Poate veţi spune că „simpatia” mea faţă de nemţi este cea care mă face să caracterizez atât de urât „vârful tehnologiei miitare germane”. Aiurea, n-am de ce să-mi arăt simpatia în acest fel. În locul chestiunilor subiective vă voi spune istoria acestei arme. În 1986, italienii şi englezii s-au retras din programul PhZ155-1 deoarece acesta avea grave probleme de design. Astfel nemţii s-au hotărât să rezolve singuri problemele şi au venit cu varianta de upgrade, anume actualul PhZ 2000. Caracteristica principală a actualei variante de tun autopropulsat este viteza mare de tragere. Asta l-a făcut să fie achiziţionat de armatele menţionate. Însă elementele nefericite de desgin sunt în continuare la locul lor.
Spre exemplu, în Afganistan, după o utilizare în care păreau că asigură supremaţia pe câmpul de luptă, tunurile autopropulsate nemţeşti au încetat să funcţioneze … din cauza prafului. Probabil nemţii s-au gândit că tunurile acelea vor fi folosite în condiţii de laborator, altfel nu-mi imaginez cum nu poţi acoperi o asemenea problemă.
Însă adevărata valuare(sic!) a respectivelor tunuri s-a dovedit în Războiul din Ucraina unde, într-un timp record, au fost trase pe dreapta deoarece după o utilizare zic nemţii iraţională, pur şi simplu s-au stricat. Partea interesantă este că în Ucraina concurentul direct al PhZ 2000 este Msta S care, din punct de vedere al specificaţiilor de pe hârtie i-ar fi net inferior: raza de acţiune este de 36 km la Msta faţă de 40 km la cel nemţesc, iar viteza cu 7km/h mai mică la ruşi. Pracic, tunul rusesc ar trebui să fie victimă sigură pentru nemţi. Aiurea! Msta-S este mai mic şi mai uşor, se mişcă mai bine pe câmpul de bătălie şi, în confruntarea directă, a făcut praf jucăria nemţească.
Partea frumoasă vine acum cu Grecia. Grecii, ca să fie şi ei în rând cu lumea, le-au trimis în mod clandestin ucrainenilor două tunuri PhZ-2000. Care, după o primă utilizare s-au stricat. Ucrainenii i-au anunţat pe greci care-au intrat în alertă. Motivul e unul cât se poate de simplu: grecii se bazează pe aceste tunuri în confruntarea cu turcii. Iar „tunurile invincibile” au dovedit că sunt varză la prima probă reală de război. Şi-abia acum vine partea frumoasă întrucât grecii au cerut explicaţie de la producător cu privire la gravele probleme de design ale tunului. Nemţii le-au răspuns că asta se întâmplă din cauza utilizării exagerate de către armata Ucrainei. OK, dar ce înseamnă exagerat, au vrut să afle grecii, iar răspunsul nemţilor a fost halucinant: 100 proiectile pe zi înseamnă o utilizare peste standard! Da, da, aţi citit bine!
Acum grecilor le-a sărit ţandăra şi le-au replicat nemţilor că nu asta le-au spus când a fot vorba de achiziţie şi că au garantat că tunurile pot trage 100 de proiectile în mai puţin de un 15 minute. Răspunsul nemţilor a venit prompt: „noi am spus că trag rapid, nu că trag mult!”. Cu ale cuvinte e iute Fritz, dar îşi dă sufletul repede. Am râs cu lacrimi când am citit toată tevatura. Cu siguranţă nu aceeaşi a fost reacţia grecilor care, brusc, în prag de război, s-au trezit cu fundu-n baltă. De altfel, şi-au retras tunurile nemţeşti din linia de apărare directă cu turcii(Chios) şi acolo încearcă să improvizeze ceva cu armament mai vechi. De asemenea, pentru a mai spăla ruşinea, încearcă să trimită în Ucraina cât mai mult echipament nemţesc nefuncţional.
Părerea mea e că grecii şi-o merită cu vârf şi îndesat. Ei au tot cumpărat iraţional de la nemţi tot felul de mizerii pe post de echipamente militare de ultimă generaţie. Mai ţineţi minte ţeapa cu submarinele germane vândute Greciei şi care nu-s capabile nici măcar de o scufundare întrucât riscă să rămână pentru totdeauna pe fundul Mediteranei? Păi dacă te-ai ars odată tu persişti în prostie?
Vă spun încă odată: singura mirare pe care o am este cum de n-a ajuns România pe lista proştilor. Încă n-am răspuns la întrebarea asta şi parcă nu mă simt bine!