Între timp, în aceeași sfidare a dreptului internațional, SUA au instituit o blocadă navală similară celei din timpul crizei rachetelor cubaneze. Petroliere chinezești și rusești, care nu făceau altceva decât să execute contracte comerciale de transport petrol, au fost întoarse din drum. Mai mult, două petroliere rusești au fost arestate de americani, cu suport britanic. Aici avem de-a face deja cu piraterie. Iar pentru ca treburile să meargă și mai departe, regimul american a anunțat că echipajul navei Marinera va fi inculpat penal.
Psihologia lui Trump e una cât se poate de simplă, una de copil răsfățat. Ce face un copil răsfățat, care știe că nu răspunde pentru actele sale? Se întinde și mai mult. Așadar, în prima fază comite o încălcare grosolană a normelor internaționale, atacând arbitrar o țară independentă și răpindu-i președintele. Apoi stabilește o blocadă cu de la sine putere, după care se apucă să aresteze nave în apele internaționale. În apele internaționale nu poți face așa ceva.
S-a oprit? Nicidecum. A deplasat bombardiere în Anglia vizând o nouă acțiune agresivă împotriva Iranului. Aici treburile sunt clare, similare celor din Irak: SUA e cea care atacă, iar Iranul va ataca Israelul. Astfel Iranul va fi văzut ca un agresor gratuit. Manifestațiile din Iran nu sunt nerecunoscute de regim, doar violențele fiind combătute. Nu înțeleg care-i diferența dintre manifestațiile de acolo împotriva regimului și cele din SUA împotriva lui Trump sau cele dion Franța împotriva lui Macron. Ele însă sunt organizate de o rețea densă de spionaj, pe care, din nou, regimul de la Teheran n-a anihilat-o din timp.
În Taiwan, SUA a deplasat „ajutor militar”. E vorba de arme de ultimă oră. Din nou, o încălcare grosolană a convențiilor. Copilul răsfățat face strict ce vrea, iar adulții care sunt direct loviți de acțiunile sale stau și privesc tâmp.
Putin, într-un interviu referitor la Venezuela(dar care ar trebui să aibă reverberații inclusiv la Teheran), a spus că Rusia nu poate proteja un regim care se dărâmă din interior. Într-adevăr, Delcy Rodriguez a arestat șeful armatei din Venezuela, prin ordinul căruia a fost dezactivată întreaga antiaeriană a Venezuelei. Acum știm clar că acolo nu a fost vorba de sisteme nefuncționale, păcălite de tehnologia avansată americană, ci, pur și simplu, de dezactivarea voită a lor și o trădare de cea mai joasă speță.
În ceea ce privește Iranul, din nou situația e sensibilă. Regimul de acolo trebuie să-și găsească echilibrul. De asemenea, declarația lui Putin elimină posibilitatea ca liderii iranieni să se refugieze în Rusia, ideea fiind că Rusia nu vrea să se transforme în cimitir de elefanți. Dar, sincer să fiu, dacă Rusia se transformă ca efect al unei proaste înțelegeri a momentului în URSS-ul anilor 90, fuga liderilor iranieni are toate șansele să se transforme în ceva similar fugii lui Honecker din Germania Democrată.
Până aici putem înțelege, dar sunt chestiuni care efectiv sunt de neînțeles. China și Rusia privesc halucinate ceea ce se întâmplă. Dau declarații sterpe, fac intervenții inutile la ONU. Povestea însă e cât se poate de simplă: ambele își joacă acum cartea existențială. Ambele vor să evite războiul, dar evitarea confruntării directe echivalează cu moartea prin sufocare. Petrolul venezuelean e abia începutul. Ceea ce se petrece în Iran este faza a doua, iar de-aici China va suferi amarnic deoarece pasul trei este blocarea petrolului arab. Și stop joc. În cazul Rusiei, tergiversarea și jocul europenilor este un teatru fals. În realitate nu e nicio disensiune. Zelenskyi a primit ordin să atace alte zone sensibile ale Rusiei, iar Ucraina continuă să sleiască Rusia. După ce se închide și ecuația iraniană, Rusia e din nou izolată în apele reci și Anaconda își poate face de cap.
De altfel, oficialii ruși au sesizat situația. În Dumă situația e ultra-tensionată deoarece, practic, Trump a comis o agresiune peste care nu se poate trece. Atacul unui vas sub pavilionul tău în apele internaționale este, dincolo de piraterie, un atac asupra teritoriului tău suveran. Atunci când operațiunea este executată de un stat totul echivalează cu o declarație de război. În acest fel, Rusia e obligată să răspundă. Am citit opinii ale unor apropiați de-ai sistemului rusesc de putere care spun că, în realitate, Rusia e avantajată de ceea ce se întâmplă întrucât Venezuela ar fi doar o ceață falsă pentru a se deschide preluarea Groenlandei urmând ca, astfel, să se desființeze NATO. E fals. Cel mai probabil presiunile care se fac sunt menite a forța mâna Danemarcei pentru A VINDE Groenlanda, după modelul Alaska. SUA va promite niște bani care nu vor ajunge niciodată – așa cum s-a întâmplat cu vânzarea teritoriilor rusești din nordul Americii – și își vor asigura preluarea „legală” a Groenlandei. De altfel au apărut deja numeroase voci în politica daneză care afirmă pe șleau că „mai bine o vindem decât să ne fie luată”.
Mergând însă pe scenariul desființării NATO, nici aici situația nu e viabilă deoarece SUA își va păstra parteneriatele care o interesează și care răspund intereselor sale imediate. Iar presiunea asupra Rusiei nu va scădea. Nici în ceea ce privește China treburile nu par viabile deoarece, cu toate că nu pare, China e cea mai lovită întrucât SUA lucrează la destabilizarea și deturnarea partenerilor săi comerciali. Și atunci când partenerii comerciali sunt deturnați, China poate face implozie. Nici nu mai e nevoie să o ataci militar.
Întrebarea pe care și-o pun toți în clipa de față este simplă și radicală: care-i soluția? Sincer, singura ieșire pe care o văd constă ori în scufundarea a cel puțin două portavioane americane(poate fi făcută prin operațiuni proxy), instituirea de sancțiuni comerciale în oglindă și arestarea masivă a vaselor de transport marfă americane, dar și țintirea vizibilă din satelit a bazelor americane din Pacific și Europa(punerea rachetelor în poziție de tragere). Sau, într-un scenariu și mai dur, suplimentarea acestor acțiuni cu ocuparea statelor baltice. Și e stop joc garantat. Trump joacă la cacealma, dar face parte dintre cei care atunci când văd țeava rece a pistolului îndreptată spre el, pur și simplu face în pantaloni. Indiferent ce au negociat unii sau alții cu Trump nu e valabil. Dacă nu-și iau destinul în mână și nu bat cu pumnul în masă, atât rușii cât și chinezii sunt morți.
Personal, consider că deja s-a trecut de ceasul al doisprezecelea în ceea ce privește puterea ruso-chineză. Istoria face diferența între cei care-și așteaptă destinul și cei care și-l iau prin intermediul voinței proprii. Rusia și China par a aștepta să le vină destinul de undeva din cer. Nu, nu va fi așa! Ambele își riscă existența din cauza propriei lașități. Rusia a asistat pasivă la încălcarea de către SUA a promisiunii „not one inch”, a asistat pasivă la extinderea continuă a NATO și a proxy-ului său economic UE, a asistat pasivă la radicalizarea Ucrainei, la atacurile coordonate de NATO împotriva sa, la alungarea sa din Siria și la toate celelalte golănii. A ajuns cu spatele la zid. Dacă nu reacționează acum, moare.
China, de asemenea, a jucat după toate regulile internaționale, dezvoltându-se în frameworkul care avantaja SUA. Acum e strânsă cu ușa în ceea ce privește Taiwanul, e înghesuită de reînarmarea Japoniei, de o rețea întreagă de alianțe toxice ale SUA în zona intereselor sale. A ezitat când a fost vorba să prăbușească dolarul, ezită și acum când e alungată rușinos din Venezuela. Calculele de pe hârtie arată limpede că SUA nu mai e de mult o putere. Atacul din Venezuela s-a făcut prin corupție. Nu a existat nicio tehnologie revoluționară, doar o corupere a unora din interior. Iar coruperea respectivă a putut fi posibilă ca efect al neimplicării celor două puteri în sprijinirea structurală a Venezuelei. Cumva la fel e și în Iran. China s-a comportat mai degrabă ca un parazit, înfruptându-se cu petrolul achiziționat cu discount masiv, ca efect al sancțiunilor internaționale impuse de SUA. Rusia, cu toate că a fost ceva mai apropiată din punct de vedere politic de regimurile respective, tot cu fundul în două luntre a stat.
Vestea proastă atât pentru China cât și pentru Rusia este că evenimentele de ieri au rolul de a împărți apele. Dacă SUA scapă și de data aceasta – în condițiile în care din punct de vedere practic e în rahat – atunci cele două vor trebui să conștientizeze că marele imperiu hegemonic urmează să le devoreze pe fiecare în parte. Iar căderea sa – care este cât se poate de naturală – se va mai prelungi cel puțin două generații, ducând lumea într-o fundătură chiar mai mare.