Site icon gandeste.org

Dan Diaconu: Citește, înțelege, acționează și dă mai departe!

Nu de puține ori aud spunându-se că „sistemul nu ne dă nicio șansă”, că de fiecare dată avem de ales dintre două rele, iar cel mai mic rău posibil de dovedește în final a fi de-a dreptul catastrofal. Cunosc toate șabloanele și, în mare, ele spun un oarecare adevăr. Iată, urmează niște prezidențiale la care ni se propun doar tembeli: Ciucă, Ciolacu, Geoană, Lasconi, Nicușor Dan  s.a.m.d. Ce să faci cu ăștia? Oricare dintre ei dacă s-ar cățăra pe fotoliul de președinte ar face un adevărat dezastru. Cei mai mulți au demonstrat-o deja și, cu toate acestea, s-au mai găsit naivi care să-i voteze. Dar noi ce facem? Stăm precum mielul la tăiere???

Dacă v-aș spune că avem un candidat onest, care chiar a demonstrat că poate înfrunta sistemul, ce-ați zice? Dacă v-aș spune că acel om, la un moment dat, a rămas să lupte chiar SINGUR împotriva sistemului, sistem pe care l-a biruit, ce-ați spune? Dar dacă aș adăuga că e un profesionist desăvârșit în domeniul său, că e un om modest și de un teribil bun simț? Că e empatic și că are inclusiv acea doză de nebunie asumându-și renunțarea la o viață personală împlinită pentru a intra în mocirlă, hotărât să lupte cu hidra? Este adevărat că vă pregătiți să-mi spuneți în față că bat câmpii? Ei bine, nu-i așa! Acest om chiar există, dar voi, marea majoritate, preferați să-l ignorați, pierzându-vă vremea în discuții sterile despre X, Y sau Z, oameni ai sistemului cu o suficientă expunere mediatică pentru a-i prinde în mreje pe fraieri.

Arată-ni-l! – veți spune. Iată-l: Răzvan Constantinescu! Doctorul Răzvan Constantinescu. Pentru faptul că s-a opus măsurilor tembele din pandemie era să-și piardă postul de la UMF Iași, unde tefeleii din conducere s-au pus să-l paradească, asemeni „Portocalelor” sistemului. Izolat de colegi, prezentat în termeni grotești de propagandă, medicul Răzvan Constantinescu s-a trezit brusc singur în fața tuturor. Nu-mi spuneți că l-ați susținut deoarece a arunca un like pe Facebook e zero! Omul ăsta s-a confruntat – asemeni altor medici onești – cu lichidarea sa profesională! Imbecilii de la butoane ar fi fost capabili inclusiv să-i retragă dreptul de practică. Îmi amintesc amuzat cum  Gâdea îl chemase într-o emisiune pentru a-l lichida prin tehnicile sale de predicator frenetic. Doar că, în aceeași emisiune, a participat și „minunata” Adriana Pistol(actualul vicepreședinte al OMS Europa, șefă, atunci, a INSP) pe banca acuzării. Aceasta a spus aberații atât de mari, încât participanții au izbucnit în râs, întreaga tentativă de terfelire a medicului Răzvan Constantinescu deraind în penibil.

Nu trebuie însă să uităm că, atunci când cu o seninătate fantastică a izbunit în râs, medicul Constantinescu era cercetat disciplinar pentru “instigarea pacienţilor la refuzul respectării normelor legate de pandemia de COVID-19“. În mod sigur, dacă așa-zisa cercetare n-ar fi fost contestată în instanță, acum Răzvan Constantinescu ar fi fost șomer. Întrucât ăsta e sistemul: te belește dacă n-ai tărie de caracter.

O să vă mai amintesc încă un element. Zilele trecute vorbeam despre faptul că întreg CSAT-ul se face vinovat de înaltă trădare pentru donarea echipamentului Patriot Ucrainei. Ieri am aflat că primul(și singurul!) om din această țară care a făcut plângere penală împotriva ticăloșilor a fost … Răzvan Constantinescu.

N-o să mai insist cu prezentarea faptelor. Cei care-l cunoașteți știți bine ce-a făcut, știți că omul e precum o carte deschisă, fără secrete, fără angajamente ascunse. Însă, din această cauză, este și extrem de singur. Iar aici e marea problemă.

Pe Răzvan Constantinescu nu vi-l va pune sistemul pe tavă. Niciodată nu-l veți vedea „la impuse” pentru că nu servește intereselor oficiale. Răzvan Constantinescu face parte dintre cei pe care sistemul îi umbrește, pentru a-și scoate la lumină nulitățile. De aceea o spun pe șleau: avem omul, dar depinde numai de noi dacă vrem să-l avem!

Întotdeauna am spus că nu poate exista o revoluție decât de jos în sus! Toate așa-zisele revoluții de până acum au fost generate de la vârf. Nu-mi pierd timpul s-o demonstrez, ați văzut-o pe propria voastră piele. Dacă vreți revoluție, faceți revoluție! Altfel nu se poate!

Ce presupune? Nimic spectaculos. Doar implicare. Știți că pentru a se înscrie în cursă, Răzvan Constantinescu are nevoie de un număr de semnături. Dacă doar cei care mă citesc semnează pentru candidatura sa, se strânge lejer numărul de semnături. Dacă însă fiecare dintre cei care mă citește alege să se implice și să găsească, în afară de semnătura sa, încă 10-15 alte semnături, făcându-l cunoscut pe Răzvan Constantinescu apropiaților, atunci sistemul va fi umilit de numărul de semnături și de rezultatul acțiunii. Doar că nu trebuie să ne oprim aici. Implicarea presupune inclusiv participarea ca observatori la alegeri. În cazul fericit în care ar reuși să se înscrie, ar trebui asigurată și securitatea urnelor astfel încât caracatițele partidelor sistemului să nu fure voturile după algoritmul patentat de atâta amar de vreme. Ați văzut doar recent ce „capacitate de invalidare” au oamenii partidelor din secțiile de votare. De aceea, inclusiv acest aspect trebuie gândit.

Vi se pare mult? Da, e un efort pe care ar trebui să-l facă fiecare. E puțin deranjant să-ți pierzi câteva zile din viață în numele altuia. Dar oare e în numele altuia? Ar trebui ca fiecare să se gândească la câte zile ne-au pierdut idioții scoși la lumină din jobenul sistemului și al ambasadelor. Zece ani ne-au făcut praf doar băsescu și Plăvanul. Câți ani mai aveți de pierdut??? Gândiți-vă bine la adevăratul aspect al problemei! Ce alegeți: o implicare de câteva zile sau un coșmar care se tot repetă din 5 în 5 ani?

A avea un președinte „al nostru”, ridicat natural și real, de jos în sus, cred că este singura soluție a problemelor pe care le avem. Sunt ferm convins că Răzvan Constantinescu NU VA BĂGA ROMÂNIA ÎN RĂZBOI, sunt ferm convins că în cazul apariției unei noi pandemii inventate, Răzvan Constantinescu NU NE VA BĂGA IAR LA PUȘCĂRIE, sunt ferm convins că Răzvan Constantinescu SE VA LUPTA CU SISTEMUL ȘI NU VA FI ÎNVINS DE ACESTA. Sunt ferm convins că RĂZVAN CONSTANTINESCU ESTE OMUL!

Dacă vi se pare că articolul de față este unul menit a-i face publicitate lui Răzvan Constantinescu, nu vi se pare! Fix acesta este scopul, perfect asumat. Vă spun cât se poate de ferm că am stat mult în cumpănă dacă să public sau nu susținerea de față. De ce? Pentru că îl simpatizez prea mult pe omul Răzvan Constantinescu și știu că, dacă printr-o întâmplare fericită va fi ales președinte, își va face praf viața personală, iar asta doar pentru a ne fi nouă mai bine! Nu, nu-s cuvinte mari, e fix ceea ce simt și cred. Răzvan Constantinescu nu va câștiga mai mulți bani ca președinte, nu va abuza precum Plăvanul de fondurile publice și sunt ferm convins că nu va lua șpăgi pentru a ne vinde. E fix ceea ce cred! Iar aici îi este principala vulnerabilitate, deoarece sistemul nu-și poate imagina un asemenea om înșfăcând hățurile țării.

Știu că cifrele privind implicarea celor care citesc rândurile de față nu vor fi cele înaintate de mine. Marea majoritate a oamenilor aleg să stea pe margine, să le vină totul de la ceilalți. Dar ar trebui ca fiecare să fie conștient că fără implicare nu merge. De aceea repet: REVOLUȚIA REALĂ E CEA ÎNCEPUTĂ DE JOS. Suntem furnici, dar furnicile care se unesc au capacitatea de a distruge orice și de a-și impune punctul de vedere! Acum, cu toate că e foarte târziu, putem fi martorii unui eveniment epocal: o revoluție reală, „pe bune”, pornită de jos și țintind vârful. Nu-s vorbe mari, sunt realități! Sistemul e destul de zdruncinat pentru mai riposta atât de energic pe cât o făcea înainte și, mai mult, știe că e nevoie de o schimbare, astfel încât s-ar putea să închidă ochii pentru a mai salva ceea ce crede că se mai poate salva. Oricum, mare parte a sistemului intern începe să reacționeze la tentativele Imperiului Muribund de a ne transforma în cal de bătaie. S-au plictisit inclusiv ei de țărănoii americani cu greieri în călcâie care vin și urlă de parcă aici ar fi moșia yankeilor. Credeți-mă e un moment unic, unul dintre acele momente care nu se va repeta la nivelul vieții noastre. De aceea vă spun, dacă vreți să trăiți o nouă „vacanță a puterii” faceți ceea ce e de făcut și poate, de data aceasta, ne vom croi drumul nostru, aruncând pentru totdeauna lanțurile pe care, de-a lungul istoriei, ni le-am tot pus în jurul grumazului!

În final vă voi ruga mult să cugetați la cele scrise și să acționați! Lipsa de acțiune înseamnă moarte. Fiți oameni în viață, nu morți! Și, după ce ați înțeles și ați decis să acționați, dați mai departe mesajul, faceți-l cunoscut pe medicul, candidatul și, mai ales pe OMUL Răzvan Constantinescu. Încetați să mai mergeți după fentă! Fiți voi cei care schimbați definitiv sistemul! ACUM E MOMENTUL!

Citește, înțelege, acționează și dă mai departe!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: https://trenduri.blogspot.com/

Exit mobile version