Au fost cinci elemente care au contribuit la stabilirea dolarului ca monedă de rezervă.
Primului îi vom spune plastic „blatul ocult” şi se referă la necesitatea din acel moment de a se putea controla întreaga economie a lumii dintr-un singur loc, destul de îndepărtat de furtunoasele zone de conflict.
Cel de-al doilea element a fost acoperirea palpabilă a monedei de rezervă în aur. De asemenea, moneda de rezervă trebuia să aibă în spate cea mai mare mare rezervă de aur din lume. Întrucât la vremea respectivă şi alte monede aveau acoperire în aur a devenit necesară şi stabilirea unui sistem bazat pe încredere în ceea ce priveşte deţinerea aurului unora de către alţii, cu garanţia că la orice moment şi indiferent de poziţia ţării respective aurul îi va fi înapoiat. E un sistem suprem de garantare a materialului care acoperea moneda de rezervă şi celelalte monede principale.
Al treilea element esenţial a fost stabilitatea şi predictibilitatea politică a statului care deţine moneda de referinţă. E clar că era obligatriu ca ţara aleasă să nu aibă parte de lovituri de stat sau de un climat care ar putea transforma naţiunea respectivă într-una problematică, din cauza căreia paradigma monetară să se schimbe peste noapte.
Al patrulea element a fost situaţia economică solidă a naţiunii. Statul ideal trebuia să aibă o largă clasă antreprenorială şi, de asemenea, o largă clasă de lucrători care să fie taxaţi, astfel încât să se formeze un ciclu economic extrem de solid ş funcţional. De asemenea, respectiva ţară trebuia să fie suficient de mare şi dinamică astfel încât să se poată menţine ca naţiune dominantă economic.
Ultimul, dar nu cel de pe urmă, a fost cel referitor la existenţa în acea naţiune a unui sistem financiar funcţional, auto suficient şi solid, astfel încât să poată susţine întreaga economie mondială.
Toate aceste principii asigurau că respectiva naţiune este, nu doar cea mai bogată din lume – ca efect al funcţionalităţii maşinii sale economice
Prin prisma criteriilor menţionate e simplu de înţeles de ce a fost aleasă SUA. Blatul ocult nu mai trebuie demonstrat. Acoperirea în aur a dolarului era mai mult decât palpabilă, iar cantitatea de aur din rezerva SUA era cea mai mare din lume. Funcţionarea sistemului politic, de asemenea, era impecabilă. Spre deosebire de restul statelor lumii, SUA nu avusese decât un singur incident intern, cel al Războiului Civil, tranşat în 1865 în favoarea sistemului politic consacrat al statului american care nu a avut impact asupra sistemului politico-social în funcţine. Doar gândindu-ne la transformările radicale suferite de statele europene în secolele XVIII şi XIX, înţelegem că SUA, pe lângă Europa, era un munte de stabilitate, cu alegeri care se desfăşurau la termen, transparent şi absolut necontestabile de către părţi. Situaţia economică, de asemenea, nu poate fi pusă în discuţie. Intervenţiile ale statului nu existau sau erau direcţionate – în momente grele – doar repunerii pe făgaş a economiei reale, fără alte amestecuri inutile. De asemenea, sistemul financiar american, după perioada Marii Crize, s-a dovedit a fi unul reformulat din rădăcini, perfect funcţional şi bine integrat în economie.
Să vedem cum stăm acum, dar luând-o de la coadă către cap.
Sistemul financiar american este unul absolut nefuncţional începând cu criza din 2008. Funcţionalitatea sa e doar una de suprafaţă, la interior fiind mai mult decât putred. Nu cred că mai sunt necesare argumente în ceea ce priveşte acest fapt care-a ajuns aproape o axiomă.
Situaţia economică a SUA, de asemenea, nu e una de invidiat. Şomajul, dar mai ales populaţia neocupată, înregistrează recorduri istorice absolute. Asta se transpune nu doar într-o polarizare socială extremă(despre care vom vorbi imediat), ci şi într-o secătuire a resursei bugetare. În graficul ataşat articolului puteţi vedea evoluţia istorică a deficitului bugetar american. Cred că imaginea e extrem de sugestivă pentru oricine. De asemenea, mai avem de adăugat „vectorul” economic american care în prezent e format strict de Complexul Militaro-Industrial, probabil cea mai coruptă ocultă a tuturor timpurilor. Acest sistem, la momentul actual, nu mai este bun decât să înghită subvenţiile statului, fiind similar industriilor energofage ale ţărilor din Blocul Socialist. Pur şi simplu e mult prea mare, prea ineficient şi prea corupt pentru a mai face ceva notabil. Iar asta nu se întâmplă de ieri-de azi, ci de cel puţin patruzeci de ani! E mult prea mult, chiar şi pentru „cea mai mare economie a lumii”. Care economie n-a putut rezista asaltului chinezesc decât instituind faulturi absolut de neacceptat la momentul „deciziei” de universalizare a dolarului.
Stabilitatea şi predictibilitatea politică internă sunt praf. După furtul ultimelor alegeri, situaţia internă a SUA e explozivă. Şi, culmea, pe zi ce trece, se strâng dovezi din ce în ce mai răvăşitoare în ceea ce priveşte falsa naraţiune în care trăiesc americanii. Falsitatea anchetei anti-Trump care i-a mâncat mai bine de jumătate de mandat exlodează acum, la fel cum a explodat şi „laptopul lui Hunter Biden”, ticăloşia mediatică acoperită cu toată forţa de statul subteran american pentru a-i permite lui Joe Biden să câştige alegerile. Chiar şi aşa, dovezile despre furtul alegerilor prezidenţiale, grosolan executat de către acelaşi stat subteran, se înmulţesc pe zi ce trece, cu toate că sunt acoperite din nou, grosolan, de către aşa-zisa justiţie a SUA. e asemenea, începe să iasă la suprafaţă conspiraţia din 6 ianuariei 2020 în care e implicat până-n gât FBI-ul. Şi multe, multe altele. Vă spuneam în paragraful anterior despre polarizarea socială a SUA şi despre transformarea unei mari părţi a clasei angajaţilor în boschetari întreţinuţi cu bonuri de hrană. Dincolo de aparenta „fixare” prin ajutoare a unei probleme care ar putea degenera în fenomene sociale, avem şi-o altă realitate dată de faptul că acei oameni nu mai plătesc impozite, astfel încât jocul economic se transformă într-o joacă fără fundament.
În ceea ce priveşte acoperirea în aur a monedei naţionale, aceasta s-a volatilizat încă din anii 70(mai precis în august 1971). De fapt problema – pe care am subliniat-o în mai multe rânduri – constă în faptul că SUA … nu mai au aur în rezerve. E micul mare secret al lui Polichinelle. De aceea s-a dărâmat şi un alt pilon esenţial al actualei ordini financiare, anume încrederea în depozitarea aurului la terţi. Pentru a menţine dolarul ca monedă principală, SUA a fost nevoită să menţină aurul la un nivel cât de cât constant. Astfel, în afara operaţiunilor de influenţare specifice serviciilor secrete, SUA a fost nevoită să vândă aur din rezervă pentru a „calma spiritele” atunci când era necesar. Aşa se face că, în momentul în care a fost confruntată cu probleme economice majore, pentru a-şi dovedi stabilitatea, SUA a vândut aur din rezerve, ţinând astfel dolarul la o valoare puternică în raport cu aurul. Când jocul nu s-a mai putut desfăşura, americanii au schimbat paradigma financiar-monetară, trecând de la moneda cu acoperire în aur la cea neacoperită de nimic. Iar consecinţele se văd în viaţa de zi cu zi. Cel din urmă fundament, blatul ocult, încă mai funcţionează. Este, de altfel, singura forţă care mai ţine dolarul în picioare. Întrebarea care-i vine oricui în minte este una simplă şi dureroasă: pentru cât timp acest blat va ţine loc de fundamente?
Noi am mai văzut societăţi trăind în derivă economică pentru mult mai mult timp decât ar fi fost necesar unei reveniri normale la suprafaţă. Ştim că se poate să orbecăi aiurea – ca societate, zonă sau chiar glob întreg – zeci de ani, că inerţia e o forţă extrem de puternică pe care, de cele mai multe ori, o subestimăm. Însă, ceea ce mai ştim e că, de fiecare dată trezirea la realitate se produce. Şi mai ştim că durerea produsă e direct proporţională cu durata beţiei produsă de ignorarea realităţii. Despre asta e vorba şi acum.
Autor: Dan Diaconu