Site icon gandeste.org

Dan Diaconu: Arme contra bunului simţ

Totul începe să semene a spectacol prost de comedie. Kamala Harris – ştiţi, proasta aia notorie care acum e vicepreşedinte al SUA – s-a întâlnit în California cu şeful Forţei Spaţiale a SUA. Forţă spaţială care nu deţine nimic altceva decât un logo şi un plan SF pe care l-au prezentat cu mare tam-tam. În urma întâlnirii s-a luat o decizie istorică, anume interzicerea armelor anti-satelit. Cu alte cuvinte, SUA spune oficial că e rău cu asemenea arme, deci le scoate în afara legii.

E ca şi cum şi-ar trage un glonţ în picior. Mă rog, după cum veţi vedea în continuare, pentru neputinţa lor probabil că e explicabil, doar că totul – aşa cum am spus – se transformă într-o comedie proastă. Chestiunea de la care trebuie să pornim e cât se poate de simplă: SUA nu are arme anti-satelit! Nu are nu pentru că nu şi-a propus să aibă, ci pentru că nu e capabilă să le facă. La fel cum nu e capabilă să dezvolte tehnologia hipersonică. La ora actuală SUA mai este lider într-un singur domeniu, anume propaganda. Însă, aşa cum puteţi observa, inclusiv acest domeniu e în picaj. Să nu ne îndepărtăm însă de subiect.

Rusia şi China au arme anti-satelit. Chinezii susţin că au, doar că nu au arătat nimic. Ruşii, în schimb, au demonstrat-o prin teste făcute între 2007 şi 2015. Mai mult, au stârnit furia americanilor atunci când şi-au dat jos un satelit scăpat de sub control cu o asemenea armă. Şi, aşa cum satelitul acela a fost lovit nemilos de arma rusească, americanii au tras către ruşi cu arma propagandei: cum că au rămas particule necontrolate care pot lovi alţi sateliţi, că e dezastru pe orbită şi alte asemenea aberaţii. Cert e că au trecut şapte ani de atunci şi nu s-a auzit de niciun accident.

Ceea ce auzim acum însă este că SUA interzic armele anti-satelit. E lovitură! În scurt timp cred că vor interzice şi armele hipersonice. Şi nu m-ar mira ca Biden-Harris – acest cuplu politic de rataţi jalnici – să instituie regula generală ca de-acum înainte războaiele împotriva intereselor SUA să se desfăşoare doar cu arcul şi suliţa. Cred că lumea tremură. În mod sigur nimeni nu va folosi armele pe care SUA le interzice unilateral. Putin cred că e pe moarte! După ce Radu Tudor şi Gâdea i-au detectat cinci cancere, după ce Gabrel „psihiatrul-casei” l-a încadrat în toate maladiile DSM, iată că a venit şi interzicerea asta strategică. Acum să te văd, Putin! Ştii să tragi cu arcu’? Parcă văd că dai un decret să ţi-l găsească FSB-ul pe Marcu. Cum care Marcu, „Marcu-al nostru”! Uite-aşa devenim şi noi esenţiali.

P.S. Una dintre măsurile de retaliere pe care ruşii le au în vedere în cazul agravării conflictului este aceea a distrugerii sateliţilor GPS americani. Iar atunci va fi jale: tefeleii vor intra cu trotinetuţele în gard pentru că Google Maps nu le va mai indica corect drumul casă-serviciu şi retur. Să nu ziceţi că nu v-am zis!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: https://trenduri.blogspot.com/

Exit mobile version