Dan Diaconu: „Avem un câștigător absolut al alegerilor”

Probabil v-ați prins că acel procent este cel al absenților la vot. În ultima perioadă tot văd oameni – mulți chiar dintre cei pe care-i am în listă – care clamează victoria „majorității tăcute”. Spun ei că, iată, clasa politică e terminată din cauza acestei absențe masive. Am învins! – le transmit ei celor care-i citesc. Într-adevăr, o victorie zdrobitoare, însă o victorie asupra lor înșile.

O să vă arăt ce anume capcană ascunde toată flexarea aceasta în jurul celor care „au învins sistemul” stând acasă. În primul și-n primul rând vă voi aminti că numărul total al celor care votează este fals. El a fost umflat din diverse rațiuni: ba pentru a îngreuna cvorumul în cazul unor referendumuri, ba pentru a avea o masă de manevră ascunsă, ba pentru alte ticăloșii. Pe listele electorale sunt extrem de mulți morți; unora dintre ei li se face pomana de șapte ani, iar alții au fost uitați chiar și de către familiile lor. Primarii n-au tragere de inimă să-i scoată de-acolo întrucât, în cazul unor localități mici, corecția ar fi dezastruoasă pentru ei. Apoi, tot pe listele electorale, sunt și „cetățenii lui băsescu”, adică basarabenii care și-au luat cetățenie română, mulți dintre ei strict pentru a face rost de pașaportul pentru Occident. Spre exemplu, în Marsilia mă ia de la aeroport un băiat basarabean care-i cetățean român. Singura lui „atingere” cu România este la reînnoirea documentelor. Atât. Evident, acum caută să-și facă documentele pentru Franța, iar din acel moment „cetățenia” sa română va înceta. Și Grigore din Marsilia se află pe listele de votanți, cu toate că în viața lui n-a votat. Nici n-ar ști ce să voteze!

Este, cred, limpede pentru toată lumea că o halcă dintre așa zișii „majoritari” e compusă din cetățeni inexistenți sau semi-existenți pentru România. Avem apoi o masă de indivizi care nu votează pentru că le e imposibil și nici nu le stă gândul la asta: bătrâni imobilizați, bolnavi în stadii terminale pentru care votul chiar nu contează, oameni cu diverse handicapuri mentale s.a.m.d. Și ei sunt trecuți pe listele electorale. În afara acestor cazuri există o masă compactă de indivizi care refuză votul din diverse rațiuni. Unii nu vor să audă de politică, alții din rațiuni religioase, s.a.m.d. Mai sunt, de asemenea, emigranții noștri care, din dorința de „integrare”, pur și simplu uită de țara-mamă și n-au treabă cu votul. De asemenea, o masă importantă este reprezentată de copiii emigranților care, în ciuda faptului că sunt înregistrați ca cetățeni români, nu mai au decât o legătură conjuncturală cu țara întrucât „țara lor” e cea de adopție. Abia copiii copiilor acestora se vor interesa – mai mult din curiozitate – de România.

Există de asemenea, dar undeva pe ultima poziție, o grămadă de cetățeni care protestează nemergând la vot. Unii o fac pur și simplu pentru că nu se simt atașați de nicio idee politică. Aceștia sunt cei onești care, de cele mai multe ori își asumă poziția tăcut, neașteptând ceva de pe urma ei. Există însă o minoritate gălăgioasă care nu se duce la vot pentru a-și justifica apartenența la așa-zisa „majoritate tăcută”. De fiecare dată după terminarea unui scrutin își pun coroana de învingători și perorează prostii printre prietenii lor. Tot dintre aceștia sunt și cei care profită mediatic în urma lipsei de participare.

Să luăm doar un exemplu: progresiștii marxiști au clamat victoria după eșecul Referendumului pentru familie, spunând că românii au refuzat familia tradițională. Dacă sunteți de acord cu asta, atunci puteți să vă clamați în continuare victoria!

Orice om cu un dram de logică realizează o chestiune simplă: orice confruntare politică e o luptă, iar lupta presupune prezența armatelor pe câmpul de luptă. Nicio armată n-a câștigat ceva prin neparticipare. Lipsa participării este tot invenția marxiștilor care întotdeauna au făcut speculația conform căreia „oamenii nu participă deoarece s-au săturat de burghezi și vor o nouă societate echitabilă”. Care societate echitabilă era fix comunismul. Curat murdar, coane!

Am spus-o de nenumărate ori înainte de alegeri: absenteismul e o prostie. Trebuie să ieși să alegi, chiar dacă votezi împotriva a ceva. Luați ca exemplu alegerile actuale: Plăvanul a fost blocat în visele sale umede. N-a luat majoritatea la care visa pentru a se întroniza dictator. Știați că dorea să schimbe Constituția pentru a-și aranja încă două mandate? Știați că una dintre proiectatele modificări ale Constituției era reprezentată la renunțarea la statutul de stat național?

În condițiile în care deștepții care propovăduiau boicotul ar fi reușit, acum am fi avut o majoritate absolută PNL+USR. Aceasta deoarece conducerea vândută a PSD n-a căutat să-și aducă electoratul la vot întrucât făcuseră blatul pe 20%. De ce 20%? Pentru ca restul de 80% să fie o mega-coaliție capabilă inclusiv să treacă prin Parlament modificarea Constituției, iar PSD să mimeze opoziția. Apoi ar mai fi fost referendumul unde, din nou, „deștepții boicotului” le-ar fi spus oamenilor să stea acasă, iar STS-ul s-ar fi ocupat de cvorum. Doar trebuie și morții ăia de pe liste să fie buni la ceva când trebuie! Iată un scenariu care-a fost eliminat prin implicarea celor care au înțeles că trebuie să iasă la vot.

Acum treburile sunt terminate și, din fericire, am reușit să evităm scenariul dezastruos. Însă nu trebuie să uităm că glonțul ne-a trecut pe la ureche. Doar câțiva milimetri au lipsit! Însă norocul nu se repetă. Înțelegeți că e nevoie de implicare masivă. La urma urmei fiecare luptă pentru mai binele său. Cu capul plecat, în condițiile în care avem o țară a noastră, chiar nu mai merge! E nevoie de implicare, e nevoie ca fiecare să-și spună punctul de vedere.

Nu vă place când politicienii își bat joc de voi? De ce nu le scrieți o hârtie, de ce nu le dați un mail, de ce nu faceți o petiție sau chiar o plângere penală atunci când se dovedește că sunt bandiți? Știu, îmi veți spune că n-are niciun sens. Așa e, dacă mergi ca prostul – așa cum am fost eu la Cotroceni după referendumul de suspendare al lui băsescu – ești de râs. Însă, în momentul în care în același loc ar fi ajuns un milion de oameni, nu cred că băsescu ar mai fi stat vreo secundă la Cotroceni. Nici măcar în țară n-ar mai fi stat!

V-am spus, nu cred în revoluție, ci în schimbarea pașnică a societății, schimbarea începută de jos în sus. Pentru asta e nevoie de implicarea fiecăruia. Nu vă place ceva, scrieți, faceți o reclamație, reacționați. Și spuneți-le tuturor celor care sunt la fel de nemulțumiți să reacționeze. O petiție care sosește la o autoritate a statului nu înseamnă nimic. Dar 1 000, 10 000, 100 000 de petiții cu același subiect pun o presiune insuportabilă asupra celor în cauză. Vreți să schimbați ceva?