întâmplă la Timișoara e o chestiune care are de-a face cu spionajul maghiar acționând pe teritoriul României. Securiștii au fost activați să amplifice zvonul prin metoda specifică. Culmea e că nu era vorba de vreo minciună întrucât, într-adevăr, alături de GRU – cu care se înțelesese Securitatea la nivel înalt – au acționat elemente instruite în Ungaria. Dar propaganda n-a mai prins deoarece oamenii erau atât de scârbiți de mlaștina în care ne scufundam încât au acționat așa cum le-a dictat instinctul, măturându-l pe Ceaușescu și tot aparatul său anchilozat. Că l-au pus în locul lui Ceaușescu pe „Unchiu’” cu foștii torționari comuniști ai anilor 50, alături de desantul neocomunist grupat în jurul GDS, asta ține de o prostie care-i inerentă oricărui fenomen de masă.
Așadar de ce nu și-ar apăra românii țara nici dacă ar auzi de un atac inerent al rușilor? Simplu, pentru că-s scârbiți. Citeam un banner simpatic: „Ce înseamnă să-mi apăr țara? Distribuțiile sunt ale francezilor și nemților, petrolul și gazul al austriecilor și americanilor, comerțul al nemților și francezilor, iar industria a fost distrusă de aceștia laolaltă!”. Și câtă dreptate are! Care mai e țara mea? Că peste tot pe unde ies văd că e țara lor. Dacă au chef să fie apărați, să și-o apere singuri! Noi, românii, am ajuns străini în țara noastră. A gestiona, ca român, o firmă în România e infinit mai greu decât a-ți face ca român o firmă în Rusia. Vorbesc serios! Într-adevăr, dacă te duci la ruși și piatra din caldarâm raportează la FSB fiecare mișcare de-a ta. Dar dacă te duci într-adevăr să faci afaceri – și nu ca să te transformi într-un propagandist de rahat – ai toate șansele ca, până la urmă, să-ți desfășori activitatea fără probleme. Dacă însă îți faci firma în România, agresiunea statului a devenit de nesuportat. De ce? E simplu ca „bună ziua”. Statul român e un sac de făină din care se adapă protejații mafiei denumite pompos „ambasadele”. Dacă-ți faci o firmă, ceri un loc la sacul cu făină. Culmea, statul, în loc să-și protejeze cetățenii și să le facă loc la masă, îi îndepărtează fără milă. Astfel, poți să ajungi acolo doar dând energic din coate, furând sau plătind o gardă pretoriană formată din avocați, consultanți, experți, etc. În condițiile acestea, vă întreb sincer: al cui e acest stat? Al nostru sau al lor? Dacă ar fi al nostru n-am avea atâția pribegi prin toate colțurile lumii! Și dacă-i al lor, atunci să și-l apere.
Știu, sună aiurea, dar asta-i realitatea. Nu-i ciudat că cea care se declara îngrijorată de procentul infim al celor dispuși să meargă-n război e tocmai Alina Mungiu Pipidi, care trăiește … în Germania??? Păi de ce te-o interesa pe tine, fă, duamnă, cine mai apără țara asta? Teoretic ar trebui să fii deconectată. Sau cumva ești plătită tocmai pentru a fi conectată și pentru a împărtăși – așa cum ai făcut-o până acum – ideologia otrăvită a capului plecat în direcția stăpânirii actuale?
Dacă vreți, avem un echivalent în istoria noastră, anume anexarea Olteniei de către Austria în 1718. Mă rog, pe vremea aceea oltenii s-au dovedit extrem de deștepți, subminând autoritatea imperială și făcându-și legea pe teritoriul lor. De-atunci începe fenomenul haiduciei, ca element suprem al luptei pentru independență. Fenomenul era unul descentralizat și imposibil de controlat sau stăpânit. Totul a culminat cu jaful pe care haiducii l-au dat asupra visteriei Imperiale care tocmai ce strânsese birurile din întregul Imperiu și mergeau spre casă prin Oltenia. Astfel oltenii s-au umplut de bani, iar austriecii au intrat într-o criză economică generată tocmai de lipsa „resursei bugetare” care ajunsese la haiduci.
Vă întreb acum sincer: în cazul unui conflict între austrieci și otomani, ar fi sărit oltenii să-i apere pe austrieci? Aiurea! Ar fi adoptat aceeași atitudine pe care-o au oamenii de azi din România. Nu e conflictul nostru, să se descurce.
Mai e însă ceva. Nu doar că acest conflict nu e al nostru, dar americanii plătesc propaganda pentru a ne face eroi ai prostiei. Spuneam într-o postare pe Telegram că firmele americane au primit un semnal de retragere de-aici. Mă întreba cineva cu emfază „cine se retrage, că nu se vede nimic?”. Ei bine, e aproape oficial că urmează două retrageri din zona financiară. Poate vă spune Mugurel mai multe, că tot face scenarii cu cine ce să ia. Și ăstea reprezintă doar vârful aisbergului. V-au spus că pentru a-i potoli pe ruși le vor permite să inspecteze scutul? Știți ce înseamna asta în termeni militari? Că în scurt timp scutul de la Deveselu va fi abandonat. Nu credeți? Nicio problemă, notați-vă și mai vorbim peste ceva vreme.
Rămâne însă de constat instinctul totuși solid al românilor care refuză să fugă după fentă. „Vreți război? Atunci faceți-l, dar fără noi!”. Singurul regret cu care rămân este însă acela că nu mai avem instinctele pe care le aveam în 1718 când îi jefuiam pe ocupanți la drumul mare. Nu spuneți că nu mai e posibil așa ceva! La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, soldații ruși erau atât de disperați de furturile românilor încât spuneau că „român nu e numele unui popor, ci al unei profesii”. N-am văzut acum decât un mic jaf de combustibil la o bază NATO, ceea ce nu acoperă nici măcar o fracțiune infimă din cât au furat americanii de-aici. Iar asta demonstrează o degenerare a noastră.
Revenind la întrebarea din titlu, răspunsul e simplu: românii își apără țara, dar atunci când e de apărat țara. Acum țara e furată și așteptăm mai întâi s-o recuperăm de la hoți! Cearta hoților poate ne-o da și nouă posibilitatea să ne luăm țara înapoi.
Autor: Dan Diaconu