Cum repornim economia? Iată întrebarea pe care-o repetă toți, precum niște rațe mecanice. Cum o pornim? Prin impulsionarea mediului de afaceri, veți auzi. Sau prin investiții, vor spune alții. Sau prin „implicarea statului”, o să răsară vocea unei blonde recitatoare de sloganuri de prompter. Hai să vedem tabloul pur și dur.
Cum repornim economia? Întrebarea imediată ar trebui să fie: „Care economie? ”. Ceea ce avem noi se numește economie? Glumiți. Pentru că n-ați înțeles ce-i economia, de-aia sunteți păcăliți!
În situația de azi nu poți face nimic pentru că n-ai economie. Asta-i realitatea de la care trebuie să porniți. Altfel, vi se va spune – ca și până acum – că se impulsionează exporturile pentru ca, până la urmă, să câștige o mafie care face exporturi fictive. V-ați întrebat de ce nu s-a interzis în plină criză exportul de cereale când aproape toate țările au făcut-o? Nu v-ați întrebat, de-aia sunteți mințiți. Sau vi se va spune că se impulsionează producția pentru ca niște șmecheri care asamblează niște kit-uri să pară că produc ceva pe-aici.
În timp ce stăteați eroic luptând de sub pat cu coronaviusul s-au impulsionat exploatările forestiere, iar când v-ați dumirit v-ați trezit fără păduri. Au avut grijă prietenii lui Klaus să vi le ambaleze cu destinația Germania. La fel ca pe sparangheliști, tutul supravegheat cu consemn, să cu care cumva să-i deranjeze cineva. Nu vreți să vă plimbați și voi, ca oamenii, prin pădure? Știu, e nasol!
Trebuie să dați o fugă la bulgari că ei au. Voi canci!
Vă place cu „investițiile”? Iată că tovarășul Klaus se pregătește să deau un tun de aproape trei miliarde de euro la Romexpo. Nu el direct, ci apropiați de-ai săi. În ce constă „investiția” statului? În cedarea terenului, cică fără drept de vânzare timp de 30 de ani. Ce să spun? E la mintea cocoșului că faci un contract de concesiune pe treizeci de ani, după care terenul va merge la cel care-a construit pe el. Chestie de gâgă. Și uite-așa s-a realizat „investiția”, s-au făcut „locuri de muncă” s.a.m.d. Economie, frate!
„Implicarea statului”? Păi statul se tot implică. Se implică în sistemul de sănătate cu acoperiții SRI-ului, se implică în energie prin cedarea de contracte bănoase șmecherilor de la Monte Carlo, se implică în atragerea de fonduri europene prin ONG-urile mâncătorilor de căcat numiți „influenceri” s.a.m.d. Se implică și-n justiție, că doar trebuie cineva să protejeze fauna asta înfometată.
Nu realizați că totul e un hoax? Știți ce-i aia economie? E fix ce se făcea pe vremea împușcatului. Un conglomerat industrial angaja mii de oameni. În timpul procesului tehnologic aveai ca reziduu – între altele – apa fierbinte, rezultată din procesul de răcire a unor instalații. Acel „reziduu” era pompat către termocentralele orașelor care încălzeau populația. Are sens? Tot atunci se începuse studiul biogazului. Strategia era ca toate reziduurile gospodăriilor – inclusiv rahatul de la WC – să intre în stații imense în care să se producă biogaz. Are relevanță? Vă întreb așa, că o tot o ardeți „verde”, pregătindu-vă să decartați miliarde în idealuri prostești din care șmecherii planetei își scot profituri obscene.
Ce e economia? E un lanț care are o logică, nu o mulțime pestriță de pseudo-îndeletniciri, în care niște cetățeni abulici sunt mânați în funcție de așa-zisele oportunități de moment. Economia e coloana vertebrală a unei națiuni. Scopul său e acela de a aduce bunăstare membrilor națiunii. Economia înseamnă găsirea modului optim de satisfacere a nevoilor membrilor unei națiuni. Nu înseamnă „investitori străini”, nu înseamnă „corporații”, nu înseamnă Isărescu, Dăianu sau alte figuri care vă vin în minte. Ai economie dacă de la bobul de grâu până la pâine și cozonac controlezi totul! Ai economie dacă pe teritoriul tău crește porcul care sfârșește ca mezel sau delicatesă în farfuria oamenilor tăi. Ai economie atunci când minereul pe care-l extragi din pământ se transformă în mașină în țara ta. Dacă, după ce ți-ai satisfăcut foamea, dorința de mișcare și restul necesităților cu cele produse la tine în țară, ajungi să dai și altora din produsele tale, atunci se numește că ai o economie performantă. Asta e economia. Restul sunt niște rahaturi de păcălit proștii.
Economia nu e specula cu imobile, nu e cedarea de bunuri ale țării pentru ca odrasla să ți se plimbe într-o barcă mult prea scumpă, nu e „privatizare” și nici politicianismul grobian care se practică la noi. Economia e diferența dintre țară și colonie periferică.
De-aceea vă îndemn ca atunci când îi auziți vorbind despre cum vor să repornească economia, să-i scuipați. Nu vor decât să vă păcălească ca să mai fure ceva. Iar în final, dacă nu v-ați prins încă, aflați că instrumentele de teroare ale statului vă împiedică să furați nu pentru că ar fi imoral, incorect sau toxic. Nu, nu de-asta! O fac strict pentru a putea să fure băieții din spatele perdelei. Se numește crimă organizată de stat. Iar voi sunteți rotițele care-o mențineți prin naivitatea, frica și lașitatea voastră. Mai vreți să știți cum repornim economia?
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice