La momentul adoptării legii offshore, am spus că în forma trimisă Plăvanului se obţine ceva ceva, dar nu mare lucru, că forma încârligată a legii nu-i un avantaj, ci poate ascunde cărări destul de dubioase pentru cei care vor să extragă gazele pe gratis.
De asemenea, am spus cât se poate de apăsat că interesul pentru extragerea gazelor din Marea Neagră nu e al nostru, ci al şmecherilor care vor să-şi marcheze cât mai rapid profitul. Din punctul nostru de vedere, cu cât stau mai mult acolo gazele, cu atât mai bine deoarece avem de-a face cu o rezervă certă, a cărei valoare în timp nu poate decât să crească.
Există două moduri de taxare: unul simplu, transparent şi, logic, unul complex, care poate ascunde nenumărate capcane. Să pornim de la un exemplu banal. Eu am un teren. Vine la mine un individ care-mi spune că vrea să cultive ceva pe el şi mă întreabă ce pretenţii am. Aici am variante multiple, după cum urmează:
1.Pot să-i spun că împărţim jumătate-jumătate recolta. Sistemul e simplu: după cules eu îmi opresc jumătate şi el îşi ia cealaltă jumătate. Dacă e un an productiv ne-am îmbogăţit amândoi, dacă nu, eu am câştigat mai puţin, iar el posibil să şi piardă;
2.A doua variantă ar fi ca eu să-i percep o sumă fixă şi să-i spun că nu mă interesează ce face, dar el trebuie să-mi dea suma aceea. La fel, dacă e un an bun el câştigă, dacă e un an rău, pierde. Eu însă, indiferent dacă anul e bun sau rău îmi iau banii;
3.A treia variantă ar fi cea a parteneriatului: el îmi spune că investeşte, dar că sunt investiţiile mari şi că-mi permite să fiu partener cu el, dar că el trebuie să-şi deducă investiţiile din profit pentru a mă face pe mine parte şi că, până la amortizarea echipamentelor, să împărţim profitul abia după deducere.
Dacă aţi fi în locul meu ce variantă aţi alege? Cred că e limpede pentru oricine că primele două variante sunt de preferat întrucât aduc proprietarului venituri certe. Cea de-a treia e o variantă destul de dubioasă întrucât e practic imposibil pentru proprietar să controleze dacă dimensiunea investiţiilor făcute nu cumva e scoasă din burtă. Asta deoarece „investitorul” ar putea să cumpere echipamentele de la o firmă proprie, cu adaos comercial mare, ar putea factura cheltuieli aiuristice(consultanţă, software, etc.) s.a.m.d.
În cazul gazelor din Marea Neagră lucrurile stau cumva similar. Avem nişte rezerve cu grad mare de certitudine pe care le putem exploata. Orice om normal ar face calculul după cum urmează:
-ori investitorul îmi dă un procent din ceea ce extrage;
-ori, dacă ştiu cât gaz am acolo, îi cer o sumă fixă care să-mi fie dată înainte(sau într-o perioadă scurtă).
Ce-au făcut politicienii noştri? Au ieşit la înaintare şi-au spus că nu pot creşte redevenţa pentru că s-au înţeles cu investitorii să blocheze nivelul redevenţelor(când?, de ce? şi cu acordul cui?, nu spun!). Asta probabil pentru a bloca varianta taxării transparente. Ceea ce e o ticăloşie fără margini. Redevenţa fixă şi anemică a fost fixată prin legea de privatizare a companiei Petrom. Ceea ce nu spun politicienii noştri e că, prin acea lege, statul român se obliga să menţină redevenţele la nivelul de dinaintea privatizării pentru o perioadă de zece ani. Perioadă care a expirat în 2014, însă redevenţele au fost lăsate, pe blat, la acelaşi nivel. Aşadar, când vorbesc despre intangibilitatea redevenţelor, politicienii mint! Ele pot fi modificate fără probleme, astfel încât asigurarea unui venit fix prin intermediul redevenţelor este în continuare posibil.
Din punct de vedere teoretic, presupunând că redevenţele ar fi fost blocate de relaţia contractuală cu OMV, statul putea impune o redevenţă superioară pentru noile exploatări. Nimeni nu-i interzice acest lucru. Nu e nicăieri statutat că tu ca stat, pentru un proiect nou, nu poţi impune o anumită schemă de taxare sau că n-ai voie să ai o redevenţă mai mare pentru ceea ce se extrage din mare faţă de ceea ce se extrage de pe uscat. Poate fi considerat absurd, dar ilegal în niciun caz.
