Cominterniştii ne numeau “bandiţi”. Ceauşescu ne numea “huligani”. Iliescu ne numea “golani”. Patapievici ne-a numit “23 de milioane de omuleţi patibulari”. Urban ne-a numit “viermi”. Tismăneanu ne-a numit “pegră”. Baconsky ne-a numit “mahalaua violentă şi ineptă” sau “România care cerşeşte”. Ştefan Vlaston, de la partidul băsist Noua Republică, ne-a numit “România pomanagiilor”. Consilierul prezidenţial Cătălin Avramescu ne-a numit “surplus de populaţie”. Avramescu scria în decembrie 2006 că România are un “surplus de populaţie”, o moştenire comunistă de care abia începea “să se desprindă”.
E bine, cum ar zice Toma Caragiu, să existe şi popor, dar doar în cadru organizat şi cu preaviz. Restul, uşcheala. La cules căpşuni. La şters la fund pensionarii vestici. La studii. La cimitir. Preşedintele Băsescu le-a mulţumit tuturor celor plecaţi, medicilor, profesorilor, specialiştilor şi nespecialiştilor care au părăsit România. Pentru că, spunea el în 2010, e mai bine aşa decât să ceară ajutor de şomaj de la statul român, şi aşa împovărat de datorii. Emigrarea e o dovadă de patriotism.
Când am deplâns destrămarea familiilor din cauza emigrării părinţilor, băsiştii mi-au vorbit sardonic de “darul libertăţii”. Cât timp plecau oamenii la muncă şi rămâneau vechilii la putere, se chema că e stabilitate. Sigur, nu migrau decât câteva milioane de oameni necăjiţi, nu se sinucideau de dorul mamei plecate în Italia decât o mână de copii trişti. Dacă însă e ventilat din biroul lui de la ICR Mircea Mihăeş, se cheamă că e instabilitate. Şi chiar nazism/fascism/comunism. Atac la statul de drept!
În aceste condiţii, e lesne de înţeles cum voi vota pe 29 iulie. Nu voi vota pentru “apărarea statului de drept”, ci pentru a apăra dreptul poporului român la demnitate. Adică voi vota pentru restaurarea statului de drept. Pentru că statul de drept a fost pus pe butuci chiar de administraţia Băsescu. [1] Şi a fost pus pe butuci pentru că Băsescu şi oamenii lui nu respectă defel poporul român şi ca atare nu îi recunosc dreptul la o viaţă liberă şi deci la adevăr şi dreptate. Istoria veche şi cea contemporană ne arată că nu poate exista stat de drept acolo unde cei aflaţi la putere nu respectă naţiunea pe care o reprezintă şi ale cărei legi trebuie să le apere.
Ameninţările rostite de MRU ne demonstrează un singur lucru: dacă ei stau, noi va trebui să continuăm să plecăm. Ei sunt hotărâţi să stea. Votaţi să se ducă!
Note
[1] Vezi în acest sens echidistanta, dar nu mai puţin devastatoarea analiză a specialistului în drept constituţional Bogdan Iancu: “Ceea ce se întâmplă în România, începând cu anul 2007, aproape imediat dupa aderarea la Uniune, reprezinta un fenomen cu totul nou de degenerare a vieţii politice şi constituţionale, prin frecvenţa, brutalitatea şi amploarea manipularii practicilor. Orice regulă poate fi pusă în discuţie şi orice instituţie poate fi instrumentalizată prin modificarea componenţei, competenţei, subordonarii tutelare, sau la nevoie chiar prin desfiinţare, de la o zi la alta, adesea fara o minima încercare prealabila de a raţionaliza cât de cât credibil o anumita acţiune. Orice masura este trecuta, de ani de zile, prin ordonanţe şi asumari de raspundere, fara consultari şi adesea fara macar încercarea unei justificari normative. Singura logica a jocului pare a fi majoritatea, puterea pura şi interesul imediat; ”fac ceea ce vreau deoarece pot, pentru ca sunt în cârdaşie cu destui ca mine”. Aceasta strategie a fost folosita cu mult entuziasm de catre fosta putere. Nu doar politica de austeritate a fost impusa prin ordonanţe de urgenţă şi asumarea raspunderii Guvernului, aşadar prin fiat. În vara trecută, dupa cum ne amintim, Guvernul Boc a dorit de exemplu să-şi asume răspunderea, de pe o zi pe alta, fără prea multe explicaţii, pentru comasarea celor 41 de judeţe istorice în opt regiuni, oferind în final, concesiv şi la troc, doua judeţe cu populaţie preponderent maghiară partenerului de guvernare, Uniunea Democrata a Maghiarilor din România.”
Autor: Mircea Platon
Sursa: Focuri in noapte