Dan Diaconu: „Dacă vreți să faceți o revoluție ieșiți la vot și frigeți-l cu ștampila pe Klaus”

În mod fals oamenii cred că revoluția e o ridicare a nemulțumiților, care într-un timp scurt, adună toată populația oprimată în jurul său pentru ca, în final, să dărâme violent regimul. Frumos spus. Este așa? De ce presimt că 80% dintre cititori vor răspunde afirmativ? Ei bine, șablonul care v-a făcut să creditați afirmațiile anterioare este cauzat de spălarea eficientă a creierului care v-a fost făcută prin intermediul educației.

Sigur vi s-a spus la istorie despre Revoluția Franceză ca și despre ticăloșia celei care se întreba: „dacă francezii se plâng că n-au pâine de ce nu mănâncă cozonac”? Oare n-ați aflat că la 1848 oamenii s-au ridicat împotriva asupririi? Nu la fel vi s-a spus despre Revoluția din Octombrie? Amărâții și înfometații s-au ridicat împotriva țarului care trăia în huzur. Doar de ce altceva e revoluție dacă nu pentru ca o masă care nu mai poate, să se ridice împotriva minorității asupritoare. Iar voi ați înghițit-o pe nemestecate!

Și, în mod evident, ați fost din nou păcăliți. De ce? Pentru că, în loc să vă bateți capul cu studiul, luați pe nemestecate ceea ce vi se servește. Preferați calea facilă, drumul scurt. La fel vi se întâmplă și în viața de zi cu zi atunci când spuneți că „nu se mai merită(sic!) să fac mâncare când pot să o iau de-a gata de la magazin”. Băgați în voi pentru ca apoi, când e prea târziu, să vă revoltați că v-au intoxicat cu aditivi, potențiatori de gust și conservanți. La fel „nu se mai merită” să-ți cultivi singur plantele, „nu se mai merită ” să-ți crești un porc, o găină, o vacă s.a.m.d. Momentul în care afli că acel „nu se mai merită” e o prostie inclusiv din punct de vedere gramatical și un dezastru pentru sănătatea ta, de obicei vine mult prea târziu, iar revolta ta nu face nici cât o ceapă degerată. Altele îți vor fi prioritățile! Să închidem acum paranteza și să ne reîntoarcem la revoluție.

Dacă ați fi citit istorie ați fi înțeles că revoluțiile n-au nici în clin nici în mânecă cu nemulțumirile oamenilor, ci manipularea acestor nemulțumiri. Nicio revoluție n-a fost spontană, ci atent instrumentată din spate. Și toate au respectat același șablon. Dacă veți citi istoria Revoluției Franceze în paralel cu cea a Revoluției Ruse, veți fi surprinși să constatați că ele seamănă ca două picături de apă. Dacă până acum ați crezut că mujicul înfometat l-a ucis pe țar înseamnă că n-aveți pic de cultură. Orice mujic, pus în fața țarului, ar fi căzut în genunchi și n-ar mai fi cerut de mâncare o săptămână. Asta deoarece, dincolo de suferințele sale, îl diviniza pe țar. Știind acest element mărunt ați fi putut înțelege motivul pentru care Revoluția lui Lenin a izbândit atât de târziu în zona rurală.

Dacă ați fi făcut un minim efort pentru a citi „Psihologia mulțimilor” a lui Gustave le Bon sau „Revolta maselor” a lui Ortega y Gasset – care sunt încadrate la categoria „lecturi de bază” – ați fi înțeles că masa e un animal feroce, dar lipsit de rațiune. Masa distruge, face crime, dă foc, demolează, totul fără niciun sens, fără niciun obiectiv, fără nicio gândire. Masa e un animal fără altă voință decât aceea de a distruge, de a-și consuma energia și ura la modul radical. Este cât se poate de logic faptul că nu poți vorbi de o voință a masei într-o revoluție, ci doar de o manipulare a sa în numele unei „voințe” care este fabricată. Dar să nu sar etapele. Hai să vedem mai întâi cum se poate porni o revoluție.

Esențial pentru succesul unei asemenea acțiuni este scheletul primar sau conspirația. Acestea sunt grupuri perfect coordonate având ca scop creșterea nemulțumirii și isterizarea individului. Se știe bine că omul, indiferent de statut, are nemulțumiri. E nemulțumit de averea sa, de femeia sa, de copii sau poate de vecin. E nemulțumit de slujba pe care o are ca să nu mai vorbim că, de la o vârstă, începe să fie nemulțumit de sine însuși, de rostul său pe această lume s.a.m.d. Agitatorii cunosc structura primară a omului și încep inducerea isteriei prin „rezolvarea” nemulțumirilor. „N-ai bani din cauza regelui!”, „Nevastă-ta e urâtă din cauza lui Dragnea!”, „Ești impotent pentru că patronul te omoară cu munca!” s.a.m.d. În aceste atacuri, atent pregătite, se evidențiază, de obicei, doi dușmani: „regele și curtea”, „țarul și boierii”, „Ceaușescu și Partidul Comunist Român” ,„Dragnea și PSD” etc. Motivul e unul simplu, anume inducerea unei scheme facile în mintea omului banal. De fiecare dată schema conține o piramidă care îl are în frunte pe tartorele principal, servit de armata sa de „insideri” și profitori(curte, boieri, partid, etc.) care „suge sângele” omului simplu. Pe de o parte dușmanul e înfiorător, dar pe parte cealaltă e limitat, are doar o minoritate care manipulează și care minoritate poate fi înfrântă „dacă poporul e unește”. Cu toate că e facilă și de-a dreptul banală, schema e suficientă pentru a cuceri atât mințile simple, cât și pe cele de complexitate medie. În timp ce prostul își va vărsa tot năduful și toate frustrările pe ținta din vârf, „intelectualul” – adică acea minte doar cu puțin mai dezvoltată decât a prostului – va găsi variațiuni și sensuri în ceea ce privește „aparatul care slujește tiranul”.

Conspirația așadar are ca prim pas incitarea mulțimilor prin inocularea „schemei” care aparent le-ar rezolva oamenilor toate nemulțumirile. Atacul se execută concertat asupra grupurilor țintă. Ba un „revoltat” se apucă să urle un slogan în timpul unei piese de teatru, ba un alt necunoscut o repetă în interiorul unei mulțimi(gen transport în comun), etc. De asemenea, ziarele și celelalte instrumente de comunicare în masă încep „să scape” diverse informații. Culmea, bețivii din cârciumi sunt ei înșiși țintiți. A doua zi vor da vina pe „sistem” pentru starea în care au fost în ziua precedentă. Totul e măsurat cu atenție pentru a se putea trece la stadiul pasul doi.

Urătorul pas nu e reprezentat de revoluție, ci de „martiraj”. Apar revoltații cunoscuți care luptă împotriva regimului: dizidenții. Aceștia sfidează autoritatea, transmițând însă același mesaj uniform, anume schema responsabilă de dezastru: „capul și aparatul său” care formează un monolit compus din ticăloși, criminali, dar care sunt puțini. De cele mai multe ori, pentru a provoca, „martirii” încalcă flagrant legea. Dacă sunt pedepsiți, vectorii de agitație transmit că sistemul e criminal, dacă nu sunt pedepsiți, aceiași vectori transmit că sistemului îi este frică și că este slăbit. Martirajul e un punct de prelungire a primei etape, menit a intensifica nemulțumirea masei și de a o aduce în pragul isteriei.

Punctul care vine este cel al evenimentului declanșator. De cele mai multe ori este vorba de un eveniment banal. O simplă amendă, o mutarea a unui deținut, o înfățișare într-un proces s.a.m.d. Se provoacă autoritatea pentru a se obține o reacție din partea acesteia. Desigur, „întâmplător”, în jurul evenimentului sunt plantați agitatorii profesioniști. Aceștia, la declanșarea reacției, devin „oamenii de bine care nu mai pot suporta ticăloșia” și înfruntă vocal autoritatea. În paralel, alți falși „gură cască” aflați la ceva mai mare distanță, atrag atenția trecătorilor asupra „evenimentului”. Trecătorii inițial se adună din curiozitate, dar apoi sunt atrași în vârtej. Un alt cerc de agitatori acționează în zonele unde sunt mase compacte de oameni, „transmițând vestea” că regimul e pe moarte întrucât a început revoluția. „Trebuie să-i dăm jos și astfel toate problemele voastre se vor rezolva” – acesta e, în mare, mesajul cheie care li se transmite. De mâine vei avea bani, nevastă îți va fi o zână, copiii tăi nu vor mai fi proști sau golani, vecinul – care o fi amestecat prin zona puterii – o să sărăcească s.a.m.d. În ziua de azi se folosesc televiziunile sau rețelele sociale, obținându-se astfel o adunare rapidă a unei mari mase de oameni. Astfel, masele ajung la locul evenimentului, inițial din curiozitate, apoi fiind prinse în tăvălug de mecanismele descrise de autorii antrior amintiți.

Puterea nu știe cum să reacționeze. Apar temerile, paralizările, trădările s.a.m.d. Culmea e că cei mai mari dușmani ai suveranului-țintă nu se află în stradă, ci în aparatul său. Și ei sunt infectați de propagandă, și ei au nemulțumirile lor și, la rândul lor, în ciuda poziției privilegiate pe care-o ocupă caută „să se scoată”. În acest fel suveranul-țintă rămâne practic singur, dezarmat de propria-i armată. Revoluția învinge.

Desigur, în acest ultim pas există numeroase fenomene de manipulare a mulțimilor, fenomene fascinant de interesante. Practic, pentru cei din spatele evenimentelor, lupta abia de aici începe întrucât „energia mulțimilor” trebuie consumată treptat, satisfăcându-i-se dorința de răzbunare și de sânge. Rând pe rând sunt sacrificați suveranul, oamenii din garda sa, figurile proeminente ale aparatului său s.a.m.d. Asta însă nu satisface mulțimea care, în continuare se confruntă cu aceleași probleme: banii nu zăngănesc în buzunare, impotența nu s-a rezolvat, femeia de lângă el îi e tot urâtă, vecinul e coleg de revoluție, ducând-o în continuare bine s.a.m.d. Aceasta este faza în care elitele încep să intre în acțiune compromițând liderii străzii. Cum aparatul suveranului e distrus, setea de sânge și răzbunare a mulțimii e consumată prin vânătoarea de vrăjitoare. Rând pe rând se găsesc trădători care sunt maziliți rapid. E ultima etapă a revoluției. Pe măsură ce „neaveniții neinițiați” sunt eliminați, lucrurile se liniștesc, iar elita conspirației își instalează pionii în funcții.

În mare, așa funcționează revoluțiile, aceste arme de distrugere în masă ale lumii moderne. După cum bine observați, într-o revoluție spontană e numai prostia masei, manipulată magistral de sforarii din spate. Așadar, dacă vreți revoluție, nu scăpați de ceea ce v-am spus ieri: puneți mâna pe carte și învățați bazele.

Dacă încă mai trăiți cu imaginea maselor care se adună spontan, rămâneți așa. Tipul ăsta de descărcare folosește de minune puterii din umbră. Mai țineți minte mișcarea „Occupy”? Ce-au mai ocupat ei Wall Street-ul de n-au mai putut ăia să facă milioane, ci doar miliarde. Rămâneți naivi deoarece de astfel de mase e nevoie pentru a se genera revoluțiile viitorului. Mare minune dacă n-o să ajungeți participanți într-o revoluție a detergentului în care, la presiunea mulțimii, se va decapita vreun director de fabrică deoarece n-a vrut să dea maselor produsul revoluționar.