Site icon gandeste.org

Cum se poate demonstra că și un credit în euro este toxic

Avocatul Gheorghe Piperea, autorul moral al legilor dării în plată și conversiei, susține că “băncile delicvente” și “aplaudacii” lor din presă alimentează febril o bizară dispută declanșată între debitorii în franci elvețieni și cei în euro, pe motiv de pretinsă discriminare după ce actul normativ ce permite conversia creditelor în franci elvețieni în lei, la cursul istoric a fost votată de către Parlament în urmă cu două zille.

“Numai creditele în CHF au ştampila clară de credite toxice şi de practici înşelătoare. Creditele în euro pot primi această ştampilă doar dacă s-ar demonstra că au fost rezultatul aceloraşi practici înşelătoare. Spre exemplu, s-ar putea demonstra că omului i s-a oferit un credit în euro, pe motiv că la lei sau la alte valute nu s-ar “încadra”, din motiv de rating personal; cei ce nu sunt acoperiţi în mod natural la riscul valutar, adică nu îşi încasează majoritatea veniturilor în altă moneda decât cea a creditului, pot demonstra aceste practici, indiferent de tipul monedei; unele instanţe chiar au dispus îngheţarea cursului la euro, doar că aceste soluţii sunt, deocamdată, sporadice şi nu denotă încă un trend, aşa cum a fost cazul cu creditele înşelătoare în CHF. Zic că disputa este bizară întrucât ambele categorii de consumatori sunt potenţiale victime ale unor practici înşelătoare şi ale unor clauze abuzive strecurate în contracte, interesul lor comun fiind acelaşi – o revizuire a contractelor, în vederea echilibrării lor şi/sau a înlăturării ruinei în care au fost împinşi de asemenea contracte”, a scris Piperea pe contul său de Facebook.

Potrivit avocatului, în presa mai subtilă se construieşte imaginea unor consumatori nepricepuţi, care acum se lasă dădăciţi “de unii ca noi”, ca şi când ar fi nişte “prostuţi ai băncilor” sau “infantili” (termeni despre care Piperea spune că i-a preluat de la jurnaliștii de la profit.ro ) care ar trebui să treacă la faza de adulţi responsabili. “E comod să spui asta după 8 ani, să le ceri responsabilitate consumatorilor, uitând cine a pus pe piaţă aceste produse toxice şi omitand apărările omniprezente ale băncilor care declară că nu ştiau că francul elveţian se va hiper-valoriza”, a spus Piperea.

Avocatul susține că în paginile ziarelor și pe site-urile de socializare apar diverse păreri ale unor “anonimi deștepți” care susțin că pierderile băncilor se vor suportă de noi toţi, prin majorarea costurilor creditelor şi a celorlalte servicii bancare. “Ambele teorii denotă un maxim dispreţ faţă de consumatori. Ambele teorii ignoră faptul că practicile înşelătoare, ca şi furtul, se sancţionează legal şi necesită repararea prejudiciului, vinovatul şi obligatul la repararea prejudiciului fiind exclusiv delincventul. Nu statul, nu ceilalţi consumatori, ci delincventul. Nu numai că aceste costuri nu ar trebui să se regăsească în costurile consumatorilor, ale deponenţilor şi ale firmelor care sunt obligate să lucreze cu băncile, ci el ar trebui să privească exclusiv băncile delincvente, actionarii şi managerii lor, nu şi celelalte bănci din sistem care şi-au făcut treaba corect. Nu toate băncile sunt delincvente, nu toate băncile sunt responsabile pentru aceste practici (cu excepţia, poate, a vinovăţiei de a tăcea faţă de aceste practici care nu doar că sunt anti-consumatori, dar sunt şi anti-concurenţă)”, a mai afirmat Piperea.

Pe de altă parte, adaugă avocatul, aceste discuţii ale “deştepţilor, care se dau adulţi ai presei şi ai banking-ului” omit întotdeauna o realitate urâtă a anilor de după instalarea crizei în România. “Toate contractele de credit, indiferent că sunt credite corporate sau credite de retail, conţin un adevărat bir pe care îl încasează băncile străine din România: costul cu riscul de ţară sau, şi mai grav, Credit Default Swap-ul (CDS, un pariu pe faptul că România va da sau, după caz, nu va da faliment, pariu ale cărui costuri le suportăm noi). Acest bir este încasat ilegal de mai mult de 7 ani, în condiţiile în care băncile străine încă fac profituri de cazino în România fără a se mai împrumuta de la băncile – mamă sau de pe pieţele internaţionale. După criză din 2008, băncile străine din România se bazează fie pe împrumuturile interne, fie pe depozitele bazate pe economiile peste aşteptări ale populaţiei (BNR se laudă că sunt peste 15 milioane de conturi de depozite în România). Birul respectiv este şi mai puţin legitim în condiţiile în care singurele activităţi de creditare derulate de aceste bănci în România sunt creditul de tip Prima casă (la ora actuală sunt aproape 200 de mii de astfel de credite, dintr-un total de cca 450 de mii, restul fiind credite încheiate înainte de 2008), un credit subvenţionat în mod neconcurenţial de stat, şi împrumutul dat direct Statului român sau, după caz, autorităţilor administrativ teritoriale. Uneori ecartul între dobânda plătită de bănci la împrumuturile pe care le accesează de la BNR şi dobânzile încasate de la stat pentru diverse forme de împrumut este de 2-3 puncte. Cei ce se prefac că nu ştiu, să îşi reamintească: BNR împrumută băncile frecvent şi nu numai din raţiuni de politică monetară, ci şi pentru a le ajuta sau salva; una dintre băncile salvate de BNR printr-un împrumut de peste 700 de milioane de lei în 2008 a fost Banca Transilvania, “campioană” profiturilor bancare pe 2015, profit venit din fuziunea cu Volksbank, fuziune impusă de acelaşi BNR. Aceeaşi autoritate, a cărei conducere a transformat particula “naţional” într-o farsă, este principalul avocat al băncilor, lobby-istul suprem care are oricând deschise uşi prezidenţiale sau prim-ministeriale şi care a asigurat până acum un nivel maxim de “responsabilitate” a debitorilor, în sensul că nu le-a permis să se libereze din lanţuri, că să alimenteze hazardul moral, deşi nimeni nu a obiectat faţă de hazarul moral al opririi creditării în primele luni ale lui 2009 şi de oroarea împrumutului de la FMI plătit cu măsurile de austeritate din 2010 (că să mă opresc la doar două din marile fapte de arme ale sefimii BNR)”, a scris avocatul pe pagina sa de socializare.

Acesta susține că cea mai importantă întrebare de pus în următoarele luni va fi: dacă România are cea mai solidă creştere economică din Europa, de ce continuăm să achităm cu titlu de dobânzi bancare variabile acel “cost” cu riscul de ţară sau, şi mai grav, acel pariu pe intrumente financiare (CDS)? “O fi asta o întrebare pentru ziariştii amicali cu băncile care, în orbirea lor, se declară “banksteri”, că îşi arate slugărnicia faţă de stăpân? Băncile delincvente au împins populaţia în războaie judiciare sau legislative, căci doar ele au înşelat, au furat şi au utilizat bani şi putere de influenţă pentru a câştigă unele bătălii de acest gen împotriva evidenţei şi a bunului simt.
Este posibil ca acestea să câştige şi războiul: dacă legea dării în plata va fi declarată neconstituţională săptămâna viitoare, devine clar că şi legea conversiei creditelor în franci elveţieni va avea aceeaşi soarta. Dar, în felul asta, aceste bănci, sistemul bancar în totalitate, îşi vor fi făcut şi mai mulţi duşmani. Nu va mai există cetăţean al acestei ţări care să nu urască băncile”, a mai spus Piperea.

autor: CRISTIAN CREŢU
sursa: cotidianul.ro

Exit mobile version