Toată flexarea muşchilor politicienilor se face însă pentru o chestie de-a dreptul ticăloasă: acordarea dreptului de exploatare pe gratis unor tâlhari. Ce se propune în noua variantă a legii offshore? În primul rând spinoasa problemă a deducerilor şi, de asemenea, blocarea modului de impozitare nu doar pe perioada derulării acordurilor petroliere offshore, ci şi „pe durata oricăror prelungiri subsecvente”(probabil ei ştiu bine că e o cantitate imensă de gaze pe care n-o vor putea extrage atât de repede şi-şi securizează încă de-acum câştigurile viitoare).
Modul în care companiile îşi pot deduce investiţiile este unul de-a dreptul hoţesc. Legea stabileşte acum că investiţiile companiilor se pot deduce în limita a 60% din veniturile lor excepţionale. Ce înseamnă asta e limpede pentru oricine: petroliştii tocmai ce au rezolvat fentarea statului cu 60% din banii pe care Dragnea îi anunţa victorios. Cu alte cuvinte, statul pretinde că va avea un câştig X, dar, în realitate, va încasa doar 40% din acest câştig. Aici intervine Dragnea care spune dezinvolt că „ce, nu e normal ca oamenii să-şi deducă investiţiile?”. De-aici e necesar să începem discuţia politică.
În toată perioada cât a fost prim ministru, Ponta a mimat cearta cu băsescu şi absolut orice ticăloşie făcea, o masca dibaci cu o criză dintre el şi preşedinte. La circul acela era părtaş şi băsescu, iar „băeţii” din servicii erau partenerii de nădejde care supervizau „pas cu pas” fiecare acţiune. În fapt nu era niciun scandal, doar un blat la care populaţia asista neputincioasă şi se îngrozea de ticăloşia lui băsescu, acordându-i sprijin necondiţionat „bietului Ponta”. Vuvuzelele media turau motoarele pentru a menţine la fel de radicalizat cercul spălaţilor pe creier care „mergeau cu băsescu până la capăt”. De fiecare dată când Ponta o punea de-o ticăloşie, era atacat de băsescu, iar apoi ieşea cu aceeaşi placă: băsescu e de vină, e normal ceea ce trebuie să facem.
Părerea mea e că întreg scandalul la care am asistat în PSD nu e decât o fumigenă controlată care-a fost menită strict ascunderii nemerniciei modificării acestei legi. Nu ştiu dacă e presiune politică sau s-au dat bani grei, dar întreaga lege pute extrem de rău. În realitate România nu câştigă nimic, ba, mai mult, îşi pune la bătaie inutil o resursă valoroasă în profitul strict al tâlharilor din Vest.
Când spune că „România va avea un beneficiu de 50% din gazele extrase”, Dragnea minte de îngheaţă apele. El chiar crede că are de-a face cu proştii. Cei 50% se referă la cantitatea de gaze care trebuie tranzacţionate pe piaţa românească. Adică cei care extrag, vând pe piaţa autohtonă unui Gigel care, la rândul lui, vinde gazul pe o bursă din afară. Care-i beneficiul României? Un schimb de acte şi un comision anemic pe care-l încasează Bursa de Mărfuri sau o altă piaţă. Asta dacă nu cumva petroliştii îşi vor face în România o bursă proprie unde să nu perceapă niciun comision, fentând statul.
Toată tevatura cu legea offshore este una falsă. În realitate, legea nu trebuie să aibă decât un singur articol în care să specifice faptul că pentru exploatările offshore 50% din ceea ce se extrage intră în proprietatea statului român. Fără deduceri, fără redevenţe, fără alte artificii fiscale. 50% nu e mult, e chiar puţin faţă de alte state. Şi e cât se poate de transparent. Ai scos din Marea Neagră două kilograme de apă? Perfect: unul îl ia statul, celălalt îl iei tu. Şi toată lumea e fericită.
De ce nu se face aşa e simplu: marii mahări care-au intrat în combinaţie vor s-o facă pe gratis. Asta pentru că aşa au fost învăţaţi. E o ticăloşie care e întrecută doar de ticăloşia politicienilor noştri antinaţionali.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice