Site icon gandeste.org

Dan Diaconu: Conflictul proştilor

Nu ştiu cum să spun, dar actualul conflict – cu iz de eveniment mondial – pare mai degrabă o încleştare a nătărăilor. Dacă veţi reuşi să înţelegeţi ceva din ceea ce urmează, vă rog să-mi comunicaţi şi mie. Eu unul mă declar neputincios.

Voi începe cu premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki. Auziţi ce-a putut să-i flatuleze mintea ăstuia: cică Norvegia ar trebui să împartă cu Europa şi în special cu Ucraina profiturile uriaşe pe care le obţine de pe urma exploatării gazelor din Marea Nordului. Nu ştiu ce să spun, dar asta-mi demonstrează o prostie atât de înfiorătoare încât devine practic de-a dreptul imposibil de explicat. Însă Morawiecki nu se opreşte aici. El le cere tinerilor polonezi să le scrie tinerilor norvegieni pentru a-i face să se simtă vinovaţi. Măi oameni buni, pe ce lume trăim? Ăsta e liderul uneia dintre cele mai importante ţări din UE. Eu unul, spre ruşinea mea, aveam încredere în polonezi datorită politicii lor, orientată în principal către interesul naţional. Ce poţi însă să mai crezi văzând opiniile unui asemenea specimen? Specimen care nu-i vreun săpător de şanţuri, ci premierul acelei ţări.

Acum, privind spre justificarea polonezilor în ceea ce priveşte războiul, eu nu-i înţeleg absolut deloc. În condiţiile în care Ucraina ocupă bucăţi bune din partea de est a Poloniei, ce oare te poate mâna în susţinerea acelei ţări-lipitoare? Oricum am da-o, mie nu-mi indică nimic altceva decât o prostie exagerată. O prostie care-i specifică întregii naţiuni poloneze. Altfel nu-mi pot explica întreaga candoare cu care şi-au distrus ţara de-atâtea ori în istorie. De altfel e şi un banc recent viralizat care spune cam aşa: „Există vreo asemănare între un polonez deştept şi-un unicon? Da, ambele sunt creaturi fictive.

Dar staţi că asta nu-i nimic faţă de ceea ce urmează. „Comunitatea internaţională” – ăsta e un alt nume pe care şi-l arogă SUA – acuză Rusia că se află la baza crizei alimentare mondiale deoarece ucrainenii nu-şi mai pot exporta grâul. Problema e că între Rusia şi Ucraina e un conflict deschis în care, aceeaşi „comunitate internaţională” susţine partea Ucrainei. Practic Rusia e într-un război cu întreg blocul anglo-american. În aceste condiţii te-ai aştepta ca declaraţia belicoasă a aşa-numitei „comunităţi” să-ţi provoace, în cel mai rău caz, o satisfacţie nelimitată. Personal credeam că Rusia o să ceară, contra cooperării,  condamnarea internaţională a nazismului ajuns politică de stat în Ucraina, pentru ca apoi să închidă orice altă discuţie. Vă reamintesc că SUA a blocat posibilitatea Rusiei de a-şi plăti datoriile, asta în condiţiile în care Rusia are banii. Acţiunea americană e menită declarării artificiale a Rusiei în incapacitate de plată. Adică avem de-a face cu o agresiune extremă îndreptată împotriva Rusiei.

Ei bine, ce face Rusia în condiţiile acestea? Răspunde prezent şi, aproape ruşinată, anunţă că deja a deschis câteva porturi. Mai mult, dă asigurări că va organiza culoare umanitare pentru exportul ucrainean de cereale. Păi stai frăţioare puţin că absolut nimic nu mai are logică pentru mine. Dacă-i vezi că gâfâie pe cei care vor să te sufoce, tu ce faci? Le dai o mână de ajutor? Le întinzi prieteneşte cuţitul, eventual spunându-le că dacă-ţi taie jugulara mori instantaneu? Are vreo logică? Evident că nu. Prin chestia asta Rusia semnalizează cât se poate de clar că e parte a unui blat anterior negociat. Sau, dacă nu e blat, înseamnă că e condusă de năvlegi. Mie nu-mi rezultă nici pic de logică, indiferent de ipotezele pe care le-am aduce în discuţie. Iar când nu e logică, sigur e prostie!

V-am dat doar două exemple, însă dacă vă reamintesc aşa, fugtiv, câteva nume precum Biden, Kamala, Ursula, Morrison, Jacinda Ardern s.a.m.d., începeţi să mă înjuraţi deoarece par că vreau răstorn întreaga căruţă cu proşti peste cititori. Însă căruţa, indiferent câţi am înghesui acolo, e departe de a cuprinde toţi proştii. Sunt mulţi, mult prea mulţi! E un motiv suficient pentru a ne întreba dacă nu cumva ar trebui să căutăm o zonă mică de refugiu, un colţişor de lume unde să nu mai dăm peste ăştia. O mică zonă izolată, mitica insulă interzisă în care, cel puţin, prostia să nu mai fie atât de agresivă. Ştiu că-s vise fără fundament ale unui om care şi-a pierdut orice speranţă, dar aşa suntem noi, oamenii: când totul e pierdut, când nici speranţa nu mai există, ne agăţăm de o himeră. De ce-o facem? Pentru că uneori – chiar dacă destul de rar- himera aceea se dovedeşte a fi ieşirea din labirint.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: https://trenduri.blogspot.com/

Exit mobile version