Zilele trecute am auzit mărturia lui Daniel Florea, fost șef birou de contrainformații interne al SRI. Răspunzând la mai multe întrebări, Florea a spus, printre altele, că una dintre realizările importante ale SRI din perioada mandatului lui George Maior a fost progresul spectaculos al instituției în domeniul controlului și folosirii cyberspace – ului.
Brusc, gândul mi-a fugit la două victorii importante ale lui Klaus Iohannis (dacă nu cumva singurele memorabile din decembrie 2014 încoace) in care Internetul, Facebook-ul și alte instrumente de panoplie ale spațiului cibernetic l-au ajutat pe acesta din plin (dacă nu decisiv) să le repurteze.
Mă refer la turul doi al prezidenţialelor din 2014 şi la instalarea “guvernului meu” de după tragedia de la Colectiv.
Aceste evenimente au două lucruri majore în comun: o emoţie publică drept punct de pornire şi mobilizarea fără precedent, în jurul respectivei emoţii, prin intermediul spaţiului cibernetic, a unei mase critice de români. Masă care, printr-un protest de stradă viguros, aparent spontan, a avut forţa de moment de a genera schimbări politice surprinzătoare, care sfidează statistica.
Cele două victorii amintite ale lui Klaus Iohannis au fost, ambele, repurtate împotriva PSD. Care, spre disperarea preşedintelui, acum a ajuns din nou la putere. De ce? Pentru că aşa vrea majoritatea românilor care se prezintă la vot. Punct!
Ca fizician ce este, produs al ştiinţelor exacte, domnul Iohannis ar fi trebuit să ştie că minunile nu ţin decât un vis! Şi că visele sunt infinit mai scurte decât viaţa reală.
În schimb, domnia sa ne arată că preferă să se încredinţeze minunilor. Făcându-şi calculul că dacă două minuni, atât de importante, s-au petrecut în doar doi ani, de ce nu s-ar mai petrece una şi în anul care abia a început. Adică, folosind aceeaşi reţetă (îngenuncherea PSD printr-o mişcare de stradă provocată de o emoţie subtil indusă) şi aceiaşi prestidigitatori (serviciile secrete foarte performante în materie de cyberspace, conform mărturisirii lui Daniel Florea), să mai treacă cu buldozerul, o dată, peste voinţa populară şi să mai instaleze, o dată, la Palatul Victoria plăsmuirea feisbucistică numită Dacian Cioloş, cu toată liota sa de “tehnocraţi” sub acoperire.
Nu trebuie să fii vreun fin cititor în declaraţii TV ca să-ţi dai seama că, în ultima vreme, asistăm la o talibanizare galopantă a preşedintelui Iohannis. O vehemenţă cu rezonanţe gestapoviste a pus stăpânire nu doar pe discursul său dar şi pe crispările gesticii sale oficiale.
Aşa cum se comportă acum şi, mai ales, după discursul aberant de la CSM, este deja favoritul oricărui casting pentru rolul de Ober Fuhrer al Politische Abteilung (a se vedea ierarhiile Gestapo-ului). Cu o uniformă neagră şi un chipiu înalt ar reînvia oribil de convingător, erezia ariană.
Rasa pură, al cărei exponent se recomandă, ar însemna în noile condiţii nu doar păr blond şi ochi albaştri (aici corespunde) ci şi nepenali în sensul larg (criteriu la care are mari dificultăţi de calificare).
În mijlocul unei justiţii compromise de către chiar capii ei, precum cea de la noi, să alegi tu, ca preşedinte ce te crezi raţional, exact ignorarea scandalului public şi elogierea impostorilor care l-au produs, mi se pare de o neghiobie ce merită şi justifică orice rateu de-acum încolo.
Nu ştiu dacă preşedintele Iohannis mai are vreo şansă să se trezească la realitatea bună pentru România. Am impresia că singura lui idee, devenită deja obsesie, este să scape ţara, chiar împotriva voinţei ei, de Liviu Dragnea.
Probabil că SRI, şi el într-un mare impas, i-a promis o nouă emoţie socială, urmată de o nouă ieşire în stradă a 20 – 30 000 de manipulabili prin cyberspace şi o nouă răsturnare de putere, nelegitimă (dar ce contează?) ca după Colectiv.
Chestia e că un astfel de plan va fi dejucat nu de popor ci de înţelepciunea populară. Care ne asigură că “ulciorul nu merge de multe ori la apă”.
De două ori a mers. Ia să vedem: mai merge încă o dată?
Sursa: Contele de Saint Germain