În condiţiile în care Anglia se comportă ca pion al SUA în provocarea Rusiei, este cât se poate de clar că întregul activ al ţării se află în pericol. Mai ţineţi minte Al Doilea Război Mondial şi ce s-a întâmplat cu aurul de-acolo? Vă spun eu: a luat drumul SUA pentru a se putea cumpăra arme.
Într-un teoretic război Rusia-Anglia ce se va întâmpla cu aurul de-acolo? Dar într-un război SUA-Rusia, ce se va întâmpla cu teoreticul aur stocat la americani? Bineînţeles că nimeni nu va mai şti nimic. Vor rămâne doar nişte hârtii care vor cădea sub efectul unui acord de pace, conform căruia totul se ia de la zero.
Aţi înţeles de ce nemţii şi-au repatriat aurul? Aţi înţeles de ce belgienii, olandezii şi, acum, ungurii au făcut acelaşi lucru? Trebuie să fii redus intelectual să nu înţelegi. În acest context, aţi înţeles de ce aurul nostru stă depozitat aiurea?
Când Orban a anunţat că-şi repatriază aurul, unu’ din BNR s-a apucat să arate el doct că e o măsură populistă, că s-au cheltuit bani cu transportul lui. Zău, Gogule? Păi şi cu stocarea lui la Londra cât se cheltuieşte?
O altă opinie tembelă este că, depozitat într-o instituţie străină de prestigiu, Dumnezeu ştie care!, aurul românesc are lichiditate. Lichiditate pentru ce?, aţi putea întreba. Pentru chipurile un atac speculativ asupra României. Pentru cazul unui război, al unui dezastru s.a.m.d. OK, teoretic judecata are valoare. Însă, dacă vedem că rezervele internaţionale ale ţării au 35 mld. $ şi că aurul reprezintă 103,7 tone, întreaga logică pică. Dacă ai atâta purcoiul de bani de ce-i ţii în bănci străine? Sau, dacă vrei lichiditate, de ce ţii banii la FED şi nu cumperi aur în banca aia în care-l ţii(că doar dacă e depozitat acolo ai lichiditate şi oricând poţi să-l pui garanţie dacă ai nevoie de bani)? Iar din punct de vedere al stabilităţii, cu siguranţă că banii ăia sunt mai siguri în aur fizic decât în hârtii emise fără acoperire. Sunt curios cum pot demonstra cei responsabili cumpărarea certificatelor americane de trezorerie la preţuri de nimic în condiţiile în care România s-a împrumutat de pe piaţa internaţională la dobânzi cocoşătoare? Desigur, n-o pot justifica. La fel cum nu pot justifica nici împrumutul de 20 mld. $ luat de băsescu pentru ca BNR să împrumute băncile comerciale(atenţie instituţii financiare străine!) care, la rândul lor, să împrumute statul la dobânzi mai mari. Ciudată logică, nu-i aşa?
Şi-acum, pentru că finanţele mondiale sunt pe sponci, o să vă mai pun o întrebare: ştiut fiind că în cazul unui şoc financiar mondial cam toate instituţiile bancare se vor duce de râpă, cine va salva la noi băncile şi, mai ales, cu ce bani? Vă reamintesc faptul că, pentru contracararea efectelor ultimei crize, BNR a diminuat RMO la nivele infime. Desigur, aceste rezerve sunt la nivele similare ţărilor dezvoltate, dar, repet, în cazul în care băncile vor avea nevoie de infuzii de capital(şi vor avea!) cine le va ajuta şi cu ce preţ? Întreb şi eu, iar celor care se pregătesc să dea replici tembele le voi arunca în faţă retorica din 2008 în care, o grămadă de bancheri locali şi din afară „demonstrau” că statul trebuie să bage bani pentru că, nu-i aşa, băncile pe care le păstoreau ei aici sunt bănci locale, nu străine. Curat murdar, monşer!
P.S. Fac o precizare pentru a nu fi acuzat de partizanat. Operaţiunile BNR, conform legii, se fac pe baza unor analize de oportunitate. Din acest punct de vedere, BNR a decis că, pentru o mai mare lichiditate, aurul stă mai bine într-o bancă internaţională. Însă, din punct de vedere personal, cred că aceeaşi lege ar trebui să precizeze clar că aurul – ca valoare nevolatilă – ar trebui păstrat în ţară. În mod ipotetic, presupunând că am fi atacaţi de o ţară care ne-ar confisca rezervele de aur, acest lucru ar fi considerat un jaf. Dacă însă, în nişte evenimente internaţionale complicate, aurul dintr-o bancă internaţională se volatilizează, deposedarea noastră de acel aur ar putea fi rezolvată inclusiv prin falimentul acelei instituţii.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice