Cum FMI şi Banca Mondială au anunţat că perspectivele economiilor sunt îmbucurătoare, toată lumea şi-a luat ochii de pe pieţe deoarece, aşa cum suntem obişnuiţi, acolo totul va merge „doar în sus”. Nu-i aşa că e frumos? Se dă semnal de la Înalta Poartă Financiară că e OK şi începe brusc să curgă lapte şi miere peste tot. Minunat!
Doar că, în ciuda credinţei multor indivizi, pieţele nu-s făcute (doar) din percepţii. Mai avem şi fundamentele, iar când fundamentele arată prost, indiferent de percepţie, piaţa se corectează. Şi reciproca e adevărată: chiar dacă percepţiile sunt negative, fundamentele solide fac ca, până la urmă, pieţele să treacă pe plus. Dar totuşi, cum stăm în realitate?
Să vedem un prim semn negativ: un sfert dintre companiile S&P 500 care au raportat profit au ratat ţintele din ultimul trimestru. N-o spun eu, ci Bloomberg Intelligence. Cum traducem? Există o dificultate la nivel general, care ne face să ne punem întrebări! Mai ales în contextul în care marile instituţii financiare ale lumii se chinuie să ne spună că ne merge bine. Ştiţi cum e asta? Precum legendarul măgar pe care Nastratin Hogea a vrut să-l înveţe să nu mai mănânce. Oficial, măgarului îi mergea bine cu din ce în ce mai puţine paie, iar, în final, chiar „s-a învăţat” să nu mai mănânce. Doar că, în conformitate cu observaţiile lui Nastratin Hogea, a apărut o „lebădă neagră”: la puţin timp după ce măgarul „s-a învăţat să nu mai mănânce”, a murit. Asta l-a întristat pe Nastratin care şi-a văzut visul spulberat!
Să revenim însă la măgarii noştri. Creşterea dobânzilor a pus capac „banilor gratuiţi” într-o încercare herculeană a Băncilor Centrale de a scăpa din capcana pe care singure şi-au făcut-o. În mod cât se poate de logic, toate companiie care se obişnuiseră să se întindă mult mai mult decât le permitea plapuma se află în dificultate. Dar care-i procentul celor suferinzi? Conform analizelor Alvarez& Marsal(A&M) 9% dintre companiile europene sunt în dificultate, având nevoie de restructurare. A&M se aşteaptă ca acest procent să crească având în vedere creşterea dobânzilor şi incapacitatea de adaptare a companiilor de pe Bătrânul Continent. Analiştii au perfectă dreptate deoarece europenii nu au fost loviţi doar de creşterea dobânzilor, ci şi de inflaţia preţurior la energie, fapt care i-a scos efectiv din piaţă. Desigur, europenii merg mai departe în fantasma „Slava Ukr”, doar că merg punându-şi serios pielea la bătaie.
Într-un test de stres efectuat tot de A&M la sfârşitul lunii ianuarie a anului curent, analiştii remarcă faptul că „scenariile macroeconomice extrem de severe, combinate cu o inflaţie ridicată prevăd o creştere a epuizării capitalului în comparaţie cu testul de stres din 2021”. Elementele cheie pe care se bazează concluzia analiştilor sunt:
1. Şocuri mult mai grave din partea rezultatelor PIB şi ale ratelor şomajului;
2. Preţurile imobiliarelor rezidenţiale sunt mult mai fragile decât în 2021;
3. Discrepanţe mari în ceea ce priveşte valoarea brută adăugată(VBA) în funcţie de sectoare şi ţări;
4. Ratele de dobândă foarte ridicate;
5. Şocuri mult mai grave venind dinspre economiile SUA&Marea Britanie.
Bloomberg constată într-un articol destul de „nealiniat” un fenomen mai mult decât îngrijorător: „Companiile se confruntă cu dubla povară a creşterii ratelor de dobândă şi a încetinirii creşterii economice, iar unele au suspendat deja dividendele sau au scos la vânzare active pentru a-şi plăti datoriile. Dar, având în vedere că până la sfârşitul anului 2025 vor ajunge la scadenţă 6300 miliarde de dolari în obligaţiuni corporative cu randament ridicat şi de calitate superioară, multe dintre acestea caută modalităţi alternative de a-şi proteja bilanţurile.”
La sfârşitul anului trecut doar 0.2% intre retailerii americani aveau probleme de rambursare a datoriilor. Ca să înţelegeţi cum merg lucrurile, în retailul american(care oricum era dinamitat de evoluţia onilene-ului) se aşteaptă ca rata ne nerambursare să ajungă la … 12%, adică o creştere de 60 de ori!!! Înţelgeţi care-i forţa de erupţie a problemelor economice adânc ascunse în detaliile din ce în ce mai complicate ale finanţelor actuale?
De altfel, încă de anul trecut S&P Global Ratings estima că în SUA rata de nerambursare în rândul companiilor cu risc ridicat va creşte ajungând la 3.75%, în timp ce în Europa vom vedea un procent de 3.25%. Asta e o creştere teribilă a riscului care se va vedea în costuri şi mai mari de finanţare.
Mai e ceva de adăugat? Desigur! Mişcări ciudate se observă şi la vârf. Banca Japoniei dă semne de oboseală în ceea ce priveşte finanţarea datoriilor americane. Aberaţia finanţării economiei americane de către o bancă centrală aparţinând unei economii de cinci ori mai mici a mai fost analizată pe acest blog. De data aceasta observăm că Japonia începe să evadeze treptat din „plasamentele în dolari”, scăzându-şi expunerea pe datorie americană cu 224.5 mld. $. Se spune că mişcarea ar fi generată de dorinţa Japoniei de a emite propriul CBDC. Mă rog, ca ţară aflată sub ocupaţie americană, mişcarea japoneză nu are relevanţă deoarece ea oricând poate fi reversată. Însă, ceea ce constatăm este scăderea suplimentară de 173.2 mld. $ a Chinei. Chinezii şi-au făcut un plan serios de ieşire treptată din „capcana dolarului”. Însă, spre deosebire de alţii, se mişcă extrem de felin, nedorind să lase pe moment să se tragă concluzii referitoare la mişcările financiare pe care le fac. Cu alte cuvinte, chinezii îşi vor toţi banii înapoi şi pentru asta nu riscă să iasă cu declaraţii hazardate. Cert este că acum rezervele Chinei în dolari au scăzut la 867 mld.$, cel mai redus nivel din 2010. Iar trendul va continua să se amplifice.
Întrebarea care se pune este cine va mai finanţa datoria americană? Nu vă gândiţi că au ajuns într-o fundătură. Există „soluţia autofinanţării”, adică scamatoria similară celei efectuate de Banca Japoniei cu propria economie. Asta însă va accentua deglobalizarea dolarului şi o închidere a economiei americane în propria carapace.
Dacă e să rezumăm, cea mai mare ameninţare la adresa economiei mondiale este uriaşul val de 6,3 tln.$ în obligaţiuni nerefinanţabile (din punctul meu de vedere). Asta va fi dublată de problemele monetare care se văd cu ochiul liber şi de restul fundamentelor economice defecte pe care le-am amintit. De-aici rezultă termenul limită al apocalipsei economice globale.
Autor: Dan Diaconu