E ciudat cât de mult seamănă Firea cu Iohannis. Şi unul şi celălalt au apărut în politică cu imaginea de aparent independenţi. Ambii au intrat în partidele care i-au propulsat cu puţin înainte de alegeri. Pe mulţi i-a şocat nominalizarea Gabrielei Firea pentru Primăria Bucureştiului. Practic venea de nicăieri, nu avea nicio experienţă în administraţie. La fel cum, pe foarte mulţi i-a şocat modul brutal în care Iohannis l-a spulberat pe Crin Antonescu. Chiar dacă se află pe poziţii aparent divergente, destinul lor pare tras la indigo.
Ceea ce surprinde este traiectoria postelectorală a celor două personaje: atât Firea cât şi Plăvanul se află în apropierea examenului electoral şi se confruntă cu vidul activităţii proprii. Cu ce poate veni Iohannis în faţa electoratului? Ce-a realizat el în mandatul său turistic? Nimic, absolut nimic. Nu are niciun proiect personal. Poate doar dacă trece la realizări incendiile de la Colectiv şi Bamboo. Prin aceeaşi criză trece şi Firea. N-are absolut nicio realizare. Niciun proiect major cu care să defileze. Imaginaţia n-o ajută nici măcar pentru crearea unei fantasme desenate pe hârtie, gen autostrada lui Oprescu. Singura ei realizare pe care-o apără cu dinţii e Speranţa Clişeru.
Ambii se află într-o criză electorală teribilă şi ambii generează cu disperare scandaluri din care speră să iasă cu procente. E o iluzie şi pentru unul şi pentru celălalt. Personal nu cred că Iohannis va mai intra în turul 2 al alegerilor. Indiferent cine va candida dinspre partea sa de eșichier, va merge mai departe în defavoarea lui. Oricât de mult şi-ar dori, singura sa speranţă pentru a merge mai departe este aceea de a-şi elimina potenţialii contracandidaţi. Probabil şi strategia „guvernul meu”, prin intermediul căreia vrea să-l pună din nou pe Cioloş la butoane, e menită blocării candidaturii lui Bubico. E o speranţă inutilă, o iluzie similară iluziei lui Crin din momentul anterior pierderii puterii din PNL şi asta deoarece indiferent ce i-ar da ăluia, el tot va merge la alegerile prezidenţiale. Iar dându-i guvernul nu va face altceva decât să-şi sape o groapă mult mai mare decât cea de acum.
În ceea ce-o priveşte pe Firea, strategia sa este şi mai dezastruoasă. Sperând să-şi extindă electoratul şi visând la un model de Oprescu feminin, crede că prin adoptarea parţială a retoricii #rezist va câştiga marja necesară de electorat pentru a putea merge pe propriile picioare la viitoarele alegeri. Unde, dacă va câştiga, ea se visează în rolul „femeii puternice şi mediatoare”, care e capabilă să unească, nu să dezbine. Adică fix ce i-ar trebui pentru a se marketa, asemeni lui Oprescu, pentru postul de preşedinte. Pe hârtie sună frumos, dar realitatea o contrazice: chiar şi publicul PSD care-a votat-o o asociază cu sintagma „femeia lu’ Pandele”, iar de votat a votat-o doar pentru că era PSD. Altfel nici dracu nu punea ştampila pe „cea mai strâmbăcioasă mufarină”(exprimarea îi aparţine lui Huidu, pe vremea când avea o brumă de umor).În fapt, cu tot acest scandal nu face altceva decât să-şi dinamiteze propriul electorat. În ceea ce priveşte probabilitatea aderării spălăţeilor pe creier din banda #rezist la poziţia Pandelicăi, e greu de imaginat că vreunul din sectă ar vota-o. Şi dacă le-ar tăia mâinile singurul lucru la care s-ar gândi ar fi că trebuie să pună picioarele pe ea.
Cred că m-am făcut suficient înţeles. Destinele celor doi par bătute în cuie. Dar fiecare dintre ei rulează în bula proprie fiind convinşi că sunt invulnerabili. E o performanţa impresionantă a de care sunt capabili sforarii din spatele scenei. Impresionantă pentru observatorii naivi. În fapt totul ţine de modelarea „individului comun”.
P.S. Ca să înţelegeţi mai bine la ce mă refer, vă propun un test banal: desenaţi pe o hârtie două figuri geometrice simple una circumscrisă celeilalte(popular spus, una în interiorul celeilalte, astfel încât să se atingă). După ce desenaţi, verificaţi ceea ce aţi desenat pe hârtie cu asta: https://bit.ly/2NRs1aJ . Magie!
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice