O să vă pun o întrebare scurtă, pornind de la un scenariu fictiv. Să presupunem că SUA ar fi în război cu Mexicul, iar Mexicul ar trimite nişte drone de spionaj în apele internaţionale. Ce-ar face SUA în această situaţie? Ar sta şi le-ar privi? Evident că le-ar da jos fără să se gândească. Bine, bine, veţi spune, dar acolo ar fi vorba de beligeranţi, astfel încât se aplică legile războiului. Perfect adevărat!
Să mergem acum puţin mai departe. Ce făcea drona dată jos de ruşi? Spiona, în mod evident. Aşa e, era în apele internaţionale. Însă ceea ce făcea era o activitate de culegere de informaţii. Care informaţii erau apoi livrate Ucrainei. Nu au fost puţine momentele în care SUA au livrat coordonatele unor obiective ruseşti direct către echipamentele ucrainene, astfel încât ruşii au fost bombardaţi prin surprindere. Chestiunea e că, dacă dronele respective de recunoaştere erau ucrainene, ele ar fi fost date jos fără drept de apel. Indiferent că se aflau sau nu în apele internaţionale.
După cum se observă limpede, SUA e parte a luptei dintre Ucraina şi Rusia. Într-adevăr, la nivel declarativ nu e parte a conflictului, dar livrează arme, soldaţi, strategii şi servicii de intelligence. Adică participă fără a participa oficial. Ruşii au acceptat prea lax situaţia, iar acum s-au hotărât să-i pună punct. Şi de făcut au făcut-o într-un mod absolut batjocoritor. Drona americană a căzut ca frunză inutilă la câteva manevre ale avioanelor ruseşti. Însă alta e ştirea.
Prin operaţiunea efectuată, ruşii au pus punct activităţii de spionaj americane, semnalându-le clar că au depăşit limita bunului simţ. Şi ca să-i umileascăşi mai tare, au stabilit un perimetru de blocadă navală în zona în care a căzut drona. Mai mult, când elicopterele şi avioanele noastre au mers „să investigheze”, au fost interceptate instantaneu. E un semn că ruşii nu se joacă şi asta fără nicio teamă.
De altfel, după ce drona a fost doborâtă, cei care au „simţit nevoia de dialog” au fost americanii. Lloyd Austin l-a sunat pe Şoigu şi tot el a ieşit în presă declarând că „nu e în interesul nostru de mari puteri nucleare să intrăm într-un conflict direct”. Zău, păi unde vă e vitejia? Unde vă e „superioritatea tehnologică”? Parcă spuneaţi că ruşii sunt înapoiaţi. N-ar trebui să-i pedepsiţi? Ce faceţi voi? Ei vă pălmuiesc în public şi voi spuneţi „Da, să trăiţi?”.
Ceea ce nu spune nimeni este faptul că, prin această acţiune, ruşii şi-au extins spaţiul aerian în zona internaţională. Practic, dacă zbori pe-acolo ai parte de destinul dronei. Iar asta au făcut-o la modul radical şi în acelaşi timp umilitor pentru americani, cărora le-au transmis limpede că sunt trataţi ca duşmani.
Au venit, desigur, reacţii din partea unor degeneraţi precum Lindsey Graham care a propus doborârea la schimb a unui avion rus. Replica Ambasadorului Rusiei la Washington a fost, de asemenea, radicală: „Apelurile unor senatori americani depăşesc cu mult bunul simţ. Un atac deliberat asupra unei aeronave ruseşti în spaţiul aerian internaţional va însemna o declaraţie deschisă de război asupra celei mai mari puteri nucleare”. De asemenea, Anatoli Antonov a mai adăugat că: „Un conflict armat între Rusia şi SUA e radical diferit de unul proxy. Americanii luptă de la distanţă în Ucraina”. Şi s-a lăsat liniştea, după cum limpede aţi observat.
În cazul în care mai vreţi un exemplu, luaţi Criza Rachetelor Cubaneze. Ce-au făcut americanii când s-au trezit cu rachetele nucleare în coastă? Cumva o blocadă navală? Unde? În apele internaţionale! Păi cine le-a dat dreptul să facă aşa ceva? Nicio lege nu-ţi permite să-ţi arogi apele internaţionale. Dar, întrucât era vorba de ei, au făcut-o fără niciun regret. Cam la fel au procedat şi ruşii acum. În plus, au anunţat ferm că s-au săturat de jocurile penibile ale anglo-americanilor.
Nu-i o glumă ceea ce s-a întâmplat. E un semn că Rusia e gata să escaladeze conflictul pentru ca părţile să lupte pe faţă. Adică, dacă NATO insistă, ar trebui să intre direct şi abrupt în conflict. Aceasta este adevărata traducere a ceea ce s-a întâmplat acolo. A ce vă sună asta?
Autor: Dan Diaconu