Săptămâna trecută a fost una dintre cele mai slabe din punct de vedere bursier. De fapt, privind spre piaţa americană, putem spune că a fost cea mai proastă din ultimii doi ani. Scăderea DOW cu 666 puncte (ce număr!) trage semnalului de alarmă referitor la atingerea punctului de maxim absolut.
Nu putem şti care vor fi evoluţiile de la momentul acesta, în special din cauza „necunoscutei FED”. În mod normal, dată fiind atingerea unor ţinte de preţ greu previzibile(sau, mai bine spus, greu imaginabile în urmă cu doi ani), FED ar putea lăsa pieţele libere la corecţie. O corecţie care poate însemna – dacă va rămâne controlabilă – o „recesiune tehnică” mai mult decât necesară stării actuale a economiei.
Există şi varianta încercării de temperare a actualului trend printr-o stimulare monetară neortodoxă care-ar avea ca efect însă doar menţinerea unei mişcări laterale pentru o perioadă limitată, mişcare care ar putea permite „întârziaţilor” momente de respiro.
Marea întrebare pe care ar trebui să ne-o punem este însă dacă are cineva curaj să-şi mai asume o recesiune sau, la fel cum s-a tot întâmplat în ultimii ani, se vor acoperi brutal găurile permiţând menţinerea actualei stări de fapt până în momentul în care va fi prea târziu pentru a se mai putea face ceva. De altfel, dacă ne uităm cu atenţie, putem considera că deja suntem într-un asemenea moment. Orice „derapaj” economic poate conduce la deraieri masive ale băncilor. O deraiere a sistemului bancar implică, după sine, riscuri sistemice(aşa zice teoria; personal nu sunt de acord cu ea!), astfel încât se va pune problema salvării acestora. E soluţia clasică pe care o aplică statele la fiecare recesiune majoră. Însă, setup-ul actual găseşte statele supraîndatorate, astfel încât nici nu se mai poate pune problema ajutoarelor de stat. Şi-atunci?
Ei bine, de-abia de-aici începe dansul. Ce se poate întâmpla în momentul în care-ţi explodează bomba în casă? O minimă pregătire există, dar aceasta nu înseamnă că efectele vor fi dintre cele blânde. Experimentele făcute de către europeni arată că se poate supravieţui aplicând metode neortodoxe, care în niciun caz nu au de-a face cu economia de piaţă. Confiscarea depozitelor(de-aceea s-au făcut eforturi considerabile în aducerea la suprafaţă a banilor „ţinuţi la ciorap”), splitarea grosolană a portofoliilor bancare astfel încât gunoiul să fie ghidat spre o „Bad Bank” asumată de către stat(Dumnezeu ştie cu ce bani!) cu „revigorarea” păcătoşilor şi, nu în ultimul rând, aplicarea propagandei deşănţate care să afirme răspicat că problemele au luat sfârşit.
Toate acestea însă nu vin la pachet cu mângâieri prieteneşti pe creştet. Sub nicio formă! Unda de şoc va topi masiv locuri de muncă – dinspre privat spre stat – va conduce la reduceri drastice ale nivelurilor salariale şi la deprecieri masive ale preţurilor deja mult prea umflate. Piaţa acţiunilor va fi prima lovită, însă va fi urmată instantaneu(cel puţin la noi) de piaţa imobiliară unde nivelele de preţ sunt mai mult decât aberante. Însă nu nivelul preţurilor va forţa depreceierea, ci incapacitatea de plată în care vor intra cei împrumutaţi. Chiar dacă la noi s-au făcut eforturi susţinute de eliminare a riscului valutar prin conversia la moneda naţională, acestea reprezintă fix o frecţie la un picior de lemn deoarece tocmai cei care şi-au menţinut creditele în valută vor avea de câştigat.
Ştiu că pentru mulţi sună ciudat, însă realitatea va fi mai cruntă decât cred unii. Ştrangularea consumului şi reorientarea către intern va conduce la echilibrarea cursului valutar, poate chiar la o apreciere a leului faţă de euro. Aceasta atât pe fondul exporturilor crescute ale ţării cât şi pe fondul aprecierii dobânzii de intervenţie. Orice apreciere a dobânzii operată în centrul regional(BCE) sau în cel mondial(FED) are ca efect o multiplicare spre periferie. În acest fel, creşterea dobânzilor va fi mult superioară spre periferii faţă de centru. Această presiune a dobânzii, precum şi condiţiile laxe de pe piaţa împrumuturilor de la noi, vor conduce la suferinţe majore fix la cei care se credeau protejaţi prin „legarea” ratelor de leu. Se va dovedi astfel că mişcarea a fost una neinspirată, iar captivii care până acum au suferit de „teroarea francului elveţian” vor sfârşi epuizaţi în „teroarea leului autohton”.
Personal cred că suntem în momentul zero al ieşirii pe cash. Va trebui însă să acordaţi o atenţie sporită plasamentelor pentru a evita topirea economiilor în malaxorul prin care urmează să trecem. Apele încep să se tulbure, astfel încât aveţi mare grijă pe unde vă aventuraţi.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice