La început au existat accidente logistice minore. Ba nu ajungeau mărfurile la timp din cauza unui gestionar, ba era de vină un şofer beat s.a.m.d. Aşa se face că puteai să te trezeşti că nu găseşti ulei sau zahăr. Păreau simple accidente. Dar ce conta asta? Puteai oricând să-ţi iei o gustare de pe stradă, o cafea mai dulce sau mai amară, s.a.m.d. Preţurile erau bune şi totul părea liniştit.
Când m-am trezit eu, adică momentul în care am conştientizat cât de cât lumea în care trăiam, a fost undeva prin 1979. La o coadă, evident. Nu înţelegeam de ce trebuie să stau acolo în loc să explorez împrejurimile blocului alături de amicii mei. Din dilemă m-a trezit smucitura mamei care-a dat buzna în alimentară târându-mă până la un raft de unde a înhăţat câteva pachete cu zahăr după care s-a mutat la alt raft de unde a pus mâna pe nişte sticle unsuroase. „Ulei”, mi-a spus ea rapid. Apoi, în apropierea casei, mi-a pus în mână un coş în care a înghesuit jumătate din ce luase. „Plăteşti banii ăştia la casă şi te prefaci că nu eşti cu mine!”. Scurt şi eficient. Încă îmi amintesc asta. Apoi am plecat la joacă.
Treaba s-a tot repetat pe măsură ce timpul a trecut. Ai mei aveau discuţii referitoare la carne. La un moment dat, în apartament a apărut o nouă hardughie: un frigider care, aveam să aflu, nu era frigider, ci congelator. Nu mai aveai cum să rezişti altfel deoarece trebuia să faci combinaţii extreme: cumpărai câte jumătate de viţel(era interzisă tăierea, dar se practica în masă). Aici era o problemă deoarece viţelul îl cumpărai de undeva din zona rurală şi riscai ca la un control al Miliţiei să te găsească în portbagaj cu „corpul delict”. Mă rog, şi asta se rezolva împărţind „prada” cu miliţienii.
Îmi e foarte greu să fac o prezentare riguroasă. Ţin minte că, la un moment dat, pur şi simplu nu mai găseai nimic. Absolut nimic! Doar pâine pentru care stăteai la coadă. În rest, erau vestitele cozi la „poate-or băga ceva” sau „am auzit că bagă pui”. Baza era sistemul alternativ. Din fericire ai mei, pe lângă o reţea extinsă de furnizori(chiar şi pentru condimente banale precum piperul trebuia să ai „omul tău”), baza o aveau în casa noastră de la ţară, unde stăteau bunicii. Practic, pe baza acelei gospodării, îşi puteau asigura traiul de zi cu zi.
Pentru un om din ziua de azi e greu de înţeles cum poţi ieşi pe stradă şi, dacă ţi se face foame, efectiv să nu ai ce să mănânci. Asta era realitatea de atunci: efectiv nu aveai ce să mănânci. Erau unii care n-aveau ce să mănânce acasă, aşa că pe stradă nici nu se punea problema! Poate, dacă aveai noroc să găseşti ceva cornuri pe la Pâine. Nu existau fast food-uri sau altceva similar. Erau restaurante care mai aveau câte ceva, dar era destul de greu.
Încălzirea era o problemă. Apa caldă la fel. Aici n-aş avea ce să spun întrucât Bucureştiul de azi al lui Nicuşor este, probabil, la un nivel similar celui de atunci. Cert este că apa caldă venea cu program. Nu aveai non stop. În ceea ce priveşte căldura, era cam după cum ţi-era norocul. Dacă erai mai aproape de punctul termic era ceva mai bine, altfel jale. Ţin minte că aveam calorifere electrice care mai încălzeau cât de cât camerele. Ceva mai târziu, tata a venit acasă cu o hardughie din teracotă. Era o sobă electrică. A băgat-o în priză şi a sărit siguranţa ca racheta. A trebuit să-i facă circuit electric separat şi şi-aşa o mai scotea din priză din cauza că se dădea totul peste cap.
Apoi au venit întreruperile de curent. Degeaba aveai hardughii electrice dacă nu aveai curent. Uite-aşa, pe perioada în care se oprea curentul, în timpul iernii, bucătăria devenea camera principală. Uram acele restricţii.
Probabil descrierea mea este destul de superficială. Cei care-au trăit acele timpuri ceva mai conştienţi decât mine, probabil ar putea da detalii mult mai exacte. Cert este că totul începe de la o chestie minoră.
Dacă faci parte din generaţia care n-a avut contact cu comunismul reţine ceea ce ţi-am spus anterior: totul începe cu o chestie minoră! Ai putea să-ţi reaminteşti nebunia COVID. „Durează doar o lună”, „mai trebuie să aşteptăm până se aplatizează curba”, „avem nevoie de mai multe restricţii”, „n-ai voie să ieşi din casă noaptea”, „luptăm împotriva COVID cu tancul şi armata”, „trebuie obligatoriu să te vaccinezi” s.a.m.d. Ce trebuie să înţelegi din toate acestea e faptul că dezastrul nu vine niciodată brusc, ci treptat, exact ca-n povestea corporatista cu broasca a cărei apă este încălzită doar cu câte un grad pe zi şi care sfârşeşte fiartă.
Începem o serie de restricţii care încă de pe acum se arată groaznice. Benzina şi motorina practic s-au dublat. Alimentele încep, încet şi sigur, să dispară de pe rafturile magazinelor. Oferta, treptat, se va reduce. „Iluminaţii” de la Bruxelles vor să pună la punct o chestie de-a dreptul ucigătoare: limita de gaz pe cap de locuitor. Cum vine asta: Simplu: dacă limita de gaz e de 1mc pe zi, iar în acelaşi imobil sunt patru persoane, asta înseamnă 4mc de gaz pe zi, adică120 mc de gaz pe lună. „E bine, vor striga cei mai săraci, să sufere bogaţii!”. Suferă bogaii? N-aş zice. Cine-i bogat găseşte întotdeauna soluţii alternative, culminând cu cea de părăsire a acestei zone tembele a lumii. Ceea ce nu înţeleg săracii este că, de afectat va fi afectată nu clasa bogată, ci cea de mijloc. Această clasă va îngroşa rândurile săracilor, iar săracii vor deveni şi mai săraci. De ce? Asta-i regula, aşa funcţionează societatea umană de când lumea!
În ceea ce priveşte măsura metrului cub de gaz pe cap de vită furajată, aceasta are un singur scop, anume să-i aducă pe săraci în spaţii cât mai mici. Veţi vedea o mişcare naturală către împărţirea spaţiilor. Unde-am mai văzut asta? Cumva în „komunalka”? Aşa-i că nu ştiţi ce-i asta? Citiţi, căutaţi şi cruciţi-vă!
Vă uitaţi la războiul din Ucraina şi faceţi galerie care ucrainenilor, care ruşilor, uitând un lucru elementar: noi n-avem de-a face cu acel conflict! Nu-i treaba noastră! Evident, aşa v-au spus şi politicienii la început. Mai ţineţi minte cum spunea Plăvanul că România nu se va implica în conflict? Apoi ne-am implicat „umanitar”, apoi am trimis „arme defensive”, apoi am mimat că nu ne mai sunt bune MIG-urile şi le-am dat ucrainenilor(apropo, MIG-ul şi elicopterul de la Constanţa au fost date jos de un echipament antiaerian S-200 aparţinând ucrainenilor, cu binecuvntarea americanilor), iar acum ne-am transformat în capul de pod al transferului de armament greu către Ucraina. Vedeţi, totul treptat. Şi uite-aşa, ne trezim într-un alt setup, fără să ştim „ce s-a întâmplat”.
V-am povestit pe Telegram, MeWe şi Matrix ce-a păţit cu jurnalista germană Alina Lipp, căreia, pentru că a spus adevărul despre atrocităţile ucrainene din Donbas, i s-au cofiscat banii din bancă. Atât ei cât şi tatălui său. Democraţie, frăţioare! Sau de vloggerul pro-rus leton arestat din 17 martie pentru „trădare”. Fără proces, fără nimic. Aşa, pur şi simplu! Sau despre confiscările aberante ale activelor unor indivizi(uneori chiar şi cu cetăţenia ţării respective) doar pentru faptul că sunt născuţi ruşi! Culmea, acţiune aplaudată de aceeaşi sărăcime. Sărăcime care nu conştientizează că yahtul ăluia „de neam prost” este întreţinut de alţi săraci care astfel nu mai sunt săraci. Odată confiscat yahtul, săracul ăla îşi pierde locul de muncă şi, cel mai sigur, yahtul se va scufunda. Şi odată cu el toate oportunităţile din jurul său(curăţenie, întreţinere, servicii portuare s.a.m.d.).
Ceea ce n-au înţeles oamenii care-au trecut prin comunism(şi nu numai) este că nu împărţind sărăcia(sau confiscând bogăţia) se va ajunge la un nivel superior. Niciodată! Am văzut-o în URSS şi în întreg Estul Europei, am văzut-o în America de Sud de-atâtea ori şi am văzut-o, dacă vreţi, în acel tembel şi imbecil eveniment al istoriei cunoscut sub denumirea de „Revoluţia Franceză”. Studiaţi istoria ca să vedeţi în ce hal au ajuns oamenii imediat după ce minţile înfierbântate ale revoluţionarilor devianţi au făcut regulile după cum i-a tăiat capul. Ce picaj dezastruos a avut atât agricultura cât şi industria. Despre asta nu se spune nimic în manualul de istorie, la fel cum nu se spune nici despre manipulările ordinare care au declanşat acel eveniment! Mă rog, multe nu se spun acolo.
Există însă o diferenţă fundamentală între nefastul pe care l-am trăit şi nefastul care urmează. Dacă înainte am suferit pentru ca ţara să-şi plătească datoriile, acum suferim fix de pomană, în numele unor interese ale unui grup restrâns care n-au nicio legătură cu noi şi ţara asta amărâtă. Dacă pe Ceauşescu l-am pedepsit că ne-a lăsat fără datorii, pe nemernicii ăştia de-acum, care ne-au îngropat în datorii, îi iertăm frăţeşte. Totul porneşte de la noi. Ăsta e adevărul!
Autor: Dan Diaconu