Mă mai trage câte-un prieten de mânecă şi-mi spune că greşesc amarnic atunci când atac programul de înzestrare al armatei române. Zic unii că e necesar, că suntem ca în epoca de piatră şi că asta e lumea de azi: trebuie să arăţi că ai cu ce. Poate c-aş fi de acord, dacă n-aş recunoaşte în aceste ziceri doar şabloane ale propagandei. Şabloane şi-atât.
Pentru a nu fi acuzat de afirmaţii nesusţinute, o să iau rând pe rând acuzaţiile, lăsându-vă să trageţi singuri concluziile. O să încep cu cea mai criticată achiziţie: cea a avioanelor F16. Cu ce ne-am ales? Am spus de-atâtea ori că nu sunt decât fiare vechi. Are cineva vreo opinie contrară? F16 este un avion care nu se mai fabrică, depăşit moral şi pentru care am plătit un purcoi de bani. Mai mult, banii ăia i-am dat direct, fără niciun contract de offset. Nicăieri pe lumea asta nu se face aşa ceva! La noi s-a putut, doar reprezentantul Portugaliei alături de americani au fost cei care i-au salvat curul lui Băsescu!
OK, poate putem trece peste povestea cu offsetul şi peste cea politică. Poate că peste tot se fac înţelegeri pe sub masă. Hai să vedem cum stau lucrurile din punct de vedere strict militar. A explicat cineva de ce raza de acţiune a radarului de pe F16 este mai mică decât cea de pe MIG-urile armatei române? Vă surprinde informaţia? Asta înseamnă că între un MIG – folosit în ultima vreme la aratul ogoarelor patriei – şi un F16, MIG-ul ar câştiga lejer duelul aerian. Asta pentru că, într-o luptă aeriană, un factor esenţial este „cine vede primul”. Ai văzut primul, l-ai luat în ţintă pe adversar şi … restul e tăcere.
Poate-mi spune şi mie vreunul dintre susţinătorii achiziţiei de tehnică militară ce plus aduc aceste F16 armatei române? Şi, mai mult, cui foloseşte achiziţia? Sper că n-are nimeni pretenţia să susţină că am putea merge la război cu ruşii. Pentru că, la o asemenea ameninţare nici nu s-ar mai chinui să-şi ridice vreun avion pe cer, ci i-ar pune pe militarii de la sol să „ia în cătare” bravele noastre avioane. Nici pentru lupta împotriva ciorilor nu sunt eficiente; aici jocurile sunt făcute de către praştie. Aşadar, la ce ne folosesc?
Acum vine pleaşca sistemului Patriot. Nu v-au ajuns 600 milioane aruncate pe geam, las că vă dă taica Trump un tun de patru miliarde. Ce-i cu Patriot-ul ăsta? S-a făcut cunoscut în Orient, acolo unde, de-o bună bucată de vreme este folosit de evrei în apărarea teritoriului naţional. Şi e folosit cu succes! Însă, ceea ce nu se spune, este că pe-acolo, arabii care trag în Israel au o tehnică de luptă rudimentară, rachetele ălea fiind doar cu puţin mai performante decât un arc cu săgeţi. Orice sistem convenţional le poate intercepta, nu-i nicio greutate. Să revenim la noi: de cine ne va proteja Patriot-ul? De ruşi? Cred că glumiţi! Presupunând c-ar fi un sistem performant(NU MAI ESTE!) şi că ruşii au rachete rudimentare(nu au, sunt mult peste americani la capitolul ăsta!), tot avem o limitare fizică: nu putem noi opri câte rachete pot trimite ruşii! La cât armament au ruşii, ne-ar trebui cel puţin de 10 ori mai multe sisteme antirachetă pentru a ne proteja. Aşadar e inutil.
Şi-atunci ce-i de făcut? Lucrurile sunt simple şi vechi de când lumea. Întotdeauna au avut succes două categorii de oameni: smardoiul şi inteligentul. Smardoiul pentru că are muşchi şi putere să dărâme tot ce mişcă în jur, iar inteligentul pentru că are puterea de a-l manipula pe smardoi. La fel e şi cu ţările! Experienţa de o istorie ne arată că smardoi nu putem fi oricât de mult ne-am dori asta. N-am avut, n-avem şi nu vom avea cu ce. E prea scump, prea complicat şi, până la urmă, te loveşti de-o variabilă pe care n-o poţi manipula: dimensiunea ţării. Nu suntem o ţară mare. La dimensiunea noastră putem discuta de un oarecare leadership balcanic, dar şi-aici e cu dus şi-ntors deoarece dăm peste Turcia. Nici măcar unul local nu ne este rezervat deoarece avem în coaste o Ucraină de două ori mai mare(Doamne-ajută să se scindeze!). Aşadar, treaba cu smardoiul pur şi simplu nu ne funcţionează.
Singurul ideal pe care-ar trebui să-l urmărim este cel cu inteligenţa. Ştiu, e greu, mai ales în condiţiile în care în mare parte din istorie am dovedit contrariul. Însă lucrurile nu sunt atât de complicate. Şi asta pentru că e de-a dreptul banal să întorci situaţia în favoarea ta. Ţi-a cerut Trump 2% buget de apărare? Foarte bine, fixează-l, dar cheltuieşte cu înzestrarea din propria industrie de apărare. N-ai industrie? Construieşte-o, că doar bani ai de aruncat. Ia să vedem, ce-i lipseşte armatei române? Nu sistemele Patriot, vă garantez asta! Armata română n-are cu ce se deplasa în teatrele de operaţiuni. Încă mergem la război cu ARO 10. Păi de ce nu facem singuri o fabrică de maşini militare? E greu? Cât de greu poate fi? Când ai bani, faci totul bătând din palme. Specialişti există, dacă nu plătim regeşte, doar bani sunt. De ce nu se face asta? Eventual chiar în parteneriat, dar cu cu cedarea licenţei de producţie. E un exemplu care-ar putea fi urmat de nenumărate alte fapte de acest tip. De ce nu se face înzestrarea astfel? V-o spun eu: din prostie.
Cred c-ar trebui să ne intre bine în cap un lucru simplu: niciodată nu ne vom putea bate cu ruşii de la egal la egal, la fel cum nu ne vom putea bate cu americanii. Cel mult putem chibiţa, aşa cum făceau proştii clasei în copilăria noastră. Sărind la înaintare, aşa cum facem acum, nu putem obţine altceva în afara statutului de carne de tun. Asta am fost toată istoria. Nu ne-a fost de ajuns?
România are doar o singură şansă: performanţa economică, performanţa ştiinţifică, performanţa culturală s.a.m.d. Aici, din fericire, greu se poate găsi cineva care să te limiteze dacă eşti inteligent. Aşadar, nu armata trebuie să fie prioritatea, ci dezvoltarea ţării. Banii trebuie băgaţi în infrastructură, în educaţie, în cercetare, nu în sisteme gata făcute. Trebuie investit în noi, nu în alţii. Ăsta e marele secret pe care, în aproape 100 de ani de când suntem o ţară nu l-a înţeles decât un singur om. Un cizmar semi-analfabet pe care l-am trimis în faţa plutonului de execuţie pentru că a îndrăznit să ne arate că poţi face multe bazându-te doar pe inteligenţa ta.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice