Când am plecat eu din România, românii mai aveau dragoste de țara lor, de istoria lor, de eroii lor!
Pe vremea aceea, Eminescu era poetul național cu care ne mândream, fiecare dintre noi! Nimănui nu i-ar fi trecut prin cap să-l conteste pe Eminescu!
Pe vremea aceea, Sfinții Închisorilor erau Sfinti care ne uimeau cu martirajul lor, asa cum au facut-o toți martirii încă de la începutul creștinismului!
Cei care mai erau în viață, erau căutati din toată țara și din afară ei! Mie mi-a rămas ca o rană deschisă în suflet, că nu am mai ajuns la Pr. Iustin Pârvu, decât când nu mai primea pe nimeni și a trebuit să plec de la poarta mănăstirii fără dorita binecuvântare!
Nimănui nu i-ar fi trecut prin cap să-i conteste pe Sfinții Închisorilor!
Pe vremea aceea, Nicolae Paulescu era descoperitorul, de fapt, al insulinei! Recunoscut sau nu, el a vorbit de ea, cu luni înainte fața de cei care au luat premiul Nobel.
Nimănui nu i-ar fi trecut prin cap să-l conteste pe savantul Paulescu!
Plecând din țară am fost și mai sunt considerat „trădător”, după principiul „n-a mâncat salamul (cu soia) democrației originale, cu noi”!
Diferența între mine „trădătorul” și „românii adevărați” este că pentru mine nu s-a schimbat nimic în ultimii 30 de ani; Eminescu e tot poetul nostru național, Sfinții Închisorilor sunt tot Sfinți, Paulescu este tot savantul de geniu, de o moralitate fără pată!
Pentru voi majoritatea, celor „adevărați” pare însă că valorile sunt altele și sunt dictate de Institutul Elie Wiesel, interesele de partid, de corectitudinea politică, de străini, oricum!
Cum îl putem judeca pe Eminescu, pe Sfinții Închisorilor, pe Paulescu fără să fi trăit în timpul lor, fără să fi trăit ce au trait ei? Cine ne dă dreptul ăsta? Cum putem să-i judecăm după o „corectitudine politică” apărută la zeci de ani după moartea lor, care nici nouă nu ni se pare chiar „cosher”, pentru timpurile noastre?
Cum putem să nu ne revoltăm când tot ce este românesc este terfelit de oricine? Cum putem suporta să ne conducă oameni care calcă valorile neamului în picioare?
Eu am plecat fizic din România, dar sufletul meu este încă acolo, eu mai simt românește!
Voi care ați rămas mai aveți suflet românesc?
Dacă eu nu las străinii să vorbeasca România de răul la ei acasă, cu atât mai mult nu-i lăsați nici voi să o facă la noi acasă!
Iertați-mă pentru duritatea mesajului, dar văd tot timpul valori românești călcate în picioare și o lipsă acută de reacție din partea românilor! Vorbim de toate nimicurile pe net, dar faptul că dispărem ca neam ne lasă rece!
Oamenii aștia de care își bat joc, sunt neamurile noastre, strămoșii noștrii, sânge din sângele nostru, suntem….NOI!
Preluare: vrărbiuțe.blog