Site icon gandeste.org

Dan Chitic: ”Săptămâna Mare a Învierii Naționale?”

Respingerea Legii Offshore și modificarea Constituției prin Referendum – momente cruciale în soarta poporului român!



Fără nicio exegerare, fără pic de patetism, putem spune răspicat că suntem într-un moment crucial pentru poporul român. În această săptămână, noi, fie indirect – prin parlamentarii pe care i-am votat să ne reprezinte, fie direct – în fața urnelor la Referendum, vom hotărî dacă ne luăm soarta în mâini și dacă vom sta în picioare în fața întregii lumi spunând, cu demnitate, că suntem aici și că ce e aici e al nostru, că vrem să fim și să rămânem aici și vrem respect pentru a respecta.

Mai pe scurt, dar mai dur spus, e momentul istoric în care putem reînvia ca nație, e fereastra de oportunitate care ni s-a dat de către providență pentru a ne ridica din mormânul fetid al neocolonialismului economic și ideologic în care am zăcut în ultimile foarte multe decenii – indiferent că vorbim de cel impus timp de 45 de ani de “marele popor prieten de la est” sau, mai recent, de cel pe care l-am acceptat de bună voie din partea “marii famili nord-atlantice”.

Primul examen pe care îl vom da în fața istoriei este cel cu privire la resursele noastre, căci va trebui să decidem, prin parlamentarii noștri, dacă acceptăm să fim donatori pentru dezvoltarea altora sau dacă vom cere să beneficiem și noi de bogățiile noastre. Pentru viitorul și dezvoltarea noastră! Cu alte cuvinte, trebuie să fim doar demni pentru a pretinde, ca și în cazul referendumului, normalitatea: de resursele românești trebuie să profite mai întâi românii, sau, altfel spus, #ResurseleRomâneștiRomâniei!

Or, modul în care este concepută și redactată actuala formă a Legii Offshore – că ne referim la procentul anual al deducerilor investițiilor sau la pragurile de impozitare și mai ales la modul de formulare în lege a nivelului suprataxării, aceasta nu va aduce României decât maxim 10% din valoarea resurselor de gaze din Marea Neagră. O tot spun din Martie – suntem pe cale să cedăm unica șansă la dezvoltare a acestui neam – bogățiile pe care cu prea mare generozitate Dumnezeu ni le-a lăsat sub picioare.

Este motivul pentru care Legea Offshore trebuie respinsă în integralitatea ei de către Camera Deputaților. Căci singurul scop al acestei legi este de a oferi exploatatorilor resurselor noastre derogări de la legile în vigoare. Și avantaje fiscale! Toate în defavoarea cetățeanului și contribuabilului român. Toate cu încălcarea literei și, mai ales, a spiritului Constituției care stabilește la art. 136 că “(al. 3)(…) resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. (al. 4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele(…) pot fi concesionate ori închiriate; (…)” Concesionate și închiriate… nu cedate pe nimic, nu donate!

Și ar mai fi un scop, și mai puțin discutat: cel de a da putere de lege unor contracte și convenții de explorare și exploatare – încheiate într-o manieră ocultă de diferiți politicieni în ultimii 29 de ani cu entități private, contracte care și în ziua de azi sunt catalogate ca fiind strict secrete! Actul de legiferare a fost trecut astfel din plenul Parlamentului la masa negocierii de natură comercială, sau mai bine spus colonială, în care personaje mai mult sau mai puțin cunoscute au negociat cât iau alții și cât să mai rămână României din bogățiile sale… Parlamentului rămânându-i doar a parafa “ca notaru’” un acord prestabilit printr-un vot ce se desfășoară pe principiul “oilor de teracotă”: după semnul șefilor de grupuri parlamentare. Care, deloc surprinzător, pe acest subiect au indicat și vor indica același lucru, dând naștere la unanimități… antinaționale. Doar antinaționale!

Nu vi se pare ciudat că niciun politician, nici de la putere, nici de la opoziție, nu a venit să ne explice de ce este necesară această lege… atâta vreme cât România are o legislație în baza căreia, chiar la acest moment, se realizează operațiuni de explorare și exploatare a zăcămintelor din Marea Neagră? Ne-a spus cineva CE ADUCE ÎN PLUS ROMÂNIEI ACEASTĂ LEGE care derogă de la cadrul general al legislației în materie?

Evident nu! Căci ar fi trebuit să ne spună de ce, cu excepția articolelor care definesc niște termeni și cele care stabilesc niște amenzi ridicole, aproape fiecare din cele 33 de articole ale legii stabilesc derogări și excepții de la legislația în vigoare. Și mai ales FACILITĂȚI FISCALE PENTRU EXPLOATATORI!

Niciun om politic nu a venit să ne spună de ce au fost exceptate de la aplicarea în domeniul exploatărilor offshore dispozițiile OG 7/2013 și Legii 73/2018, care ar fi adus României peste 40% din valoarea gazelor care îi aparțin, și nici care este interesul României de a stabili prin actuala lege niște suprataxe de patru ori mai mici. Nimeni din clasa noastră politică nu ne-a explicat de ce România nu poate atinge același nivel de taxare ca și Olanda, care ia 51.9% din valoarea resurselor sale de gaze, în urma unui contract de concesiune încheiat cu același atotputernic ExxonMobile. Și nici cum se face că operațiunile exploatatorului ExxonMobile rămân totuși rentabile în Olanda în pofida taxării de patru ori mai mari și a condițiilor naturale de patru ori mai aspre din Marea Nordului.

Și mai ciudat e că nici în presă nu au fost puse insistent aceste întrebări, cu mici, dar notabile, excepții – gen Sorin Roșca Stănescu, Ilie Șerbănescu, Iulian Capsali și alte câtve voci și condeee curajoase… Cum se face că în presa noastră nu s-a spus absolut nimic de faptul că aceeași companie ExxonMobile este investigată de o comisie a senatului Australian pentru motivul că nu a plătit statului Australian taxele aferente anilor 2013-2015, respectiv 18 Miliarde de Dolari… (de remarcat că Australia ar trebui să atingă în 2 ani de exploatare a resurselor sale cât România va încasa în 30 de ani!) Cu alte cuvinte, nimeni nu ne spune că nu doar că stabilim taxe și redevențe ridicol de mici, dar că există și imensul risc să nu beneficiem nici de astea, având în vedere “experiențele anterioare” ale exploatatorilor noștri… atâta vreme cât în Legea offshore se putea stipula clar că neplata taxelor și redevențelor către statul român atrage de drept rezilierea contractelor de concesiune… dar nu s-a făcut nici această necesară mențiune!

Nu ni s-a spus nici de ce Parlamentul este gata să renunțe la unul din atributele esențiale ale suveranității României – dreptul suveran de a stabili taxe și impozite, atâta vreme cât articolul 21 din Lege stipuleză în defavoarea României că “Regimul de redevențe și regimul fiscal prevăzute la art. 18 și art. 19 nu se vor modifica, indiferent de formă, în favoarea sau defavoarea titularilor de acorduri, pe toată durata acordurilor și a prelungirilor subsecvente.”
Și mai mare tăcere s-a lăsat cu privire la faptul că parlamentarii noștri renunță, practic, pentru todeauna la resursele poporului român, căci la articolul 30 al Legii offshore se spune că “Durata inițială a Concesiunilor poate fi de 30 de ani, cu posibilitate de prelungire cu încă 15 ani prin hotărâre a Guvernului.”… 45 de ani… de două ori mai mult decât se presupune că ar dura să extragem gaze din resursele existente în Marea Neagră. Sau poate că resursele noastre sunt, de fapt, mult mai mari, și de aici și înverșunarea protagoniștilor din aceste neștiute și oculte negocieri.
Nimeni nu s-a întrebat cum se face că la Senat, de fiecare dată, puterea și opoziția au votat în cvasi-unanimitate această lege antinațională?
Nici cine le-a dat parlamentarilor dreptul să dispună de averea noastră după bunul lor plac și împotriva intereselor acestui popor?

Toate aceste întrebări au un singur răspuns: clasa noastră politică este pe cale să săvârșească unul dintre cele mai grave și rușinoase acte de TRĂDARE NAȚIONALĂ din istoria recentă a României. De ce o face? Din lașitate: cedează unui șantaj! Cedează în fața propiilor slăbiciuni și păcate! Căci sistemul opresiv și securistic instituit în ultimii zeci de ani este pe cale să își atingă scopul final și să servească interesele celor care l-au instalat în România: acapararea reurselor uneia din cele mai bogate țări din Europa prin controlul absolut asupra clasei politice de la București! adesea coruptă… dar mai ales fricoasă și lipsită de coloană vertebrală.

Și, acum în ziua sau pre-ziua votării acestei Legi a rușinii și umilinței naționale, îndemnând o ultimă dată parlamentarii patrioți să voteze împotriva “Legii Offshore”, îmi voi încheia “pledoaria” pe care am susținut-o peste tot unde am putut și oricui a vrut să mă asculte în ultimile 7 luni, poate câteodată prea tehnic, prea sec sau doar prea insistent, cu o parabolă. Pe înțelesul tuturor.

Parabola gospodarului laș și a fântânarilor lacomi:

Un om avea o grădină pentru cultivarea căreia apa care-i curgea prin curte nu-i era suficientă, motiv pentru care mai cumpăra apă și din vecini. Vrând să nu mai plătească vecinilor apa trebuincioasă, s-a hotărât să mai facă o fântână la el în curte din care să-și acopere nevoile. Însă, cum nu avea nici unelte și nici știință să sape după apă, omul s-a dus la șeful satului și l-a rugat să-i dea el pe unii din fântânarii lui. Șeful se-nvoi și și-a trimis de îndată meseriașii, asigurându-l totodată pe gospodar că se va ocupa personal și cu paza curții sale.

Fântânarii, odată sosiți, după ce au căutat și găsit apa, au trecut de îndată la săpatul fântânii. Meseriașii i-au spus și prețul lucrării: 9 din 10 căldări cu apă scoase din fântănâ! și asta atâta vreme cât izvorul va avea apă. Iar dacă găleata de apă nu-i va fi suficinetă, pentru restul de apă care-i va fi necesară gospodarul urma să plătească fântânarilor același preț pe apa socoasă de la el din ogradă cu cel plătit vecinilor. Mai mult, pentru cât i-au scotocit ograda, meseriașii urmează să păstreze câșiva ani și cea de-a zecea din zece căldare de apă …

Omul începu să aibă discuții în familie: dacă merită să-și strice curtea pentru a scoate apă de care familia se va bucura pea puțin, sau deloc. Dacă e bine să bată cărări pentru străinii care urmau să care cele 9 din zece căldări cu apă scoase de la el din ogradă. Dacă nu cumva ar fi mai bine ca în câțiva ani să-și facă el unelte și să învețe să sape fântâni… sau măcar să pretindă de la fântânari același număr de căldări de apă precum alți membri ai comunității sale: între 3 și 6 căldări din zece în loc de una din zece cum îi oferiră meseriașii Șefului satului.

Văzându-l că ezită, Șeful satului începu să-i spună pe un ton ușor amenințător că e mai bine și pentru el și pentru tot satul să scoată fântânarii apă de la el, că acum vor ști vecinii că are apă și că însăși ograda lui e în pericol de a fi călcată de dușmani invidioși, că o să devină un membru de seamă al comunității și alte vorbe meșteșugite ce aveau darul de a-l convinge. Că e prea târziu să se mai răzgândească, deși fântâna încă nu era săpată.

De frica Șefului satului gospodarul se învoi și plăti prețul cerut: din curtea lui ani de-a rândul fântânarii scoaseră apă pe care i-o vândură lui și altor vecini pe bani grei, curtea i-a fost distrusă de activitatea meseriașilor, copiii lui, săraci și umiliți în propria ogradă, fugiră prin vecini unde deveniră argați.

Tâlcul poveștii?

Bogăția pentru proști e un blestem și viața lungă pentru lași este o pedeapsă.

Mă încăpățânez încă să cred că noi și parlamentarii noștri nu vom fi într-o asemenea măsură de proști și de lași…

Vreau încă să cred în Învierea Conștiinței Naționale! Sper ca această lege rușinoasă NU va trece în Parlament și, odată trecut acest examen, sper ca românii să iasă masiv la referendum pentru a spune un DA hotărât continuității și viitorului acestei nații!

Mă încăpățânez să spun #ÎntâiRomânia!

Autor: Dan Chitic

Sursa: Dan Chitic

Exit mobile version