În Iran urmează să se desfăşoare o trilaterală extrem de interesantă: Rusia – Turcia – Iran. Luate după politica pe care o au în momentul de faţă, cele trei ţări par convergente, cu toate că Turcia se află din punct de vedere militar în altă alianţă. Este însă ciudată această întâlnire în condiţiile în care conflictul din Ucraina se află într-un stadiu de echilibru fragil între SUA şi Rusia. Orice extracţie din tabăra adversă poate avea efecte devastatoare.
Aşa cum veţi vedea în continuare – şi cum probabil aţi simţit – este o întâlnire de urgenţă. Ce-şi doreşte fiecare de la această întâlnire? O să încep cu ruşii, care continuă să-şi cimenteze relaţiile cu Iranul deoarece pe teritoriul iranian se va desfăşura cea mai importantă parte a drumului „Rusia-China” un proiect major, similar Belt&Road. Ce doreşte Iranul? O ieşire cât mai rapidă din zona sancţiunilor pentru a putea profita de preţurile ridicate ale hidrocarburilor. Dar Turcia? Aici e cea mai complexă problematică. Turcia nu-şi doreşte sub nicio formă Kurdistanul independent. Cu un asemenea ghimpe în coaste, ea poate pierde o groază de teritoriu. Iar cu o asemenea ameninţare la graniţe e limpede că nu poate fi linişte acolo. Asta pentru că un Kurdistan care i-ar anexa teritoriile ar lăsa o Turcie extrem de slabă din punct de vedere politico-militar.
În principal niciuna dintre cele trei probleme nu pot fi rezolvate urgent. Proiectul rusesc mai are ani buni până la finalizare, cu iranienii se desfăşoară un tango care şi el mai are destul până la a se îndeplini, iar problema turcă … ei bine aici e o problemă adâncă.
Fără doar şi poate, Erdogan şi-a axat politica în vederea interesului Turciei. A făcut tot ce i-a stat în picioare pentru ca ţara sa să devină independentă faţă de SUA care-i parazitase instituţiile încă de la Război încoace. Curăţenia făcută de Erdogan a fost una exemplară, redând pentru prima dată în ultima sută de ani Turcia locuitorilor săi. Au încercat să-l ucidă, au încercat să-l asasineze economic, dar n-au reuşit. Cu toate acestea este o problemă pe care o ştie puţină lume.
Erdogan este extrem de bolnav. Starea precară de sănătate îi va mai permite să-şi exercite puterea doar câţiva ani. Mă rog, nimeni nu poate estima acum cât. Cert este că vremea sa apune. Marea problemă a eroilor de tipul Erdogan este aceea că nu au timp pentru a-şi asigura succesiunea. Cam asta s-a întâmplat şi cu Erdogan. Personal nu văd în jurul său decât yesmeni sau oameni care, în ciuda faptului că sunt competenţi în zona lor de acţiune, nu au orizontul necesar preluării puterii. Tabăra adversă partidului lui Erdogan este plină de trădători occidentalişti, ţinuţi pe bani o perioadă mult prea lungă de timp şi care trebuie să înceapă să „producă” pentru stăpânii lor.
Din această perspectivă, trilaterala Rusia-Iran-Turcia capătă o altă perspectivă. Nu-mi dau seama ce se va juca acolo, dar este extrem de ciudată întâlnirea. Ca să nu mai vorbesc că seamănă ca două picături cu ceva ce-am mai citit. Şi dacă am citit, deja mă cutremur pentru că ştiu ce determinare poate avea omul care-şi vede sfârşitul în faţă şi-mi dau seama că imaginile pe care le credeam îndepărtate pot deveni extrem de prezente în viitorul imediat.
Erdogan, pentru a-şi asigura o succesiune, dar şi pentru a rămâne aşa cum doreşte în memoria turcilor, are nevoie de ceva măreţ, care să schimbe destinul la nivel mondial. Putin, de asemenea, are nevoie de o ruptură masivă în tabăra adversă. Iar Iranul este vectorul care abia aşteaptă să se ralieze unei mişcări în direcţia interesului său. Ne aşteaptă o surpriză? Vom vedea, dar dacă se va lăsa cu surpriză, vă spun încă de pe acum că va fi una extrem de mare şi tragică.
Autor: Dan Diaconu